sonetele marii negre

Sonetele Mării Negre


August 2oo9





















Năvodari

Sătenii împleteau până în noapte
Năvoade dese ori cu ochiuri mari
Pentru moruni , nisetri, știuci, țipari,
Scrumbii , păstruge ori moluște coapte.

De Tomis,fiind mai pe la miazănoapte,
Acești ignobili ,mici meșteșugari
Nu se- osebeau cu mult de alți barbari,
Când Sfântul Andrei sosi cu-a sale” Fapte”.

El i-a-nvățat îndată că năvodul,
S-a preschimbat din lucru simplu-n pildă,
Lesne ca să priceapă-ntreg norodul,

Ce s-a-ntâmplat pe-a Galileii-oglindă.
De-atunci plasa de pești deveni codul
Pe care-l desfășoară ud în tindă.











Adânc și suprafață

Cum merg curenții-n Marea noastră mare ?
In sens contrar toiegelor de ornic
Și nu împing sus, vertical și dornic
Adâncul, să se-ncălzească-n soare.


Astfel că-n profunzimi de Pont se moare.
Sub două sute metri, mut și spornic
E sulfuratul hidrogen doar vornic
La trista-ntunecata scufundare.

Un strat subțire e la suprafață
Cu flora și cu fauna mai deasă,
Iar cel mai mult îmbracă-a Morții față


Lințoliul din adâncuri ce apasă
Peste un vast sicriu fără verdeață
Ori pește,algă,coral ori țestoasă.










Denumirea Mării Negre

Aheii au numit-o pe grecește
”Skythikos Pontos” –Marea Scită,
Iar sciții iranieni,cu-a lor suită
I-au spus ”Axaina”-indigo, pe-arăbește.

Rostiră-apoi romanii,împărătește
”Pontus Euxinus”- cea sălbăticită,
Cu geți barbari pe maluri dăruită,
Și cu furtuni strângând din al lor clește.

”Mare Maggiore”, spus-au genovezii
Cu-ai lor rivali, venețieni abili,
Veniră apoi,prin secole,erezii

Din turci selgiucizi, cei mai stabili,
Ce-au botezat-o-ndat : ”Kara Deniz”.
Iar ” Marea Neagră”-au spus românii-agili.












Marea Inchisă


Ce mare-nchisă se adapă-ntruna
Din fluvii,râuri mari din Nord și Est ,
Cine-i Oceanului Tetys un rest,
Unde se naște din senin furtuna ?


Pe unde și-a - ncercat Orfeul struna
Și-a stat poetu - Ovidiu în arest ?
In care aurit și vajnic țest
Ascunse grabnic grecul Iason lâna?

Ce apă se coloniză -nainte
De a sosi pe mal Andrei cel Sfânt
Cu Evanghelia cea mai fierbinte

Sub care înviat și-acest pământ,
Udat de valul liniștit,cuminte ?
E Marea Neagră și de ea descant.














Schimbul de ape

A Mării Marmara, grea saramură,
Prin a Bosforului îngustă strungă,
Cu bancuri ce-ntre ele se alungă,
Se varsă-ncet,greoi, precum o zgură

Sau ca saliva dintr-o mare gură,
Belșug prelins prin gaură de pungă,
La toți săracii Pontului s-ajungă,
Pește și sare, friguri și căldură.

La rândul ei,prin dervișa strâmtoare,
Marea cea Neagră ,numele-și desfide:
Apa din fluvii, poleită-n soare

O mână către țărmurile –aride.
Așa se-ntâmplă antica migrare
Intre aceste stranii, mari fluide.








Dune de nisip


Șirag de dune lângă Pont. Sandaua
Mi se înfundă sumbru în Sahara:
Teroarea mea seca-va călimara!
Unde mă aflu:-n Africa ? Casmaua,

De-aici,´nainte,duce-oi și ocaua
Ca să măsor la colburi toată vara.
Mai mult: eu înhăța-voi scara
Să urc pe creastă și să-mi fac safteaua.

