joi, 17 septembrie 2009

,, CE MAI FACE ÎMPĂRATUL ? sau ,, STATELE UNITE ALE AUSTRIEI MARI

,, CE MAI FACE ÎMPĂRATUL ?

sau

,, STATELE UNITE ALE AUSTRIEI MARI ”

de Paşcu Balaci

Dramatis personae

( în ordinea intrării pe scenă )

Ziaristul din Bucureşti;

Moşul din Bucovina ;

Franz Josef, împăratul Austriei şi regele Ungariei;

Eugen Ketterl, valetul său ;

Tisza Istvan, primul ministru al Ungariei;

Franz Ferdinand, nepotul Împăratului, arhiduce, prinţ moştenitor al coroanei habsburgice;

Maestrul de ceremonii al Curţii Imperiale;

Thomas Masaryk, deputat ceh;

Milan Hodza, deputat slovac;

Aurel C. Popovici, ziarist, autor al operei ,,Statele Unite ale Austriei Mari²;

Alexandru Vaida Voevod, deputat român;

Iuliu Maniu, deputat român;

Edgar Mavrocordat, ambasador al Regatului României la Viena.

(Acţiunea se petrece între iunie 1914 – noiembrie 1916 la Viena şi în vara anului 1960 într – un sat din Bucovina.)

ACTUL I

Tabloul 1

(Decorul: o modestă odaie ţărănească din Bucovina anilor 1960. Moşul bucovinean împleteşte un coş de nuiele. De – afară se aude un lătrat furios de câine şi un cocoş cântă.)

Ziaristul(bate puternic în uşă şi intră nechemat): Bună ziua, moşule! Ah, dar greu am ajuns la dumneata !

Moşul ( face un semn timid de salut cu mâna ) : De ce să nu ajungi la mine ? Doar eşti sănătos tun. Asta se vede.

(nedumerit )

Da¢ nu ştiu cine eşti şi cu ce ţi – aş putea fi eu de folos.

Ziaristul : Sunt ziarist şi vin tocmai de la Bucureşti, moşule.

Moşul ( dă suspicios din cap ): Na, atunci am încurcat-o. Când vin pe aici domnii de la Bucureşti, atunci nu- i a bună.

Ziaristul ( precizează ): ,,Când vin domnii ², ai spus. Dar eu nu sunt domn, sunt tovarăş.

Moşul : Tovarăş… Când eşti tovarăş, atunci trebuie să fii tovarăş cu cineva. Cu cine eşti dumneata tovarăş ? Cu mine nu !

( dă din mână ).

Ce mai contează?!

( speriat )

Numai să nu-mi vinzi nimic, că n-am bani .

(concesiv )

Dacă vrei, îţi dau o găină.

(dă din mână iar)

Sau îţi dau două găini. Dar cu o condiţie: să nu-mi vinzi nimic.

Ziaristul : Îţi jur, moşule, că nu am nimic de vândut.

Moşul : Atunci, pentru ce ai bătut atâta cale până aici ?

Ziaristul ( se trânteşte pe un scaun fără a fi poftit) : Să scriu pentru ,, Scânteia² de la Bucureşti despre colectivizarea de la voi din sat.

Moşul : Da ¢ cum de ai ajuns la mine ? De ce nu te- ai dus la primar ?

Ziaristul : Am fost şi la primar.

Moşul : Şi ce a spus primarul ?

Ziaristul : Nu am să-ţi spun. E secret profesional. La tine am ajuns prin copiii de pe uliţă. Mi-au spus că eşti cu 20 de ani mai bătrân decât bătrânul oficial al satului. Na, Ghiţucă, ăsta-i omul meu, mi-am zis în sinea mea. Are ce –mi povesti pentru ziar, din sclavagism până- n comunism.

Moşul : Dacă –i aşa, atunci am să te servesc cu ceva de-ale gurii. Să nu mă scrii la ziar că nu ţi-am dat de mâncare.

( Aduce repede un ştergar alb pe care îl aşterne pe masă şi pe care aşază o sticlă de pălincă, pahare, o bucată de brânză de oaie, pâine mare coaptă la cuptor, ouă fierte, cârnaţi de porc, şuncă, slănină şi ceapă.)

Ziaristul (uimit ): Câte bunătăţi ai !

Moşul ( turnând în pahare ) : Te rog să serveşti.

( Amândoi ciocnesc paharele )

Bine ai venit în Bucovina noastră străveche, dar atât de uitată de lume!

Ziaristul : Bine te-am găsit , moşule!

(Beau amândoi din păhărele până la fund ).

Moşul : Acum te rog să mănânci, domnule… tovarăşe ziarist!

Ziaristul : Mulţam !

( Începe să înfulece cu poftă din bucate şi moşul se uită cu mare mulţumire la el.)

Moşul : Câtă vreme omul mănâncă şi bea cu măsură este sănătos tun.

Ziaristul (înghiţând de zor ) : Asta o ştie şi redactorul-şef , că altfel nu m- ar fi trimis până aici. Am schimbat trenuri, am luat autobuzul şi aici am ajuns cu o căruţă care mi-a zdruncinat creierii în cap. Dar bine că am ajuns. Trebuie să scriu un reportaj de o pagină mare de ziar.

Moşul : Şi cine o să citească ? Că eu mi-am spart ochelarii…

Ziaristul : Cine ? Prima dată cei de la cenzură, apoi cei de la secţia de propagandă, apoi redactorul de serviciu, apoi redactorul ,, cap limpede², apoi cititorii, dacă-i mai ai…

Moşul : Şi chiar crezi că au să citească ce am să-ţi spun eu ?

Ziaristul : Da. Altfel de ce crezi că am bătut atâta cale până aici.

Moşul : Nu. Nu au să citească. Că nu au să reziste la ce vor citi.

Ziaristul : Ce vrei să spui tu , moşule?

Moşul ( îi umple din nou paharul ): Eu sunt atât de bătrân că mi-am uitat până şi numărul anilor…A vrut primarul să-mi dea premiu, dar nu s-a putut. Mi-am pierdut actul de naştere… Miliţianul a vrut să mă amendeze, dar s-a lăsat păgubaş…Mi-a spus că şi aşa nu o să am multe zile de trăit… Cine să mai plătească amenda?

( răsuflă adânc )

Aşa e, sunt tare bătrân… Abia aştept să ajung dincolo…Să mă întâlnesc cu bunul Dumnezeu să-i pot povesti… Dar înainte de asta, aş vrea să-mi răspunzi dumneata la o întrebare şi după aceea, îţi spun tot…

Ziaristul : Ce întrebare ?

Moşul ( senin ): Ce mai face Împăratul?

Ziaristul ( derutat) : Pe mine… m-ai întrebat?

Moşul : D¢ apăi, pe cine ?

Ziaristul : Nu cred că am priceput bine întrebarea asta. Te rog să repeţi.

Moşul ( simplu ) : Ce mai face Împăratul ?

Ziaristul ( neînţelegând ) : Care împărat?

( îşi dă păhărelul peste cap )

Moşul ( uimit ): Cum , care Împărat ?

( Desprinde un tablou de pe un perete şi-l arată ziaristului ).

Împăratul nostru, Franz Josef.

Ziaristul ( sare în picioare ): Franz Josef?!?

Moşul ( calm ): Da, Franz Josef, preabunul nostru Împărat de la Viena.

Ziaristul : Nu se poate ! Nu se poate ! Împăratul Franz Josef ? În persoana sa ?! Moşule, tu nu eşti în toate minţile? Pe ce lume trăieşti ? Ce se întâmplă aici ? Tu nu ştii că împăratul Franz Josef a murit ? A murit şi nepotul său, Franz Ferdinand, care urma să urce pe tron…

Moşul (surprins ) : Nepotul ? Doar n-a murit cât timp am fost eu la spital la Suceava ?

Ziaristul : Ei , moşule, e o poveste lungă, tare lungă şi nu ştiu dacă ai vreme să o asculţi…

Moşul ( contrariat ): Nu se poate să fi murit Împăratul! Cine ne mai face nouă dreptate? Dumnezeu nu poate veni personal…

Ziaristul ( se loveşte cu palma peste frunte ) : Vai de mine, unde am ajuns !

Moşul : Bine ai ajuns, fiule! Îţi dau o găină la plecare numai să-mi povesteşti cum a murit Împăratul. Eu am vrut să mă înscriu în audienţă… Orice om are dreptul la o audienţă… Să-i spun ce s-a întâmplat la noi în sat…

Ziaristul : Dacă îţi povestesc cum a murit Împăratul, îmi spui şi dumneata ce s-a întâmplat la voi în sat cu colectivizarea?

Moşul : Sigur că îţi spui… dar prima dată , începe dumneata…

Ziaristul : Atunci, ascultă-mă, moşule, cu mare atenţie…

( Se stinge lumina )

Tabloul 2

( Întuneric adânc. Se aude un ceas deşteptător cu cuc, indicând orele patru dimineaţa. Se apropie treptat lumina, dezvăluind dormitorul împăratului Franz Josef cu un pat auster, aproape cazon. Suveranul dă plapuma la o parte, pune tălpile pe podea, se ridică în picioare, face mici exerciţii de înviorare şi se îndreaptă spre lavoarul de alături unde se spală pe faţă. După ce se şterge cu un prosop alb, se îndreaptă spre capela din colţ unde îngenunchează şi se roagă cu mâinile împreunate. Apoi se ridică şi cu mişcări lente de om în vârstă, se îmbracă în uniforma sa de feld-mareşal obişnuită şi atât de cunoscută la Curtea de la Viena. Împăratul agită un clopoţel de pe noptieră. Intră valetul Eugen Ketterl.)

Eugen Ketterl : Bună dimineaţa, Majestate !

Franz Josef : Bună dimineaţa, Eugen !

Eugen Ketterl : Cum aţi dormit , Majestate ?

Franz Josef : Ca bătrânii. Puţin şi prost. Cu întreruperi. Nu uita că am 84 de ani. Ce noutăţi sunt?

( Valetul depune pe masă un vraf de ziare şi gazete.)

Eugen Ketterl : A murit Bertha von Suttner, născută contesă Kinsky.

Franz Josef ( răsfoind un ziar ) : Aici scrie că a murit ,, contesa păcii ².Ce nenorocire ! Kant spunea că pacea este datoria ce mai înaltă şi mai sublimă a întregii omeniri.

Eugen Ketterl : Ziarul nu minte. Contesa a luat Premiul Nobel pentru pace.

Franz Josef : În 1905, dacă nu mă înşel.

Eugen Ketterl : Ca de obicei, nu vă înşelaţi şi dovediţi încă o dată că aveţi o memorie formidabilă, Majestate. Aşa e.

(Valetul citeşte dintr-un alt ziar)

„Romanul contesei Bertha von Suttner, intitulat „ Jos armele”(Die Waffen nieder) a fost încununat cu acest prestigios premiu internaţional atât de râvnit, opera pacifistă fiind tradusă în foarte multe limbi de pe glob”.

Franz Josef: Dumnezeu s-o ierte pe contesă. Ce crede lumea despre moartea ei?

Eugen Ketterl(ezită uşor) : Unii spun că ar fi o premoniţie şi un semn de rău augur : ,, Dacă a murit contesa păcii, vom avea război ².

Franz Josef : Când o să scape lumea de superstiţioşi? În anul 1911, un alt austriac de – al nostru, chiar vienez, Alfred Herman Fried a luat şi el premiul Nobel pentru pace. Şi s-a dus exact în Germania pentru a- şi răspândi opera pacifistă.

Eugen Ketterl : S- a dus exact unde trebuie : la prusacii lui Bismark.

Franz Josef : La început de secol XX, doi concetăţeni de-ai noştri au luat Premiul Nobel pentru pace.

Crezi că asta este întâmplător, Eugen?

Eugen Ketterl : Nu ştiu ce să vă spun , Majestate.

Franz Josef: Nu este nimic întâmplător pe lumea asta.

Doi austrieci au luat Premiul Nobel pentru pace. În această recunoaştere oficială, îngăduie-mi, dragul meu Eugen, să văd şi o apreciere europeană a eforturilor Austriei pentru a asigura liniştea continentului nostru de la Congresul de la Viena din 1815 şi până acum. De aceea, moartea ,, contesei păcii ² nu înseamnă nicidecum moartea păcii înseşi. Înseamnă moartea unei distinse femei care a iubit pacea. Şi care a luptat pentru ea . Şi această contesă, deloc întâmplător, este contesă austriacă. O rămurică îndepărtată a marii noastre Case de Austria, garantul păcii în Europa şi în lume.

Eugen Ketterl : Aveţi dreptate, Majestate. Însuşi temutul publicist şi strălucitorul universitar, deputatul socialist francez şi creatorul ziarului ,, L¢ Humanité ², domnul Jean Jaures v-a botezat cu numele cunoscut acum în întreaga Europă de ,, Patriarhul Păcii².

Franz Josef ( cu modestie) : Aici domnul Jaures a avut în vedere vârsta mea înaintată de patriarh biblic care-şi conduce poporul prin pustie.

Eugen Ketterl : Prin pustie sau prin pustă, Majestate?

Franz Josef : Şi prin una şi prin cealaltă, Eugen.

(răsfoind preocupat ziarele şi gazetele )

Am aici aproape toate publicaţiile importante din Europa. Dar observ un lucru: nu am o gazetă sau un ziar de la Bucureşti. Cum se poate una ca asta?

Eugen Ketterl : Între noi şi Regatul României se află Budapesta. Autorităţile de aici opresc în gara de est presa din Bucureşti şi astfel nu mai ajunge la Viena.

Franz Josef (iritat ): Cum de - şi permit acest lucru guvernanţii de la Budapesta? Imperiul nostru este legat de Regatul României printr-o alianţă. Pe tronul de la Bucureşti se află un prinţ de sânge germanic. Înseamnă că au avut dreptate deputaţii români care au fost zilele trecute în audienţă.

( răsuflă adânc )

Unde ai pus Memoriul românilor, Eugen?

Eugen Ketterl ( scoate dintr-un scrin un teanc de hârtii ) : Aici sunt doleanţele românilor, Majestatea Voastră. Împreună cu o nouă şi frumoasă ediţie a cărţii care a făcut multă vâlvă în Imperiu şi în Europa : ,, Statele Unite ale Austriei Mari² de Aurel C. Popovici.

Franz Josef (răsfoind cartea ) : Cine este acest domn Aurel C. Popovici?

Eugen Ketterl : Un român inimos din Ardeal care crede nestrămutat în viitorul Monarhiei şi al Casei de Austria dacă se acceptă ideea lui despre federalizarea Imperiului.

( răsfoind foile )

Delegaţia română ne-a lăsat şi o culegere din articolele publicate de poetul naţional al românilor Mihai Eminescu într-o gazetă intitulată chiar aşa: ,, Federaţiunea².

Franz Josef : ,, Federaţiunea ² ?

Eugen Ketterl : Da, ,,Federaţiunea ². Gazeta deputatului de Beiuş, Alexandru Roman.

Franz Josef : Unde a apărut această gazetă? În Ardeal?

Eugen Ketterl : Nu, Majestate, ci chiar aici la Viena.

Franz Josef : ,, Federaţiunea², ,,Federaţiunea²… A, mi-aduc aminte. Nu cumva această gazetă a stârnit un mare scandal şi apoi un proces politic prin publicarea unor doleanţe ale românilor din Ardeal?

Eugen Ketterl : Ba da, Majestate. Aici a fost publicat Pronunciamentul de la Blaj prin care supuşii noştri din Ardeal au cerut autonomia Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi scoaterea lor de sub ocârmuirea Budapestei.

Franz Josef: Nu-i de mirare că ungurii opresc ziarele româneşti la Budapesta spre a nu mai ajunge la Viena. Dacă-i aşa, atunci citeşte-mi, te rog, ce vor românii din Transilvania.

Eugen Ketterl : Să vă citesc din articolele lui Eminescu referitoare la românii din Transilvania, Majestate? Pentru că Memoriul delegaţiei este cât o carte.

Franz Josef : Fii mai scurt, Eugen. Citeşte-mi din scrierile poetului pe care le-au anexat acestui Memoriu.

Eugen Ketterl (citind la întâmplare ): ,,Austria ar fi cea mai aptă pentru răspândirea unei civilizaţii adevărate în Peninsula Balcanică²

Franz Josef : Eu aş fi scris : ,,este cea mai aptă², nu ,, ar fi cea mai aptă²… În fine, citeşte mai departe…

Eugen Ketterl : ,, Românii, precum şi celelalte popoare au legături vechi cu Casa de Austria, mai vechi decât autonomia ungurească şi decât statul unguresc de proaspătă memorie²

Franz Josef ( surâde ): Aici îmi place expresia ,, de proaspătă memorie ² aplicată ,, statului unguresc ². Păi, faţă de monarhia noastră străveche ,, statul unguresc² este copil de ţâţă…

( brusc înviorat )

Citeşte-mi mai departe, Eugen…

Eugen Ketterl : ,, Dacă ungurii s-ar deslipi de Austria, dacă ar înceta principiul care - i face valabili, nu multe săptămâni ar trece şi s-ar alege praful de regatul domnului Tisza şi consorţi²

Franz Josef ( surâde din nou ) : Acest domn Eminescu mai trăieşte ?

Eugen Ketterl : Nu , Majestate. A fost internat la dr. Oberstein din Viena. Apoi s-a prăpădit în 1889, la numai 39 de ani.

Franz Josef : Ce păcat ! Unde a studiat acest domn?

Eugen Ketterl : La Viena şi la Berlin.

Franz Josef ( cu regret ) : Iar eu nu am apucat să-l cunosc. Mare păcat, Eugen. L-aş fi invitat la o cină în palatul Schonbrunn. Citeşte-mi, începe să-mi placă acest gazetar român.

Eugen Ketterl : ,, Nici un neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât românul pentru că nimeni nu este mai tolerant decât dânsul. Singure ţările româneşti sunt acelea în care din vremuri străvechi, fiecare a avut voie să se închine la orice Dumnezeu a voit şi să vorbească ce limbă i- a plăcut²

Franz Josef ( gânditor ) : Aici domnul Eminescu are mare dreptate.

Eugen Ketterl: ,, Tot respectul pentru Monarhia habsburgică pre cât prezintă principiul unei paşnice convieţuiri de popoare deosebite şi străine unele de altele. Dar de la această fericită idee de stat care este tot ce se poate mai ingenios ca echilibru de puteri, până la monomania şi exclusivismul maghiarilor, e deosebire cât cerul de pământ²

Franz Josef : ,, Echilibru de puteri ²… Numai eu şi bunul Dumnezeu ştim cum să păstrăm acest echilibru de puteri la care se referă domnul Eminescu…

Mai citeşte-mi o singură frază, Eugen. Cred că e destul, nu-i aşa?

Eugen Ketterl ( răsfoind printre hârtii ) : ,, Postulatul de căpetenie al Memorialului e aşadar: autonomia Ardealului, căci autonom a fost în toţi timpii şi până acum şaisprezece ani, până la fuziunea făcută în contra voinţei exprese a românilor, în contra tratatelor din trecut, poate chiar în contra voinţei Coroanei²

Franz Josef : Sigur în contra voinţei Coroanei… Ce avocat mare şi-au găsit membrii delegaţiei române în acest domn Eminescu!

( hotărât )

Doresc să citesc în întregime Memorialul românilor. Altădată l-am expediat nedesfăcut la Budapesta. Dar acum domnul Eminescu m-a convins.

(citeşte de pe foile pe care i le-a întins valetul)

,, În reconstrucţiunea Austriei trebuie ca sancţiunea popoarelor ca atari să premeargă sancţiunea Suveranului. Toate popoarele sunt setoase de viaţă proprie şi numai din egala îndreptăţire a tuturor se va naşte echilibrul. Atunci numele ,,Austria² va fi sinonim cu ,, pacea ²

( cu ochii ţintă într-un punct )

Ai auzit, Eugen ? A murit contesa Bertha von Suttner, supranumită ,,contesa păcii², dar a înviat un prinţ al păcii, prinţul Mihai Eminescu al românilor… Şi la românii mei nu am mai fost din anul 1876… Câtă lume m-a întâmpinat atunci la Siebenbürgen…

( Se aşază la birou şi se adânceşte în lectura articolelor lui Eminescu şi a Memorialului românilor. Valetul se retrage. Se stinge lumina.)

Tabloul 3

( În sala de audienţe a Palatului imperial Hofburg. Franz Josef stă în picioare, ca de obicei atunci când acordă audienţele obişnuite, de două ori pe săptămână. Intră valvârtej valetul Eugen Ketterl.)

Eugen Ketterl: Majestate, înainte de a vă ţine audienţele pentru ziua de azi, primul ministru al Ungariei, contele Istvan Tisza doreşte în mod imperios o întrevedere cu Înălţimea Voastră.

Franz Josef : Omul acesta s- a hotărât să-mi strice toată ziua? Dar audienţele mele ? Ce-i cu atâta grabă la domnul prim ministru ? În fine, e partenerul nostru de guvernare. Pofteşte-l înăuntru.

Eugen Ketterl : Am înţeles.

( Valetul se retrage. Intră cu impetuozitate contele Tisza Istvan.)

Tisza Istvan ( se înclină cu respect ) : Vă prezint omagiile mele, Majestate.

Franz Josef ( destul de rece ) : Vă doresc exact ce-mi doriţi Dumneavoastră mie, domnule prim ministru. Vă ascult!

Tisza Istvan : Vă rog să-mi iertaţi îndrăzneala, Majestatea Voastră. Am solicitat în mod expres această întrevedere – pe care o doresc scurtă - numai şi numai pentru siguranţa Imperiului nostru.

Franz Josef : Ce-i cu atâta grabă, domnule prim ministru? Să ştiţi că nu-mi voi amâna prea mult audienţele de pe ziua de azi. Fiţi, vă rog, cât se poate de scurt, exact, pertinent şi obiectiv.

Tisza Istvan : Majestate, e foarte greu să concentrez în câteva fraze impasul politic în care ne aflăm acum. Situaţia nu este atât de liniştită în Imperiu pe cât pare.

Franz Josef : Sper să nu mai aduceţi vorba de cucerirea Bosniei şi Herţegovinei. Le-am alipit Imperiului nostru aproape fără a trage un foc de puşcă.

Tisza Istvan ( neliniştit ): E adevărat, Majestate, dar tare mi-e frică să nu ne alegem noi cu focuri de armă de acolo.

Franz Josef : Ce vreţi să spuneţi?

Tisza Istvan : Nu ne-am ales cu două provincii liniştite, ca toate celelalte, ci cu două cuibare de viespi.

Franz Josef : Adică?

Tisza Istvan : Cele două provincii recent alipite au întărit îngrozitor de mult elementul slav în Imperiul nostru în dauna germanilor şi ungurilor. Îngăduiţi-mi să vă reamintesc teribilul avertisment al domnului Breznitz von Sydacoff de acum doi ani de zile : ,, Prin anexarea Bosniei şi Herţegovinei, problema slavă a devenit, în chip formal, o chestiune de a fi sau a nu fi pentru Monarhie”.