Sulina veche, Mamaia, Agigea,
Vă văd asediate de nisipuri...
De astă vară,tot mă mustră grija

Că n-o să văd curate-a voastre chipuri,
Când veți primi de mâine-ncolo schija
Războiului climatic cu tertipuri.











Orașele Marii Negre

Stambul – piron pe crucea bizantină,
Unde muri- un Paleolog pe zid,
Iar după el , al doilea Baiazid,
´Nălță peste strâmtoare- o ghilotină.

Odessa, a Ucrainei mari, ciorchină,
Constanța-al României vesel lied,
Ce netezește vara-al nostru rid,
Unde valahul mai intâi se-nchină.

Varna, Kherson și Burgas,Sevastopol,
Novorossiysk,Suhumi,Batumi și Ialta
Ordu,Samsun,Trabzon și Mariopol

Kerci, a cazacului îngustă-unealta,
Soci, Zonguldak, Poti și Techirghiol,
Mangalia, Mamaia , Eforia înalta.













Neamuri pontice

Români și Ruși,Ucrainieni și Turci,
Bulgari și Georgieni,Tătari, laolaltă
Se-ntreabă ce mirabilă unealtă
A slobozit a Bosforului furci.

Armeni, Gruzini în sunet de mazurci,
Abhazii, Găgăuzii, Grecii saltă
Cu -Azeri, Cazaci, Ruteni, toți l-astă haltă
Si sunt și alții,sigur mai încurci.

Marea Închisă-i doar pentru geografi
Într-un atlas vetust și butaforic,
Căci ei imi par mărunți și bieți vătafi

Lângă Potopul biblic, categoric
Care –a deschis comori la hagiografi
Și „drumul fără pulbere”- istoric.












Furtună la Costinești

În noaptea după echinocțiu,lungă
A anului cel trist douămiicinci,
Furtuna și-a sărit dintre opinci
Și a lovit cu o măciucă ciungă

In Costineștiul drag să îl străpungă:
Plaja,faleza –au dispărut atunci
Și digul rupt pe zeci de mii de inci;
Talazuri - oi turbate rag prin strungă.


Cinci morti,doi dispăruți în satul Schit,
Golf deveni chiar lacul de-agrement,
La pescăruși n-auzi nici piuit


In urma-acestui cataclism dement.
Chiar Obeliscul drag s-a năruit
Pe patu-mi de nisip, adolescent.










Colonizarea greacă

Callatis,Tomis,Histria,Odessos,
Heracleea Pontica, Sinope,
Colonizarea greacă în sincope,
Messembria,Phanagoria , Chersones,

Trapezunt,Phasis ,Dionysopolis,
Cu băi la care n-ai mai fost,Esope,
Dar ne-au rămas până acum metope:
Kimmerike,Panticapaion și Tyras.

Parthenopolis și Apollonia
Făcut-au Pontul ospitalier
Și să mai frângă-n vremi din dihonia

Ăstui pământ pe post de vechi străjer
Ce trage-se din greaca Omonia
Ca să ne fie azuriu lăicer.












Marea cea Dulce


Dunărea lată, Nistrul, Niprul, Bugul
Adună ape din zăpezi,departe,
Cum literele strângu-se într-o Carte
Al cărei ultim semn este Ialpugul.


Primește întărire tăvălugul,
Când dăruie și Donul a lui parte,
Kizil-Irmak, Kuban , Cioruhu- aparte,
Să fie-n valuri , mai mare, belșugul.

Eu aș numi Marea cea Neagră, Dulce,
C-atât de mari îs țâțele de fluvii,
Că zi și noapte, lapte mult i-aduce,

Iar sarea micșorează-i -se -n butii:
Că Turcii ar pune-o-n vasul de trabuce
Și-n narghilea , aprinde-și-ar tăciunii.