Franz Josef : Domnul Breznitz von Sydacoff exagerează.

Tisza Istvan ( franc ) : Părerea mea, Majestate, este că nu exagerează deloc. Prin anexarea Bosniei şi Herţegovinei am introdus calul troian sau, mai bine zis, calul rusesc în Troia austro - ungară. Nu ar trebui să ne bucurăm de anexarea aceasta, ci ar trebui să plângem de- a binelea.

Franz Josef : De ce să plângem, domnule prim ministru? Că introducem civilizaţia europeană în aceste provincii balcanice aflate nu de mult sub întunericul Semilunii? Că am pus la punct întregul sistem sanitar şi sistemul de învăţământ, că acum construim căi ferate? De ce să plângem noi, stăpânii, când, probabil, supuşii din aceste provincii se bucură?

Tisza Istvan : Dar marile puteri ne gelozesc, Majestate, pentru superba Dumneavoastră cucerire paşnică. Unde nu realizează aceste puteri cu sabia şi puşca, Imperiul nostru izbândeşte doar prin imensul său prestigiu diplomatic, politic şi cultural.

Franz Josef : Şi militar. Nu uitaţi acest element. Eu însumi sunt îmbrăcat în uniformă militară aproape tot timpul, dar nu scot sabia decât la nevoie. Marile puteri nu au decât să ne gelozească. Cucerirea în sine nu înseamnă nimic fără un binefăcător aport de cultură şi civilizaţie superioară, de administraţie strictă, de o guvernare bine pusă la punct. Mai ales în aceste două provincii extrem de dificile din punct de vedere etnic şi religios. Sârbii reprezintă patruzeci la sută din populaţie, dar sunt neunitari din punct de vedere confesional şi religios, musulmanii sunt în proporţie de treizeci la sută, dar au avantajele deţinerii puterii economice, iar minoritatea croată este catolică şi doreşte deschis alipirea cu Viena.

Tisza Istvan : Dar serviciile Dumneavoastră secrete nu v-au dezvăluit faptul că sârbii de aici vor alipirea de Serbia, iar musulmanii de Turcia?

Sunt de părere că Berlinul a dorit ca noi să scoatem singuri castanele din focul bosniac. Administrarea celor două provincii este un dar otrăvit oferit de Prusia.

Franz Josef : Chiar dacă ar fi un dar otrăvit de Prusia, noi vom neutraliza otrava prin antidotul unei administraţii ireproşabile. Îi vom transfera în Bosnia şi Herţegovina pe cei mai buni funcţionari din Imperiu: loiali şi incoruptibili. Noi avem ştiinţa administraţiei pe care am dus-o aproape de perfecţiune. Budapesta trebuie să aibă încredere în Viena, renumită în lumea întreagă prin sacerdoţiul ei administrativ.

( După câteva clipe de tăcere.)

Din păcate, ni s-a adus la cunoştinţă că, din proprie iniţiativă, Budapesta, prin contele Andrassy, a declarat inviolabilitatea continuă a suveranităţii sultanului, fără a fi consultaţi şi noi.

Tisza Istvan ( îi sare imediat ţandăra ) : Dar şi Viena, la lumina zilei şi fără nici cea mai scurtă consultare cu Budapesta a ocupat cu forţa sangeacul Novipazar şi a tăiat astfel orice legătură între Serbia şi Muntenegru.

Această anexare bruscă şi neanunţată a inflamat la culme toate cancelariile Europei. Am fost de-a dreptul la un pas de război. În Serbia şi Rusia s-au tras clopotele războiului. Turcia a protestat şi era cât pe ce să se mobilizeze, Anglia a reacţionat extrem de nepoliticos, ieşindu-şi din pepeni. Chiar şi aliaţii noştri, Italia şi Germania, au fost extrem de indispuşi, gata să rupă în bucăţele tratatul nostru de alianţă politico-militară…

Franz Josef ( îl întrerupe cu un gest ) : Aveţi răbdarea necesară pentru a vă explica totul acum, domnule prim ministru. Am rezolvat criza în chip înţelept. Am calculat totul la milimetru. Turcia a obţinut despăgubire bănească, Rusia nu a îndrăznit să ne atace pentru că nu şi-a revenit din şocul înfrângerii în războiul cu Japonia şi a revoluţiei narodniciste din 1905. Serbia care s-a băgat cel mai tare în foc a bătut, umilită şi părăsită, în retragere. Repet : diplomaţii noştri de carieră au calculat totul cu minuţiozitate. A existat şi riscul unui război, dar cine nu riscă nu câştigă. Europa s-a enervat, dar i-a trecut furia, iar noi ne-am ales cu sangeacul Novipazar şi astfel am tăiat legătura între Serbia şi Muntenegru, slăbindu-le pe amândouă din punct de vedere strategic şi militar. Asta-i tot.

Tisza Istvan : Sincer să fiu, Majestate, mi- e frică de umilinţa pe care a înghiţit-o Serbia. Sârbii au sângele fierbinte şi li se urcă repede la cap. Nu uitaţi că regele lor, Alexandru Obrenovici şi soţia sa au fost asasinaţi pentru nimic de către ofiţeri sârbi naţionalişti în castelul lor de la Belgrad în luna iunie 1903.

Franz Josef : În iunie 1903?

Tisza Istvan : Da. Nu vă ascund faptul că mi-e teamă că Serbia ne-o va întoarce-o. Nu ştiu dacă nu cumva e mâna Belgradului în faptul că ,,junii turci ” vor să introducă alegerile libere în Bosnia- Herţegovina.

Într-un cuvânt, Majestate, vă rog să scoateţi calul sârbesc din Troia imperială.

Franz Josef : Parcă aţi spus, domnule conte, ,,calul rusesc ”.

Tisza Istvan : Calul sârbesc, calul rusesc, după mine e tot un drac.

Franz Josef : Ştiu că sunteţi extrem de pornit şi de inflamat în contra sârbilor, domnule prim ministru, dar nu uitaţi un lucru. Dumneavoastră aţi învins pe sârbi.

Tisza Istvan ( nedumerit ) : Cum am învins eu pe sârbi ?

Franz Josef : În ,, războiul porcilor ”, domnule conte.

( după o pauză )

Nu vă mai aduceţi aminte?

Tisza Istvan : Încerc, Majestate.

Franz Josef : Am să vă ajut eu, domnule prim ministru. În anul 1906 a expirat acordul austro – sârbesc care prevedea un import masiv de porci din Serbia în Imperiul nostru.

Sub presiunea dumneavoastră directă şi a confraţilor grofi din Ungaria, Viena nu a mai reînnoit acest acord economic care până atunci avantaja Serbia. Am acceptat ca din anul 1907 încoace să ni se trimită porci ungureşti şi nu porci sârbeşti în întreaga Austrie. Astfel că Serbia a pierdut ,, războiul porcilor ”.

( privindu-l fix pe contele maghiar )

Cine a câştigat ? Dumneavoastră, domnule prim ministru. Aveţi douăsprezece mii de hectare de teren agricol şi multe turme de porci. Dumneavoastră nu obişnuiţi să pierdeţi nimic. Ci doar să câştigaţi. Chiar şi dreptul meu personal la timp. La timpul pe care îl acord audienţelor. Oamenii aşteaptă dincolo de uşa prin care aţi intrat Dumneavoastră, domnule conte.

( Suveranul scutură din clopoţel )

Întrevederea noastră s- a încheiat !

Tisza Istvan ( se retrage ceremonios ) : Vă mulţumesc pentru răbdarea cu care m- aţi ascultat, Majestatea Voastră.

( Se stinge lumina )

Tabloul 4

( O sală a palatului Belvedere din Viena unde îşi desfăşoară activitatea arhiducele Franz Ferdinand, inspector general al armatei imperiale şi moştenitor al tronului. Franz Ferdinand se plimbă impacientat în faţa soţiei sale, prinţesa Sofia.)

Franz Ferdinand : Draga mea, ţi –am spus-o şi o mai repet şi acum: te rog să răreşti vizitele tale la palatul Belvedere. Voi fi monarhul de mâine al Împărăţiei şi vizitele tale prea dese nu fac aici o impresie prea bună. Politica e politică, trebuie să mă înţelegi.

Sofia : Dacă- i aşa, atunci asta e ultima vizită pe care ţi-o mai fac la palatul Belvedere, dragul meu. Dar am venit la cabinet pentru a- ţi aduce aminte că zilele acestea se vor împlini patrusprezece ani de când mi-ai dat dovada cea mai fierbinte şi cea mai de preţ a iubirii tale nemărginite. De aceea , mi-am luat inima în dinţi şi ţi-am făcut această nevinovată vizită. Trebuie să sărbătorim cumva…

Franz Ferdinand ( scotocind printre hârtiile de pe birou ) : Despre ce este vorba ? Atâtea treburi am pe cap, atâţia mă asaltează zilnic, văzându-mă deja pe tron, încât trebuie să depun eforturi pentru a mai răscoli trecutul nostru şi a afla ce a fost atunci.

Sofia : Te înţeleg, dragul meu. Dar eu nu pot să uit nici o clipă ziua de 28 iunie.

Franz Ferdinand : 28 iunie ?

Sofia : Da, ziua de 28 iunie 1900, când ai semnat renunţarea la dreptul la succesiune al copiilor noştri la tronul Imperiului. Asta numai şi numai pentru a te căsători cu mine.

Franz Ferdinand : A, nu-mi mai aduce aminte despre acest trist episod al vieţii mele. Am semnat acel act sub presiunea unchiului meu, împăratul. Altminteri, nu-mi dădea voie să mă însor cu tine.

Sofia ( i se aruncă în braţe ) : Dragul meu, ai renunţat la o împărăţie întreagă pentru o biată inimă de femeie.

Franz Ferdinand : Ei, draga mea, nu exagera. Timpul a trecut, la fel şi fierbinţeala tinereţii de atunci. Acum privesc cu alţi ochi problema. Am renunţat prea uşor atunci la dreptul sacrosanct al copiilor noştri la tron. Dar nu am renunţat la dreptul meu firesc de a cere anularea acelui act semnat sub presiune psihică. Consilierul meu juridic mi-a spus că orice act semnat sub presiune poate fi anulat.

Sofia : Şi ai putea tu să anulezi un asemenea act ?

Franz Ferdinand : De ce nu ? Numai să ajung odată pe tron. Să isprăvim cu tradiţia instaurată de acel dicton : forţa înaintea dreptului. Nu mai vreau să aud de dictonul ,, Macht for Recht ”. Nu numai mie mi s-a întâmplat acest lucru în familia imperială. În mai 1864, unchiul meu, regele Maximilian al Lombardiei a semnat că renunţă la tronul Austriei pentru coroana de împărat al Mexicului pe care n-a ţinut-o multă vreme. A fost împuşcat în iunie 1867.

Sofia : În iunie ?

Franz Ferdinand : Da, în iunie 1867. Împuşcat de revoluţionarii mexicani. Bietul Maximilian. A dat vrăbiuţa italiană pe cioroiul mexican. Nu aşa se va întâmpla cu mine. După ce voi prelua frâiele Imperiului vreau să asigur un viitor strălucit copiilor mei şi să te scap şi pe tine de umilinţă. Ţii minte balul de la Curte când ai fost nevoită să mergi în urma tuturor arhiduceselor şi nu ţi-ai găsit nici un bărbat care să-ţi ofere braţul ?

Sofia ( aproape plângând ) : Taci, te rog, nu-mi mai adu aminte.