Lacul turcesc


După căderea Caffei, a Chiliei
Și a Cetății Albe moldovene,
Urcară Turcii pe a Mării scene
Pe jilțul de porfiră al trufiei,

Dar n-au oprit cântarea liturghiei
Ghiaurilor preatemători de Gheene
Și de ale lui Allah mlădii sirene
Cu care și acum Mahmud îmbie-i.

De peste patru veacuri, Neagra Mare
Se preschimbă în lac mărunt, turcesc,
Fecioarele plângeau peste Strâmtoare,

Roabe închise-n țarc împărătesc
Și un alt ghiol ,din lacrimi calzi, amare
S-a adunat pe solul păgânesc.









Ovidiu


Exil nedrept,dar ce mântuitor
Putut-a fi nainte de Hristos!
Te-ai nobilat la Pont,oricât de jos
Te-a pus Cesarul cel neîndurător.

Dobrogei,tu herald ai fost, izvor,
Din care ne-adăpăm și azi, voios,
De n-ai fi fost atât de curios,
Am fi rămas un neam neștiutor.

Străbunilor ai fost un martor cult,
Onest și răbduriu, distins, atent,
De tine eu, magistre tot ascult,

Să-nvăț să fiu modest, dar ferm, clement,
Statuia eu ți-am strâns-o-n brațe mult:
Cu cât eu tac,devin mai elocvent.











Dobrogea


Piatră încinsă peste piatră.Vânturi,
În stare să doboare dobitoace.
Boare deșertică și dulci iatace
Lângă moscheea cu Profetu-n cânturi.

Și mai pestrițele recensământuri:
Români,Tătari și Turci în largi cojoace,
Evrei și Lipoveni,Bulgari cu-abace
Armeni ,Cazaci și Greci sub jurământuri.


Dobrogea gustă-ntâiași dată zorii:
Ne-a dăruit o Mare- zestrea ei,
Peste cei mai vechi munți zboară cocorii

Din cel mai tânăr sol, spre alt bordei.
Peste Măcin și Deltă, rari sunt norii
Porniți din Vest –imenși și aprigi lei.










Mangea Punar

Când tribul de Tătari a întâlnit
Un magic puț cu apa strecurată
Au înălțat și corturile-ndată
Și lui Allah,spre Mecca-au mulțumit.

Cai ,oameni și asini și-au potolit
Și foametea și setea cea turbată-
Cumplitele săgeți în beregată
Și-apoi un somn de moarte au dormit.

A doua zi cu mintea lămurită
Au căutat să pună-un nume-n dar,
Fântânii atât de-anevoios găsită:

Șipot de apă vie –ntr-un sahar :
L-au botezat cu dragoste-nmiită
”Mâncarea Puțului”- Mangea Punar!














Bethleemul românesc


După Învierea lui Iisus,cei chemați
Intru propovăduire-au tras la sorți
Ca să deschidă-n toată lumea porți
Din Galia și dincol´ de Carpați.

Așa-i fu scrisa lui Andrei-ntre frați,
Să vină să înalțe contraforți
La Pontul Euxin cu zeii-n borți,
La Greci,Romani,barbari mortificați.

Iar de la Istru până-n geana Mării
A predicat până sfârși pe lemn,
Lui i-au urmat sub secera terorii

Al Tomisului piscup zis Efrem
Și incă patrușdoi de sfinți ai țării
La Cernavoda, Isaccea si Niculițel.









Rugăciune în Deltă

Morun ,nisetru,cegă și păstrugă:
Relicve vii din ere mult apuse,
Când și-alte specii fost-au crunt răpuse,
Pe grindul Deltei, eu înalț o rugă:

Creșteți și înmulțiți-vă-n ierugă,
Nu vă lăsați în nici un fel seduse
De vreun pescar cu prostovoale puse;
Ascundeți-vă sub o buturugă!


Marii pescari pe Marea Galileii,
Nu au vâslit doar pentru caviar,
Ci ca să pună la gătit femeii

Un biet stavrid sau scrumbie, țipar.
În Deltă, Doamne, fă ca derbedeii,
S- arunce plasa hoață în zadar !