Franz Ferdinand : Ba da. Eu n-am ales o prinţesă de la Curte şi asta l-a înnebunit pe unchiul meu, împăratul. Eu am ales-o pe Sofia Chotek von Chotkowa und Wognia. O simplă damă de companie şi lector de romane la cele şase fete ale vărului meu, arhiducele Friedrich duce von Teschen.

Sofia ( visătoare ) : Erai pe atunci un tânăr ofiţer la garnizoana din Bratislava… Oare nu e rău că am sânge slav în venele mele ?

Franz Ferdinand : Dimpotrivă, acum e foarte bine. Pripeala mea de pe vremea când eram îndrăgostit de tine şi nu ţineam cont că ai sânge slav şi nu austriac în vene s-a preschimbat acum în cea mai teribilă armă politică.

Sofia : Nu te înţeleg, dragul meu.

Franz Ferdinand : Fără să vreau şi fără s-o fi ştiut am urmat politica stră-stră-bunicii mele Maria Terezia, supranumită ,,soacra Europei ”, politica de a face căsătorii spre binele Imperiului.

Sofia : Tot nu te înţeleg, dragul meu.

(Arhiducele îi ia mâinle într-ale sale )

Franz Ferdinand : M-am căsătorit din dragoste şi nu din interes cu o prinţesă cu sânge slav. Prin anexarea Bosniei Herţegovina, trei sferturi din Imperiul nostru a devenit slav. Timpul şi Dumnezeu au lucrat în favoarea mea. Nemţii, ungurii şi românii plutesc într-o mare slavă. Dar eu am să cuceresc şi am să îmblânzesc furtuna oceanului slav de lângă Imperiul nostru. Cum ? Iubindu-i şi apărându-i pe slavii din interiorul Imperiului austro-ungar. Care văd că am o soţie slavă.

Sofia : Dragul meu, vei fi un împărat iscusit şi iubit de toate popoarele din Imperiu.

Franz Ferdinand : Iubito, îţi mărturisesc un mare secret.

( Se uită cu mare băgare de seamă pe ferestre şi ascultă la uşă. Apoi revine lângă soţia sa.)

Sofia : Ce fel de secret, dragul meu? Un secret de stat ?

Franz Ferdinand : Da. După ce voi fi înscăunat împărat, voi proceda la o Renovatio Imperii Romanorum. Dualismul austro-ungar nu mai este o soluţie viabilă de guvernare în momentul de faţă. El trebuie desfiinţat prin federalizarea Imperiului.

Sofia : Ai grijă de tine, dragul meu. Ai mulţi duşmani.

Franz Ferdinand : Eu ? Ce fel de duşmani ?

Sofia : Să nu crezi că eu nu trag cu urechea la diferite discuţii. Clerul catolic te critică pentru bunăvoinţa ta faţă de ortodocşii sârbi şi români, ori faţă de reformaţi şi protestanţi. Francmasonii, din contra, te consideră un catolic bigot, instabil, prea supus Vaticanului. Iar slavii fanatici cu ochii îndreptaţi pe furiş la Belgrad ori Moscova te urăsc de-a dreptul. Federalizarea i-ar dezumfla de tot şi nu ar mai ţipa că nu au stat şi capitală proprii.

Franz Ferdinand : De câte ori nu l-am oprit pe Leopold Berchtold care incită în mod public la război în contra Serbiei? În fine, avem şi noi în Imperiu uscăturile noastre şoviniste. După federalizare nu le vom mai avea.

Sofia ( cu surâs amar ) : Încă nu ai scăpat de duşmani. Socialiştii Karl Renner, Otto Bauer şi Karl Kautsky te acuză în presă de măsuri anti- muncitoreşti şi de aspiraţii absolutiste.

( abătută )

Şi din toate aceste critici dure îndreptate doar asupra palatului Belvedere, palatul viitorului împărat, cine iese aproape întotdeauna bine ? Unchiul tău, ,, drăguţul de împărat ”, bunul şi înţeleptul suveran Franz Josef, Majestatea Sa Absolută, Cavalerul fără teamă şi prihană, ,, patriarhul păcii” europene.

Bătrânul a fost şi este şi , probabil, va fi iertat pentru totdeauna de păcatele lui trecute, prezente şi viitoare. El nu este numai un monarh, el este simbolul păcii, siguranţei, cinstei, virtuţilor, puterii absolute pe acest pământ. El este Dumnezeul popoarelor din Europa centrală cu reşedinţa pământească la Viena. Toate fulgerele nemulţumirii populare se sparg în capul tău, dragul meu.

Franz Ferdinand : Pentru că lumea nu suportă schimbarea. Şi lumea ştie deja că voi reforma din rădăcini Imperiul. Şi este cuprinsă de frică, de panică. Mai ales partenerii de guvernare de la Budapesta. Grofii mă acuză pe faţă că nu îi las să se războiască aşa cum ştiu ei cu nemaghiarii din regatul Ungariei. Mai ales cu românii pe care-i consider printre cei mai loiali cetăţeni ai Coroanei imperiale şi ai Casei de Austria.

Sofia : Prea multe griji îţi faci, dragul meu. Crezi că merită?

Văd că nu – ţi mai arde să sărbătorim aniversarea celor patrusprezece ani de când ai renunţat la tron pentru dragostea mea. Te rog să mă ierţi. Nu trebuia să te deranjez. Ai tu treburi mult mai importante decât să te ţii de nimicuri.

Franz Ferdinand : Ba ai făcut foarte bine că ai venit, scumpa mea soţie. Pentru că mă vei ajuta să cuceresc tronul acestei împărăţii. Şi-l vom cuceri împreună. Pentru copiii noştri şi pentru toate popoarele mele. Vom cuceri oceanul slav. Spun ,,vom cuceri ” şi nu ,, voi cuceri ” pentru că nu pot să-l cuceresc decât împreună cu tine. Cu o prinţesă frumoasă, delicată şi credincioasă cu nume şi sânge slav în vene. Viitorul împărat trebuie să se arate cât mai mult şi cât mai des popoarelor sale pentru a arăta că un astfel de om se va sui pe tronul Împărăţiei unde se vorbesc douăsprezece limbi.

Sofia : Tot nu am înţeles ce vrei să faci .

Franz Ferdinand (deschizând un dosar voluminos ) : Ne vom duce amândoi să asistăm la aplicaţiile militare ale armatei imperiale în Bosnia Herţegovina. Sunt inspector general al armatei imperiale. Iar tu îmi vei sta alături.

Sofia ( îi sare bucuroasă în braţe ) : Te iubesc, dragul meu. Numai aşa vom putea sărbători, departe de Viena, clipa în care ai renunţat la atât de multe pentru o biată inimă de femeie… Mai ţii minte acea zi de 28 iunie ?…

( Se stinge lumina. )

Tabloul 5

( Cabinetul de lucru al împăratului Franz Josef. Acesta sună din clopoţelul aflat pe birou. Intră valetul Eugen Ketterl.)

Eugen Ketterl : La poruncă, Majestate!

Franz Josef : Să vină aici Maestrul de ceremonii al Curţii imperiale.

Eugen Ketterl : Am înţeles.

( Se retrage. În aşteptarea maestrului de ceremonii, împăratul Franz Josef examinează pozele familiei sale, expuse pe peretele dindărătul biroului său. Intră maestrul de ceremonii. )

Maestrul de ceremonii : Sunt onorat de atenţia Dumneavoastră, Majestate. M-am înfăţişat la poruncă.

Franz Josef (examinând mai departe pozele de pe perete ) : Ia, spune-mi care a fost ultima ceremonie mai importantă în Viena?

Maestrul de ceremonii ( tuşeşte încurcat ) : Majestate, însăşi porunca Domniei Voastre a fost aceea de a nu mai sărbători cu prea mare fast ultimele evenimente ale Imperiului. Alte ţări din Europa, dacă ar fi avut astfel de evenimente, le-ar fi celebrat cu cel mai mare fast posibil. Dar Înălţimea Voastră aţi dat ordin să nu ne mai ţinem de sărbători, ci să lucrăm, necurmat, să ne rugăm şi să mai tăcem. Sărbătoarea noastră să fie munca şi rugăciunea. Ora et labora / roagă-te şi lucrează (lat). Şi s-o lăsăm mai moale cu sărbătorile.

Franz Josef ( zâmbet subţire ) : Am pretins eu aşa ceva ?

Maestrul de ceremonii ( tuşind iar ) : Aţi dat de înţeles, aţi sugerat, dar mie mi-aţi spus-o chiar pe şleau.

Franz Josef ( râde ) : ,,Pe şleau ”, zici ? Asta zic şi eu expresie potrivită pentru un Maestru de ceremonii.

Maestrul de ceremonii ( privind în jur ) : Nu ne aude nimeni, Majestate. M-aţi ales în această înaltă demnitate pentru sinceritatea mea. Şi pentru faptul că, deşi sunt Maestru de ceremonii, urăsc din toată inima ceremoniile.

Franz Josef : Tocmai pentru acest motiv te-am ales pe tine.

Maestrul de ceremonii : Am ruginit în această funcţie tocmai pentru că nu m-aţi întrebuinţat, Majestate. Drept pentru care vă sunt profund recunoscător. Şi sincer să fiu, aş dori să ruginesc în continuare.

Franz Josef : Sunt de acord cu tine, dragul meu, dar uneori trebuie să curăţăm rugina de pe armele şi trofeele Imperiului nostru. Un bun soldat austriac îşi curăţă arma, nu-i aşa? Un Imperiu munceşte, munceşte, munceşte, dar mai şi sărbătoreşte. Ultimul mare eveniment petrecut la Viena a fost expoziţia universală din 1873 unde s-au întâlnit trei împăraţi : al Austriei, al Rusiei şi al Germaniei şi unde a sosit şi regele Italiei. Asta a fost în 1873, nu-i aşa ?

Maestrul de cremonii : Aşa e , Majestate. În întreaga Europă sunteţi cunoscut ca având o memorie fenomenală.

Franz Josef : Nu ar râde supuşii mei şi nu m-ar expune glumelor în douăsprezece limbi dacă aş fi un biet împărat uituc ?

Maestrul de ceremonii : Asta nu pot s-o ştiu, Majestate.

Franz Josef : Trebuie să am o memorie mai bună decât a oricărui muritor dintre cele treizeci şi şase de milioane de cetăţeni ai Imperiului : nemţi, austrieci, unguri, cehi, italieni, români, slovaci, croaţi, polonezi, ruteni, sârbi, secui etc

Din fiecare limbă cunosc câteva expresii. Asta cere memorie, nu crezi?

Când am fost înscăunat împărat, domnule Maestru de ceremonii ?

Maestrul de ceremonii : În 1848, anul revoluţiilor din Europa, Majestate. Asta o ştie toată lumea. Aveaţi doar 18 ani. Anişori, mai bine zis.

Franz Josef : E foarte bine zis ,,anişori ”. Eram cel mai tânăr împărat din lume, iar acum în 1914 sunt cel mai bătrân împărat de pe tot cuprinsul pământului.

( visător )

Nu am mai avut momente memorabile în Imperiu, dar anul viitor se împlineşte un mare, fericit şi impunător eveniment.

Maestrul de ceremonii : Care, Majestate ?

Franz Josef : Anul viitor , în 1915, se vor împlini o sută de ani de la marele Congres de pace de la Viena din 1815, când am desenat aici, în acest palat Schonbrunn, hotarele Europei, după înfrângerea lui Napoleon de către generalul de sânge german Blücher la Waterloo.

Au fost o sută de ani de pace şi linişte şi doresc să fie aniversat în întreaga sa amploare acest eveniment. Europa şi lumea întreagă trebuie să –şi aducă aminte de acest Congres care a clădit Casa Europei. În 1898 am sistat festivitatea cu marcarea a 50 de ani de domnie pe tronul Împărăţiei.