Căderea Constantinopolului

O mie patrusutecincizecișitrei,
Când 29 mai căzu-ntr-o marți,
Pereții Împărăției au fost sparți,
Mehmed Fatih ,întâiul între bei

Intră –n Bizanț cu nave pe fuștei.
Pentru creștini a fost o zi de harți,
Căci n-au venit sub ziduri cruciați
Să îi salveze cu copii,femei.

In șase-aprilie a început bătaia
Când tunul lui Orban mușcă din zid
Și peste-un deal,Taksim,capuchehaia

Mână corăbii pe uscat,perfid
Și astfel se înfipse cucuvaia
Pe-a doua Romă - n chip definitiv.












Schimbarea stăpânilor la Bosfor și Marea Neagră


Nici Perșii, nici Arabii cu-a lor știință
N-au izbutit să-nfrângă-a doua Romă:
Păzită de puterea chrisostomă,
Dus-a departe-a Crucii biruință

In lupta cu păgânii. Cu silință,
Secretul ”Foc grecesc” , letală- aromă
Sporea Impărăția autonomă
Și nu îngăduia nici-o ingerință.

Când un sultan,Mehmed, pe-al său nume
Iscă un șiretlic nemaivăzut:
Cără corăbii mici unse-n bitume

Pe trunchiuri de copaci. De necrezut:
El le-a lăsat în Cornul de aur - ciume;
Numai așa Cetatea a căzut.










Războiul Crimeii


La Inkerman și Alma,Balaklava,
În al Sinopei golf, fără regrete,
În pocnete de tunuri și muschete,
Vărsară Rușii sângele și slava

Și ca si când n-a fost destul gâlceava
Între Pravile și prelungi Versete,
Ca Țarul să nu dea prin minarete,
Au îndreptat spre Marea Neagră-etrava


Francezii spilcuiți și lorzii Englezi
Ademeniți de –aroma din firman
Și au căzut creștinii precum iezii,

Să se- mplinească vorba: ”Lui Ivan,
Tu nas să nu-i dai , nici măcar să-l crezi,
Că-ndat se urcă pe al tău divan”.










Istorie hazlie

Un sultan cu nouă tuiuri
Și- un vizir cu numai cinci
Se loviră în opinci
Și s-au ales cu cucuiuri.

Un cadiu lins-a cățuiuri
Cu anteriu-n budinci
In sunetul de tilinci
Și cu fesul pe gurguiuri.

Ieniceri,azapi,bulucuri
De oștire saltă-n baluri
De nu se ivesc buclucuri,

Vor să frigă la bataluri
Și să tragă la muștiucuri
Cu ocheade printre voaluri.













Naufragiul ”Evangheliei”


Ades în visele ce am cu Marea
Intră un vas maiestuos,în taină,
Prova se –aruncă,către golf,cu spaimă
Și-apoi încep cu grijă debarcarea .


Vacanța mea a fost îndepărtarea
De Munții Apuseni cu lupte-n faimă;
La Costinești croiam o altă haină
Ca să primesc iubirii,condamnarea.

Un vas grecesc cu numele divin
A eșuat aicea într-o noapte,
Să-mi învieze-n sufletul preaplin


Sub primii struguri grei,sub al lor lapte.
Tu,”Evangelie”, tu, sfânt destin,
Ți-aș trece naufragiu-ntre ”Fapte”.









Pilda epavei ”Evangelia”


Într-o vacanță scurtă de student
N-am vrut să știu măcar cum mă mai cheamă
Să nu mai dau la nimeni nici o samă
În ritmul tinereții atât de-ardent.


Cum am uitat să fiu docil, clement,
Cu atâtea frumuseți ce mă aclamă,
Vechiu- mi amor de-acasă se destramă
Si nimeni nu-mi mai este confident.

Deodată văd chiar lângă țărm epava
Pe care ”Evangelia”-a fost scris
Și -apoi zăresc cum toată,dulce, slava

De heruvimi în Ceruri s-a deschis:
Chiar vasul eșuat este azi nava
Să mă salveze de-un potop prezis.