Maestrul de ceremonii : Nici nu puteaţi, Majestate. În 1898 a fost ucisă împărăteasa.

Franz Josef : Aşa e. Dar acum nu o să mă mai oprească nimeni şi nimic să sărbătoresc 100 de ani de pace. De ce mi se spune mie ,,Patriarhul păcii ”? Pentru că iubesc pacea, nu războiul.

Maestrul de ceremonii : Nu vă contrazic, Majestate, dar mi-e teamă de cârtelile presei liberale să nu ia în derâdere aceşti 100 de ani de pace.

( făcând o plecăciune )

Ceva bătălii, totuşi, au mai fost. Pe ici, pe acolo…

Franz Josef : Nu au fost războaie nimicitoare şi îndelungate care să slăbească statele beligerante, ci scurte încăierări ca la o nuntă care ne-au mai iuţit sângele moleşit de atâta linişte. Din 1815, Viena construieşte Casa Europei, oferind un model de imperiu unde se vorbesc douăsprezece limbi şi punând în practică cunoscuta maximă pe care o întâlneşti pe frontoanele palatelor : A E I O U…

Maestrul de ceremonii ( sentenţios ) : Austriae est imperari orbi universo / Austriei îi este hărăzit să cârmuiască lumea (lat).

Franz Josef : Da, Austriei îi este hărăzit să cârmuiască întreaga lume. Am fi putut să ne batem, dar nu am făcut-o. Am stat deoparte în marele război al Crimeei din 1856 şi nu am atacat Rusia.

Am fi putut să mărşăluim spre Paris în 1870 şi să înălţăm iar steagurile austriece pe malurile Senei, dar nu am făcut-o. Nici în 1911, când generalii mei m-au îndemnat să atac Italia aflată în război cu Turcia. Nu am trimis cei mai buni fii ai popoarelor mele să moară în Crimeea, la Sedan sau în Italia. Am dorit pace şi am avut-o.

Maestrul de ceremonii : Eu ştiu că Viena este cel mai revoluţionar dintre oraşele germane. Nu ştiu cum va reacţiona presa liberală la auzul iniţiativei Majestăţii Voastre. Ceva lupte, totuşi au mai fost… Cu Prusia , de exemplu…

Franz Joseh : A fost o simplă ceartă între rude, între fraţii de acelaşi sânge german. Le-am dat Schleswig şi Holstein, iar ei, mai târziu, m-au ajutat să anexez Bosnia şi Herţegovina.

Maestrul de ceremonii : A fost un târg cinstit.

Franz Josef : Mai presus de orice, noi ne-am văzut de lungul nasului. Nu am riscat afaceri războinice care să se termine prost pentru Imperiu. În istorie este esenţial să ştii când să te bagi într-o încăierare. Dacă e scurtă, e bine, nu-ţi epuizezi armata şi resursele, nu nemulţumeşti populaţia civilă… Dacă e lungă încăierarea, e de rău, se numeşte război şi chiar şi învingătorul poate avea o victorie „ à la Pyrrhus ”. Din 1815 noi suntem partizanii şi artizanii păcii în Europa, iar anul viitor, în 1915, doresc să sărbătoresc cu mare fast împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment deosebit pentru Austria şi, totodată, pentru Europa. Pentru edificiul liniştit şi multinaţional pe care l-am construit în mijlocul Europei.

( râde )

Nu vreau să rugineşti de tot în funcţia de Maestru de ceremonii.

Maestrul de ceremonii : Vă mulţumesc , Majestate, pentru ocazia pe care mi-aţi dat-o pentru a arăta de ce sunt în stare. Va fi o sărbătoare pentru care au să vă gelozească toţi suveranii din Europa şi din lumea întreagă. Pentru câteva săptămâni vom face din Viena noastră dragă capitala lumii. Ca acum o sută de ani…

( Se înclină ceremonios şi se retrage. Se stinge lumina )

Tabloul 6

( Cabinetul de lucru al împăratului Franz Josef. Intră valetul Eugen Ketterl cu Maestrul de ceremonii, ţinând la capete de o lozincă pe care o instalează în spate şi pe care scrie:

VIENA

1815-1915

O SUTĂ DE ANI DE PACE

Cuvintele sunt încadrate de porumbei cu ramuri de măslin în cioc. Intră împăratul Franz Josef, examinează cu atenţie lozinca şi se apropie de Maestrul de ceremonii. )

Franz Josef : Pentru început, nu-i rău.

Maestrul de ceremonii : E doar un flecuşteţ, Majestate. Să vedeţi ce va urma.

Franz Josef : Atunci, la treabă.

( Maestrul de ceremonii şi valetul se retrag. Împăratul examinează iar cu duioşie pozele membrilor familiei sale. Intră valetul Eugen Ketterl.)

Eugen Ketterl : Majestate, o delegaţie cehă şi slovacă aşteaptă să fie primită în audienţă.

Franz Josef ( bine dispus ) : Să poftească.

( Eugen Ketterl se retrage. Intră domnii Thomas Masaryk şi Milan Hodza.)

Thomas Masaryk : Vă doresc multă sănătate, Majestate.

Milan Hodza : Vă mulţumim pentru atenţia cu care ne-aţi învrednicit, Majestate.

Franz Josef : Sunt bucuros să primesc pe reprezentanţii legitimi şi atât de cunoscuţi ai cehilor şi slovacilor şi sunt nerăbdător să vă ascult doleanţele.

Thomas Masaryk : Înainte de toate, îngăduiţi-mi, Majestate, să vă explic acum gestul prin care am dovedit falsurile unor documente ce au stat la baza acuzării şi condamnării a cincizeci şi trei de conaţionali de-ai noştri la Zagreb. Nu le-a fost ruşine funcţionarilor Majestăţii Voastre să procedeze ca în cazul Prohaska ? Atunci s-a minţit grosolan că dl. Prohaska, consulul austro-ungar a fost răpit şi castrat de sârbii din Macedonia, pe când el era bine merci, ascuns, şi acum din nou s-au folosit falsuri inimaginabile.

Eu am fost convins de nevinovăţia lor şi, pe cont propriu, am făcut cercetări, am răscolit arhive şi am discutat cu martori şi , în final, am descoperit douăzeci şi patru de documente falsificate de legaţia cesaro-crăiască de la Belgrad.

Franz Josef : Presa a scris atunci că domnul Masaryk a distrus mitul incoruptibilităţii funcţionarului public imperial austriac, nu-i aşa ?

Thomas Masaryk : Presa exagerează, ca de obicei. În orice pădure, chiar austriacă, găseşti şi uscături. Numai că eu am avut curajul de a le căuta acolo unde nimeni nu a crezut că sunt. Chiar şi în cazul poporului meu cu manuscrisul de la Kralove Dvor.

Franz Josef : Să revenim la oile noastre. Cine a dat ordin să fie făcute aceste falsuri ?

Milan Hodza : Generalul Forgach, Majestate. În baza acestor acte false s-au dat peste două sute de ani de puşcărie fruntaşilor noştri politici. La proces, la Viena, dovezile aduse de colegul Masaryk a dat întreaga tărăşenie în vileag.

Franz Josef : Ştiu, am oprit eu însumi acest proces ruşinos şi nedrept şi acuzaţii au fost puşi de îndată în libertate.

Thomas Masaryk : Prea puţin, Majestate. Am cerut explicaţii în Parlamentul vienez, dar contele Czernin m-a făcut ,, mizerabil ”. Solicit, pe această cale, să-l trageţi la răspundere pe conte pentru această insultă. De ce m-a făcut ,,mizerabil”? Pentru că am căutat dreptatea? După câte ştiu, Majestatea Voastră iubeşte adevărul şi dreptatea. În Parlamentul de la Viena în anul 1902 s-au proferat peste două mii de înjurături. Ce Parlament e acesta, Majestate ?

Franz Josef : Ce să fac ? Dacă ,, ultima ratio regis” / ultima raţiune a regilor (lat) este tunul, la parlamentari ultima vorbă este înjurătura. M-am aliat şi cu socialiştii austrieci când aceştia au intrat pentru prima oară în Parlament în 1907 ca să lupt împotriva privilegiilor din Parlamentul vienez şi cu ce m-am ales ? Cu porecla de ,,Genosse Kaiser ”. Dar pot eu să desfiinţez Parlamentul din Viena? O să-mi sară toată Europa în cap. Îi las pe parlamentari să se urască şi să se muşte ca nişte câini turbaţi.

( după o pauză )

Dar eu cred că scopul vizitei Dumneavoastră este cu totul altul, nu-i aşa?

Thomas Masaryk ( răsuflând adânc ) : Da , Majestate.

Franz Josef : Vă ascult cu cea mai mare atenţie.

Thomas Masaryk : Majestate, Imperiul pe care îl conduceţi din anul 1848 încoace nu se mai poate bizui pe o ficţiune diplomatică, pe dualismul austro-ungar. Motivul este extrem de simplu : celelalte naţionalităţi au evoluat , iar pe de altă parte, Austria este acum pe trei sferturi slavă. Tatăl meu este slovac, iar mama cehă. S-a propus cândva trialismul cu varianta ca slavii să conducă împreună cu austriecii şi ungurii. S-a opus însă din răsputeri contele Tisza Istvan şi nu s-a mai făcut nimic.

Noi, în calitate de conducători ai cehilor şi slovacilor, vă propunem să federalizaţi Imperiul dacă vreţi să sărbătoriţi cei o sută de ani de pace aşa cum vedem că scrie pe această lozincă din spatele Majestăţii Voastre.

Franz Josef : Partenerii unguri ameninţă cu ruperea de Viena în caz de federalizare a Imperiului.

Thomas Masaryk : Nu toţi ungurii, Majestate. Marele lor om politic Wesseleny care era orb, dar avea ochii minţii mai deschişi ca ai contelui Tisza Istvan, încă din 1868 într-un discurs ţinut la Casa Magnaţilor din Budapesta spunea : ,, Străbat cu ochii mei sufleteşti prin viitorul plin de nori ai patriei mele şi viitorul e mai negru decât noaptea ochilor mei. Văd o singură rază şi palidă e raza aceasta ; iubiţi-vă din inimă cu naţionalităţile, legaţi alianţa cu ele ”. Cred că am reprodus aproximativ din acel discurs istoric. Sunt apoi şi alţi oameni politici maghiari care nu resping federalizarea.

Milan Hodza : Iar Congresul democrat de la Teplitz din septembrie anul trecut a hotărât astfel: ,, Austria va fi o federaţie de popoare libere sau nu va fi deloc!” Şi acolo nu au fost doi deputaţi, aşa cum suntem noi aici, ci sute de oameni în calitate de delegaţi care au hotărât federalizarea Imperiului. Iar partidul social democrat este un partid puternic cu mulţi membri şi cu multă influenţă…

Franz Josef ( oftează din adâncuri ) : Şi care ar fi varianta de federalizare pe care o propuneţi voi?

Thomas Masaryk : Austria germană, Austria cehă cu Slovacia, Polonia cu Galiţia, o parte a Bucovinei şi rutenii din Ungaria, Iliria, Ţările italieneşti cu Lombardia şi Veneţia, Grupul slavilor din sud, Grupul maghiar, adică părţile maghiare din Ungaria şi Transilvania, Grupul românesc cu teritoriile româneşti din Galiţia, Bucovina, Transilvania, Ungaria şi ale graniţelor militare.

Franz Josef : Hm…

Thomas Masaryk : Şi să nu uitaţi, Majestate, că în 10 octombrie 1871, dieta Boemiei a cerut punerea pe aceeaşi treaptă a Boemiei cu Ungaria şi federalizarea totală a părţii austriece a Imperiului.