Obeliscul din Costinești

Ca două trupuri ce se-ngemănează
Nălțând privirile spre cerul verii
Te-nalți,tu, Obelisc al primăverii
Vieții noastre ce se-ndepărtează...

Ai fost adolescenței noastre oază,
Văzutu-te-au pe țărm corăbierii
Si te-au cinstit studenții,bursierii,
Atâtor fete ,tu, le-ai fost spetează.


”Aici tristețea este interzisă!”
Stă scris provocator pe o lozincă
Si-a tinereții Biblie nescrisă

La Costinești noi am trăit-o,fiindcă,
Numai la Obelisc ne-a fost permisă
Si doar aici se mai iubeste ...încă.













Obeliscul rebel

Noaptea,stăteam cu toții strânși laolaltă
În întunericul brăzdat de lună
Si unul începea cu-o glumă bună,
Fiind primul ce dădea cu bâta-n baltă.

Și din mulțime , alte glasuri saltă,
Lovind într-un Nebun și o Nebună;
Prin colțuri, indivizi suspecți se-adună,
Pornind a – nregistrărilor unealtă.


Din banc în banc,râdeam de-o Dictatură
Și toti trăgeam de vâsle spre-alt liman,
Tot mestecând ca guma, frica -n gură

In cel mai tineresc , dar crud Divan:
La Obelisc, cânt, dragoste și ură
Au înălțat studenții an de an.











Odă Obeliscului

Câte însurători,rugi, măritișuri
N-au izvorât sub tine,Obelisc,
Când astru-n răsărit părea un disc
Zvârlit de un student printre prundisuri.

Ai fascinat atâtea mii de chipuri,
Când tinerețea sta suită-n pisc
Si moartea nu era nici măcar risc:
Meccă română ,rai, Ierusalimuri!

Când, azi, revin bătrânele perechi
Să -mprospăteze–a lor iubire aici,
Tu iar ciulești înaltele urechi

S-auzi de foștii,gingași ucenici
Cum strâng iar legămintele străvechi
Tați lângă mame, bune și bunici.











Gânditorul din Hamangia


Precum o carte de filosofie,
O verstă de pustiu între doi sfinți,
Totem al ponticelor noastre ginți,
Lut mântuit prin sacra reverie,


Flămânzilor de sens,neagră lipie,
Măsea de minte-n miriad de dinți
E Gânditorul cel fără-de-arginți-
Avertisment la ubicua prostie.


Nu e materie,ci doar Idee,
Care se tace –n sutele de limbi,
Trecutului , ciudată odisee

Pe care nu mai poți în veci s-o schimbi:
Miere ciudată-n antice știubeie
Stea autohtonă,fixă, chiar de-o plimbi.










Curiozitățile Mării Negre


Marea structură anoxică din lume,
Cu conținut de oxigen scăzut-
Doar o zecime-i bună de lăut , .
Iar restul e lichidă mătrăgună.

Cu ale mezozoicului ei spume,
Intre bătrâne mări,ca un recrut
Abia-nrolat,dar sigur,de temut :
E cea mai nouă fiică între mume.

Cea mai puțină sare în bucate
Are în lume suprafața dulce,
Suferă a ei bio-diversitate

Când pleacă-n larg seara ca să se culce
Trei mamifere doar ,către poiate,
Ca Poseidon să-nceapă a le mulge.






Cântarea muezinului


De dimineață, când încins apare,
In cea mai luminoasă din tăceri,
Mărețul soare de-astăzi și de ieri,
Incepe pe o briză de răcoare

S-arunce ochii spre imensa zare
Si vede mai întâi în ierni și veri,
In toamne bete și in primăveri
O semilună pe moscheea care


Se-nalță pe-al Constanței promontoriu
Ca secera - ntr-o mână de țăran,
Cu irizări de onix si ivoriu:

O amintire despre un sultan
Ce și –a pierdut aici un teritoriu
Dar ne-a lăsat o filă de Coran.