Milan Hodza (patriotic ) : Iar Palacky nu a fost un duşman al Imperiului, aşa cum cred grofii unguri. Nu uitaţi că lui i se atribuie vorba aceasta:,, Dacă Austria n-ar fi existat, ea ar fi trebuit inventată!”. El vedea în marea Austrie federalizată un tărâm al păcii, concordiei şi civilizaţiei europene, un stat tampon între Rusia şi Germania, unde popoarele să convieţuiască în linişte sub înţeleptul sceptru conducător al Vienei.

Thomas Masaryk : Dar nu numai Palacky al nostru a cerut federalizarea Imperiului, Majestate. Au cerut-o şi baronul Walterskirchen şi Adolf Fischoff – înţeleptul de la Emersdorf. Cu prioritatea absolută a limbii germane, mare limbă de cultură şi care să poată fi asimilată uşor de naţionalităţile care simt nevoia unei limbi generale de comunicare.

Franz Josef : Propunerea Dumneavoastră este foarte bine motivată şi bine argumentată şi ar trebui comunicată Parlamentului.

Thomas Masaryk : Nu, Majestate. Nu aruncaţi mărgăritare înaintea râmătorilor. Măsura federalizării trebuie dictată cu putere şi autoritate de către Majestatea Sa. Pe lângă Statele Unite ale Americii, vom avea Statele Unite ale Austriei Mari în mijlocul Europei, după cum sună şi titlul unei cunoscute cărţi care poartă exact acest titlu şi care a fost scrisă de românul Aurel C. Popovici, care argumentează şi el pe sute de pagini federalizarea Imperiului. Veţi avea o nouă Europă, tânără, mare şi puternică, democratică şi îndrăzneaţă, tolerantă, progresistă şi paşnică, invidiată de către toate marile puteri ale lumii acesteia.

Milan Hodza : Numai Dumneavoastră, Majestate, aveţi autoritatea morală, politică, religioasă şi militară, dacă e cazul, de a decreta printr-un manifest intitulat ,,Către popoarele mele “ măsura federalizării Imperiului. Toate popoarele din Imperiul maghiar aşteaptă acest lucru. Chiar şi poporul maghiar care nu se confundă cu grofii de la Budapesta. Toate popoarele vor avea drepturi şi libertăţi egale, tensiunile dintre ele vor dispărea sub augusta putere şi înţelepciune a Vienei.

Franz Josef ( arătându-le lozinca uriaşă din cabinet ): Domnii mei, vă comunic că peste un an se vor împlini o sută de ani de la Congresul de la Viena din 1815 când au fost trasate hotarele Europei. Este foarte posibil să luăm această decizie anul viitor când vom desena graniţele interioare ale Imperiului nostru ţinând seama de harta etnografică prin federalizarea propusă de către Dumneavoastră. Să fie într-un ceas bun şi Dumnezeu să ajute Austria !

Thomas Masaryk

MilanHidza: Vă mulţumim, Majestate!

( Cei doi se retrag; se stinge lumina. )

ACTUL II

Tabloul 7

(La sediul publicaţiei săptămânale ,,GROSSOSTERREICH “din Viena situat într-un imobil pe faţada căruia scrie cu litere mari acelaşi titlu: ,,GROSSOSTERREICH “. Pe terasă, la o masă, domnul redactor şef Aurel C.Popovici, corectează un material înainte de a-l încredinţa tipografiei. Intră domnii Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida- Voevod.)

Al.Vaida Voevod : Bună ziua, Aurele!

Iuliu Maniu : Ce faci, domnule redactor şef ? Lucrezi, lucrezi ?

( Aurel C. Popovici sare în întâmpinarea celor doi, după ce ia un ziar de pe masa unde lucra .)

A.C. Popovici : Dacă a citi şi a scrie ceva se cheamă muncă, atunci, da , lucrez, domnule Maniu. Şi lucrez în dublă calitate : de patron şi de muncitor – ziarist. Apropos : aţi citit ziarele din Bucureşti?

Al. Vaida Voevod : Nu. Tocmai de asta am hotărât să trecem pe la tine. Ai ziare de la Bucureşti, deşi Guvernul Ungariei le confiscă în Gara de Est din Budapesta spre a nu mai ajunge la Viena. E un mister cum de reuşeşti tu să-ţi parvină presa de la Bucureşti. Ce scriu ziarele ?

A.C.Popovici : Ţarul Rusiei se întâlneşte cu regele Carol I al României la Constanţa. Se vorbeşte de întărirea unor legături de familie.

Iuliu Maniu (ironic) : Nu numai fericita Austrie trebuie să se mărite, ci şi holteiul Regat Român.

Al. Vaida Voevod : Cred că vizita ţarului Rusiei în România nu este văzută cu ochi buni aici , la Viena.

Iuliu Maniu : În orice vizită oficială se poate ascunde o viitoare alianţă sau se pregăteşte un inevitabil divorţ politic.

A.C. Popovici : Oficial, ţarul Rusiei a venit la Constanţa pentru a-i mulţumi regelui României pentru vitejia armatei române la Plevna, Griviţa, Smârdan şi în alte locuri din Bulgaria, atunci când Rusia, aliată cu Regatul Român a pornit împotriva turcilor şi când ruşii erau gata să intre în Istanbul. Ţarul Rusiei l-a făcut feld-mareşal pe regele României.

(tainic)

Neoficial însă, cred că la mijloc este o încercare abilă de a smulge România din sfera de influenţă a Imperiului austro-ungar şi pregătirea Regatului Român de a intra în Antanta, alături de Rusia şi Franţa, promiţându-i-se toate teritoriile locuite de români în statul unguresc.

Al. Vaida Voevod : Pe de o parte vizita ţarului Rusiei în România dă apă la moară unioniştilor Vasile Lucaciu, Octavian Goga ori Take Ionescu, dar pe de altă parte, naşte tensiuni între Viena şi Bucureşti.

( oftează adânc )

Iar noi trei, prieteni dragi, suntem supuşi ai Imperiului, dar, în acelaşi timp, suntem şi români. Cu un ochi spre Viena, cu celălalt spre Bucureşti. Încotro să ne îndreptăm?

A.C.Popovici : Deocamdată, să nu uităm că purtăm cămaşa de gheaţă a Budapestei înainte de a ne încălzi mantaua Vienei. Trebuie să ne punem toate nădejdile în moştenitorul tronului, Franz Ferdinand pentru că mâine poimâine urcă pe tron. Cunoaşte şi s-a arătat foarte interesat de cartea mea ,, Statele Unite ale Austriei Mari” unde eu mi-am expus teoria despre federalizarea Imperiului. Fiecare etnie va avea propriul guvern în propria capitală şi marea capitală federativă la Viena, iar limba de comunicare inter-statală şi în Parlament va fi limba germană. Aşa vor dispărea tensiunile inter-etnice în acest Imperiu. Ungurii nu ne vor mai necăji pe noi, românii. Arhiducele este înzestrat şi are o rapidă putere de sesizare, ţine extrem de mult la ideile şi vederile sale, dar nu intră în discuţie, după audienţă îi vin obiecţiunile. Este accesibil la propuneri, dar trebuie să găseşti forma potrivită, nu suferă nici un fel de contrazicere directă, pe faţă.

Iuliu Maniu : Deocamdată, sunt de părerea să nu ne hazardăm şi să fim foarte prudenţi. Trebuie, mai întâi, să analizăm în amănunt viaţa politică internă a Imperiului. Există, orice s-ar spune, două centre de putere în Viena: primul la Hofburg, în jurul bătrânului, dar adoratului împărat, aproape divinizat, iar al doilea, care prinde puteri în ultima vreme, în jurul prinţului moştenitor Franz Ferdinand.

Cu alte cuvinte, dragii mei prieteni, în Viena există doi împăraţi: împăratul de azi, în vârstă de 84 de ani, dar încă în putere şi împăratul de mâine, despre care, sincer să fiu , nu ştiu nici eu prea multe.

Problema e : cu cine vom merge noi, românii? Cu palatul Hofburg sau cu palatul Belvedere?

Al.Vaida Voevod : Prietene Maniu, datorită colegului meu de facultate, maiorul Anton Brosch von Arenau, acum şef al casei militare a prinţului de coroană, am reuşit să intru în anturajul select al viitorului împărat al Austriei. Să nu uitaţi niciodată ce a declarat public ministrul de război Schonaich: ,,Franz Ferdinand va face în 24 de ore mai multe concesii decât Franz Josef în 24 de ani “. Şi asta a spus-o ministrul de război al Austriei. Înseamnă că ştie el ce ştie. Franz Ferdinand este şi inspector al armatei imperiale.

Iuliu Maniu (neîncrezător ) : Şi ce fel de concesii crezi că va face Franz Ferdinand? Concesii ungurilor?

Al.VaidaVoevod : Nu. În primul rând, având o soţie slavă şi nesuferind pe primul ministru al Ungariei, Tisza Istvan, va căuta să-l înlăture pe contele nemilos al Ungariei şi va introduce votul universal în Ungaria, aşa cum este în Austria. Votul universal este un pericol de moarte pentru magnaţii maghiari care-şi vor pierde astfel privilegiile seculare.

Iuliu Maniu ( frecându-şi mâinile) : Să-l înlăture pe Tisza nu-i un lucru rău. Cel mai tare l-aş aplauda eu. Tisza este un impilator al românilor. Dar ce-ar face noul împărat pentru români ? Nu uitaţi proverbul românesc : ,, Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”.

A.C.Popovici : Românii se bucură în ochii prinţului moştenitor de cea mai mare simpatie, alături de slavi. Cea mai bună măsură pe care ar adopta-o în 24 de ore ar fi federalizarea Imperiului.

Iuliu Maniu (realist) : Budapesta se va opune – chiar cu forţa armelor – măsurii federalizării. Sunt convins de asta. Cum credeţi că va lupta prinţul moştenitor împotriva unei Ungarii răsculate ? În 1848, la început, ungurii i-au bătut pe austrieci. Pentru a-i înfrânge pe ungurii răsculaţi, un feld-mareşal austriac pe nume Caboga a îngenunchiat şi a sărutat cismele ţarului Rusiei şi a udat cu lacrimi ciubotele contelui Paschevici.

Al.Vaida Voevod : Nu cred că Budapesta va avea curajul să se ridice împotriva unei idei aplaudate de toată Europa şi de toate celelalte naţionalităţi din Imperiu. Şi, deşi prinţul moştenitor vorbeşte fluent limba maghiară, nu-i poate suferi pe grofii retrograzi şi pe marele latifundiar Tisza Istvan. Mai ales acum.

Iuliu Maniu : De ce ?

Al.Vaida Voevod: Nu se ştie dacă nu a fost la mijloc mâna grofilor din Budapesta în editarea şi răspândirea subversivă a unei broşuri antidinastice în care toată familia Habsburgilor este descrisă ca o adunătură de nebuni, avându-se în vedere teorii mai vechi ori mai noi de natură criminologică, lombrosiană despre conformaţia feţei cu proeminenţa în formă de bot a maxilarelor sau a arcadelor dentare, a nasului lung şi a buzei de jos, groase şi răsfrânte.

A. C. Popovici : Ce mârşăvie !

Al.Vaida Voevod : Prinţul moştenitor se pare că are dovezi suficiente în implicarea unor grofi în subvenţionarea acestei broşuri care cunoaşte din păcate, un succes uluitor.

Iuliu Maniu : Propaganda maghiară este mai tare decât propaganda Vaticanului.

Al.VaidaVoevod : S-au speculat toate ciudăţeniile posibile şi toate accidentele din familia imperială. S-au scris articole răutăcioase cum că Rudolf, fiul împăratului ar fi fost morfinoman înrăit şi că s-ar fi complăcut cu femei uşoare şi ziarişti aplaudaci de duzină, că Maximilian, fratele împăratului, s-ar fi odihnit într-un sicriu de bronz, că Otto, alt frate al împăratului ar fi fost nebun de-a binelea, că s-a amorezat de o negresă şi că pe vremea când era ofiţer la Regimentul 9 Husari din Sopron ar fi apărut gol puşcă alături de alţi colegi ofiţeri, încinşi doar cu săbiile peste şoldurile goale la marele restaurant al hotelului Sacher la Revelionul anului 1900, iar, mai târziu, după aventura cu negresa, s-ar fi îmbolnăvit de sifilis, localizat la gât, prilej de apariţie a unui cântec porcos:

,,O, Gott,o,Gott,

Schon wieder ein Tot”…

A. C. Popovici : Destul, destul, asta întrece orice. Broşura antiimperială editată la Budapesta este un semnal clar pentru mine că guvernul maghiar se fereşte ca dracul de tămâie de măsura federalizării. Şi cum cea mai bună apărare este atacul, grofii maghiari au trecut la atac. Calomniază, calomniază, ceva tot va rămâne. Ce-ar fi să răscolească acum Viena în arhive în căutarea ducesei maghiare care se îmbăia în sângele copilaşilor pentru a-şi catifela pielea? Dar Viena tace. Şi nu va pedepsi foarte curând neobrăzarea grofească.

Al. Vaida Voevod : Numai să vină mai repede Franz Ferdinand la tronul Imperiului. Are să le-o plătească calomniatorilor cu vârf şi îndesat.

Iuliu Maniu : Încă o dată revin la întrebarea mea: Cu cine mergem? Cu bătrânul împărat sau cu prinţul moştenitor? Nu-i vreme de pierdut!

(Rămân toţi trei pe gânduri )

Al. Vaida Voevod : Când mă gândesc că aici la Viena au sosit 300 de memorandişti din Transilvania şi că împăratul Franz Josef nu i-a primit în audienţă … Pe niciunul…

Iuliu Maniu : Ba, mai mult : a trimis plicul nedesfăcut cu textul Memorandumului taman la Budapesta…

A. C. Popovici : Iar de aici s-a transmis, tot nedesfăcut , la Cluj. Apoi au urmat procesele, condamnările, anii grei de temniţă…

Al.Vaida Voevod : Mergem cu prinţul moştenitor!

A. C. Popovici : Arhiducele va federaliza Imperiul. Vom avea patria noastră cu capitala la Cluj!

Iuliu Maniu : Sunt de acord cu voi. Dar trebuie să-i smulgem arhiducelui o audienţă hotărâtoare.

( Îşi încrucişează toţi trei mâinile. Se stinge lumina. )

Tabloul 8

(Cabinetul de lucru al împăratului Franz Josef din palatul Hofburg. Intră cu impetuozitate, aproape spumegând, contele Tisza Istvan, primul ministru al Ungariei, cu toate încercările disperate ale valetului Eugen Ketterl de a-l reţine. )

Eugen Ketterl (asudat ) : Iertaţi-mă, Majestate, m-am luptat din răsputeri cu domnul prim ministru să nu intre nepoftit la Înălţimea Voastră, dar n-am izbutit.

Franz Josef ( concesiv) : Te rog, lasă-ne singuri, Eugen.

(Valetul iese, ştergându-şi sudoarea de pe frunte.)

Franz Josef : Aţi ajuns să vă luptaţi cu valeţii, domnule conte?

Tisza Istvan : Cu oricine ar fi fost în drumul meu spre Majestatea Voastră.

Franz Josef : Ce s-a întâmplat atât de grav în Imperiu, domnule prim ministru?

Tisza Istvan : Majestate, sunt pe cale să-mi dau demisia. Asta-i!

Franz Josef (sare în sus ):Cum ?!?

Tisza Istvan : Nu mai pot munci în climatul de tensiune creat între palatele Hofburg şi Belvedere. Arhiducele Franz Ferdinand se crede stăpânul de facto al Imperiului.

Franz Josef : Ce vă face să credeţi acest lucru?

Tisza Istvan : Arhiducele trage sfori politice în vederea înlocuirii mele cu avocatul Joszef Kristoffy, un simplu deputat de Sătmar în Parlamentul de la Budapesta. Kristoffy este liberal şi duşmanul meu de moarte. De acest lucru a profitat prinţul moştenitor pentru a-mi face mult sânge rău. I s-au alăturat în acest sinistru complot partidele naţionaliştilor germani, slovaci şi români, iar generalul baron Franz Konrad von Hotzendorf, şef de stat major al armatei imperiale este gata să intervină militar, dacă nu cedez de bunăvoie fotoliul de prim ministru. Am auzit că şi slovacul Milan Hodza şi croatul Stefan Zagorec sunt de acord cu înlăturarea mea de la cârma Ungariei.

( îl priveşte cu îndrăzneală pe suveran)

Am venit aşa cum am venit ca să vă întreb de-a dreptul : cine conduce azi monarhia ? Majestatea Voastră sau prinţul moştenitor?

Franz Josef : Dar cine credeţi Dumneavoastră, domnule conte, că reprezintă autoritatea de drept divin în Imperiul austro-ungar?

Tisza Istvan ( înclinându-şi capul): Majestatea Voastră, de asta m-am prezentat aici la Palatul Hofburg şi nu la Palatul Belvedere unde mişună tot felul de delegaţii ale naţionaliştilor din Imperiu care se pretind nedreptăţite de dualismul nostru.

Franz Josef (calm) : Arhiducele nu trebuie să hotărască de capul lui cine să fie sau să nu fie prim ministru al Ungariei, ţară prietenă şi partenera noastră de guvernare din 1867 încoace. Încă nu am murit.

(solemn)

Vă asigur, domnule conte, că voi lua măsurile care se cuvin şi că-i voi solicita nepotului meu nărăvaş unele lămuriri. Ce altceva mai aveţi a-mi comunica?

Tisza Istvan (scoate din buzunar gazeta ,,Grossosterreich”) : Vă cer în mod expres să interziceţi apariţia şi difuzarea săptămânalului ,, Grossosterreich” al românului Aurel C. Popovici precum şi a cărţii sale intitulate subversiv şi trădător ,,Statele Unite ale Austriei Mari”. În Ungaria această carte a fost interzisă. Este un adevărat atentat contra Ungariei.

Franz Josef : Îl cunoaşteţi pe acest domn Popovici?

Tisza Istvan : Da. Este un duşman de moarte al Ungariei milenare, Majestatea Voastră. El a fost cel care a elaborat şi a difuzat ,, Replica tinerimii universitare din Transilvania şi Ungaria ”. A fost judecat şi condamnat la patru ani de închisoare şi o amendă de 500 florini. În anul 1893 s-a refugiat peste munţi în Regatul României pentru a scăpa de închisoare.

( înălţând pumnul în aer )

Acum este chiar în Viena. Cine i-a dat voie să se instaleze aici? Cine i-a permis să editeze primejdioasa sa gazetă ? Cine i-a dat sediu ? Cine i-a îngăduit să scrie pe frontispiciul clădirii unde scoate gazeta sa cuvântul ,, GROSSOSTERREICH ” ? Scrie nestingherit despre destrămarea Imperiului prin aşa-zisa federalizare. Federalizarea este moartea dualismului şi, deci , moartea Imperiului. Nimeni nu-l trage la răspundere pe acest individ care ar fi trebuit să stea după gratii?

( dând neputincios din umeri )

Am auzit că acest inamic public este ţinut în braţe de prinţul moştenitor…

Franz Josef : Ce vă face să credeţi asta ?

Tisza Istvan : Când v-aţi îmbolnăvit grav şi mulţi credeau – iertaţi-mă – în iminenţa morţii Majestăţii Voastre, prinţul moştenitor l- a chemat repede pe acest ipochimen, pe acest trădător de Aurel C. Popovici spre a-i redacta apelul ,,Către popoarele mele” pentru a anunţa oficial urcarea pe tron. Din fericire, Majestatea Voastră v-aţi însănătoşit şi apelul nu a mai fost tipărit şi difuzat în cuprinsul Împărăţiei noastre.

( ricanând )

Nu mor împăraţii, când vor sceleraţii.

Franz Josef : Iar aveţi conflicte cu românii, domnule prim ministru ?

Tisza Istvan : Am avut, avem şi vom avea. Noi nu maghiarizăm pe nimeni cu forţa, cum susţin românii. Noi suntem adepţii maghiarizării naturale spre care îi împinge pe cetăţeni însuşi patriotismul lor. Aşa cum am spus şi în şedinţa Camerei maghiare a deputaţilor din 30 iunie 1904, sunt în continuare de părere că întreaga noastră viaţă publică parlamentară şi legislaţia noastră nu trebuie să uite nici o clipă că noi exercităm o putere de atracţie asupra concetăţenilor de altă limbă şi că această putere de atracţie se întemeiază pe două principii : pe de o parte simpatia şi dragostea, pe de altă parte veneraţia şi stima.

Franz Josef : Le ziceţi ca la carte, domnule conte. Dar vă aduceţi aminte ce-a spus domnul Geza Kosztelszki în 1898 ?

Tisza Istvan ( pălind uşor ) : Nu.

Franz Josef ( citind dintr-o hârtie pe care o scoate din sertar ) : ,, Să lăsăm la o parte minciuna convenţională conform căreia noi nu pretindem că nu vrem să ucidem naţionalităţile nemaghiare. Da, noi vrem să le suprimăm şi trebuie să le suprimăm. ” În anul 1907, la conferinţa inter- parlamentară pentru pace de la Budapesta de ce au refuzat domnii Bjorn Bjoernson şi Lev Tolstoi să participe ? Pentru că amândoi detestă şovinismul unguresc.

Tisza Istvan : Majestatea Voastră, permiteţi-mi să cred că duşmanii Ungariei sunt, în acelaşi timp, şi duşmanii Imperiului, într-o oarecare măsură. Cei ce vor federalizarea vor distrugerea nu numai a Ungariei milenare, ci şi a Austriei.

Franz Josef : Asta nu se va întâmpla, domnule conte, pentru că Guvernul Dumneavoastră are grijă prin Ministerul său de interne să ne facă pe toţi maghiari.

( Împăratul scoate o broşură din sertarul biroului )

Ştiaţi despre editarea şi difuzarea acestei broşuri ?

Tisza Istvan : E o cărticică fără importanţă…

Franz Josef : Nu. Această broşură intitulată ,, Cum să ne maghiarizăm numele ?” scrisă de Telkes Sandor a fost difuzată pe întregul cuprins al Ungariei printr-o circulară a Ministerului de interne din 5 februarie 1898, circulara fiind semnată de ministrul Latkoczy Josef. Maghiarizaţi-mi şi mie numele, domnule prim ministru ! Ba vreţi ca şi comenzile în armată să fie date în ungureşte. Asta nu se va întâmpla niciodată !

Audienţa s- a terminat !

( Contele se înclină şi iese fără o vorbă. Se stinge lumina .)

Tabloul 9

( În cabinetul de lucru al împăratului Franz Josef. Intră valetul Eugen Ketterl)

Eugen Ketterl : Majestate, prinţul moştenitor Franz Ferdinand s-a înfăţişat la dorinţa Înălţimii Voastre !

Franz Josef : Să intre.

( Valetul se retrage. Intră prinţul moştenitor Franz Ferdinand. )

Franz Ferdinand : Am fost încunoştiinţat că doriţi să mă vedeţi. Sincer să fiu, nu mi-am putut stăpâni uimirea.

Franz Josef : De ce?

Franz Ferdinand : De când ne-am certat din cauza numirii guvernatorului la Bodenkreditanstalt am socotit, pe drept cuvânt, că absenţa mea cât mai îndelungată v-ar face numai bine. V-am implorat să nu-l numiţi pe acest domn Sieghart în acest post, am fost chiar în audienţă specială. Efectul audienţei a fost contrar aşteptărilor mele legitime. Nu v-aţi ascultat nepotul urmaş la tron. L-aţi numit pe acest impostor guvernator. Pe deasupra l-aţi făcut şi senator !

Franz Josef : Mi-am îngăduit , cu voia lui Dumnezeu, o mică şi nevinovată revanşă.

Franz Ferdinand : La ce vă referiţi, Majestate?

Franz Josef : M-am revanşat pentru că-l voiam pe generalul Schemha şef al armatei, dar l-aţi pus Dumneavoastră în acest post pe generalul Konrad von Hotzendorf. Apoi m-am revanşat şi pentru pierderea colonelului meu preferat Dumansky, pe care l-am pus în fruntea serviciului de informaţii al marelui stat major. M-a cucerit prin marea sa probitate morală şi prin exactitudinea sa de ceasornic. În fiecare zi îmi dădea raportul la ora patru dimineaţa. Era şi foarte bine informat despre absolut tot ce se întâmpla în lume. M-a informat până în cele mai mici şi, uneori, picante amănunte despre războiul tripolitan şi balcanic. A fost un om de o mare valoare, un as al spionajului. L-am decorat cu Ordinul Sf. Leopold, distincţie excepţională pentru un simplu colonel. Dar ce colonel ! Făcea cât o duzină de generali…

Franz Ferdinand : Şi ce-mi reproşaţi ?

Franz Josef : Am fost informat de către excepţionalul colonel că Dumneavoastră aţi hotărât să-l scoateţi la pensie. Nu în mod direct, desigur.

Franz Ferdinand : Dar cum ? Aş putea să ştiu şi eu ?

Franz Josef : Da. Prin omul Dvs, şeful de stat major Konrad von Hotzendorf care n-a ezitat să-i dea ordin lui Dumansky să se ceară singur la pensie. Deşi era în puterea vârstei şi în deplinătatea minţii şi putea să mai stea pe post mulţi ani în această funcţie. Dar ca să nu mai vadă tristul spectacol al războiului subteran şi al intrigilor ţesute între Hofburg şi Belvedere şi ca să nu distrugă încrederea populaţiei în armata imperială, colonelul Dumansky şi-a înaintat demisia spre marea bucurie a spionilor marilor puteri. Nu uita că acest von Hotzendorf, după marele cutremur de la Messina a cerut să atacăm Italia. S-a folosit de cutremur!

( cu asprime )

Din cauza Dumneavoastră am rămas descoperiţi la capitolul informaţii şi contrainformaţii externe, un lucru extrem de grav pentru un Imperiu ca al nostru. Nu confundaţi treburile de stat cu o hârjoneală între un unchi şi un nepot, ieşiţi la o plimbare în Prater.

Franz Ferdinand : Mă acuzaţi de infantilism politic ?

Franz Josef : Dumneavoastră aţi spus-o, nu eu. Adineauri s-a prezentat la mine primul ministru Istvan Tisza.

Franz Ferdinand ( începe să fiarbă ) : Şi ce v-a îndrugat acest domn care aproape că stă acum la Viena cât stă la Budapesta ?

Franz Josef ( direct ) : A ameninţat că- şi dă demisia, întrebându-mă cine conduce de fapt Imperiul : eu sau Dumneavoastră? Cum aţi fi răspuns la o asemenea întrebare provocatoare ? Apoi s-a plâns că doriţi să-l schimbaţi de la putere cu un oarecare domn Kristoffy, deputat de Sătmar. Este adevărat sau nu ?

Franz Ferdinand : Este adevărat. Nu doresc decât să dau glas aspiraţiilor cele mai legitime şi progresiste ale partidelor politice care reprezintă interesele popoarelor impilate de prim ministrul Ungariei. Contele Tisza şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul. El reprezintă trecutul ruşinos şi retrograd al Ungariei.

Franz Josef : Cum îndrăzniţi să vorbiţi în acest fel ? Contele Tisza este un om aspru, dar de caracter, poţi să te bizui pe el. Dar cum cutezaţi să vă gândiţi la astfel de măsuri radicale fără a mă fi consultat şi pe mine ? Încă sunt împărat al Imperiului !

Franz Ferdinand ( se înfurie ) : Iar eu sunt prinţul moştenitor al coroanei imperiale. Eu reprezint viitorul acestei monarhii, Dumneavoastră reprezentaţi trecutul ei.

Franz Josef ( se sufocă ) : Cum ? Vă interzic să mai vorbiţi. Orice vorbă de acest fel este o insultă, o crimă de laese - majestatis ( Ehrfurcht). Din 1848 şi până în acest moment, nimeni nu a mai îndrăznit să-mi vorbească astfel.

Franz Ferdinand : Nu mai suntem în 1848 şi nici în 1867. Trebuie să recunoaşteţi că dualismul austro-ungar nu mai corespunde stadiului de dezvoltare a conştiinţei naţionale a popoarelor noastre. Trei sferturi din Austria este slavă !

Franz Josef : Afirmaţi acest lucru numai pentru că soţia Dumneavoastră este slavă. Dacă nu ar fi fost slavă, nu aţi fi spus niciodată asta.

Franz Ferdinand : Cu soţie slavă sau nu, Austria este tot slavă pe trei sferturi.

Franz Josef : Şi ce dacă este slavă pe trei sferturi ? Sângele este slav, dar modul de a gândi este austriac. Nu se poate compara cehul din Viena sau Praga sau slovacul din Bratislava cu mujicul rus. Am făcut în chiar inima Europei o mare casă a popoarelor, o civilizaţie superioară, o democraţie înaintată şi o toleranţă demnă de invidiat, iar acum ,, civis austriacus ” este poate ceea ce reprezenta acum două mii de ani ,, civis romanus ”. Popoarele şi indivizii care le compun tind neîncetat şi aspiră mereu spre civilizaţie, progres, cultură, bunăstare materială şi spirituală, spre pace, linişte şi siguranţă a vieţii, nu spre barbarie. Slavii de azi ai Austriei sunt slavii norocoşi de apus care şi-au dobândit statutul prin propriile lor merite şi îngăduinţa noastră, devenind cetăţeni loiali ai Austriei şi nu spioni ori simpli nostalgici ai Rusiei ori Serbiei. Austria nu este pe trei sferturi slavă, Austria este şi va rămâne Austria! O Austrie a austriecilor, un loc binecuvântat de întâlnire între Apus şi Răsărit, o Austrie hărăzită de bunul Dumnezeu să conducă Europa şi lumea, de va fi nevoie, o Austrie minunat de bine redată în deviza sa de aur şi glorie : Austriae est imperari orbi universo.

Franz Ferdinand : Iertaţi-mă Impărate, dar nu mai suntem în 1815 la Congresul de la Viena, ci în 1914 cu un Imperiu clătinat de valurile nemulţumirii naţionalităţilor.

Franz Josef : Popoarele mele au fost, sunt şi vor fi bine conduse de aici de la Viena. Cum aţi vrea să le conduceţi Dumneavoastră ? Pe unele contra altora ? Am auzit că aţi spus contelui Bombeles, mareşal al Curţii imperiale următoarele cuvinte : ,,Asigură pe croaţii dumitale că îndată ce mă voi urca pe tron, voi repara nedreptăţile ce li s-au făcut.” Aceste cuvinte supără pe unguri şi pe italieni. Aşa aţi spus ?

Franz Ferdinand : Da, şi asta este adevărat. Voi repara toate nedreptăţile care li s-au făcut naţionalităţilor. Nu numai croaţilor, ci şi românilor, sârbilor ori slovacilor. Şi tuturor celor care au suferit de pe urma abuzurilor administraţiei imperiale. Doresc ca Viena să fie marele şi puternicul magnet al slavilor, nu Belgradul, Praga ori Bratislava. Doresc ca Viena să fie marele magnet al românilor din Transilvania şi nu Bucureştii. Oare i-am uitat definitiv pe credincioşii Coroanei ? Pe Sturza şi Hurban, pe Horea Rex Daciae şi Avram Iancu, pe Andreas Hofer ? Oameni care au crezut până la moarte în sfântul nostru Imperiu şi cărora în loc de lauri li s-au dat lacrimi, suferinţe şi moarte ? Oameni care au luptat pentru libertate. De ce ne este nouă frică, acum în 1914 de cuvântul acesta : ,,libertate ”? De ce autorităţile din Viena au confiscat Monitorul Oficial distribuit pe piaţă numai pentru că acolo, întâmplător, într-o dare de seamă s-au reprodus două versuri din ,, Fiasco ” de Schiller ? Urmărim absolutul, sublimul în ştiinţa administraţiei, dar cădem în ridicol în viaţa politică de zi cu zi. Propovăduim înalte principii morale, dar nu am uitat nici o clipă să întrebuinţăm ,, die Erb Maxime ”- maxima ereditară austriacă ,, divide et impera ”.

Franz Josef : Această formulă o auzi acum în gura tuturor proştilor. Nu numai noi o aplicăm, ci toţi puternicii lumii acesteia.

Franz Ferdinand : Cum s-a salvat Casa de Austria de focul nimicitor al revoluţiei din 1848? Asmuţind pe nemţi şi croaţi împotriva italienilor, pe boemi şi croaţi contra Vienei răsculate, pe croaţi, nemţi şi români contra ungurilor lui Kossuth. Astfel de metode aţi utilizat, Majestate, în 1848. Şi nu numai atunci.

Franz Josef : Dar când ?

Franz Ferdinand : În 1863, aveaţi de gând să răpuneţi pe boierii din Galiţia cu ajutorul răscoalelor ţărăneşti. Aţi şi scris asta într-o scrisoare adresată mamei Majestăţii Voastre.

Vi se spune ,, blândul ”, ,, bunul împărat ”, ,, patriarhul păcii ”, dar de ce doriţi până la nebunie costumul militar şi parada militară ?

Franz Josef ( simplu) : Ca să le arăt scumpilor mei vienezi că mai am soldaţi şi tunuri. Întotdeauna mi-au fost dragi paradele militare. Cui nu-i plac defilările ? De aceea am purtat, port şi voi purta , ba chiar voi muri în tunica militară. ,, De gustibus et coloribus non disputandum ”.

Franz Ferdinand : Majestate, m-aţi chemat pentru a da socoteală de ce doresc să-l schimb pe Tisza Istvan. Pentru că ordinele noastre, instrucţiunile noastre sunt încălcate cu bună ştiinţă şi sistematic în Ardeal de satrapii unguri locali şi aprind în acest fel nemulţumirea românilor, loiali Coroanei imperiale.

( cu tristeţe )

Ce ironie a soartei ! Din campioni ai libertăţii popoarelor, ungurii au devenit ei înşişi impilatori. O dovedeşte din plin chiar prin ministrul Tisza.

Franz Josef : Aversiunea vădită pe care o proclamaţi în gura mare faţă de acest om de stat vă orbeşte într-atât încât nu-i mai vedeţi calităţile. Veţi fi primul om de stat din acest Imperiu mâine poimâine şi trebuie să aveţi sângele cald, dar capul rece. Aşa am făurit noi, Habsburgii, cea mai veche monarhie şi o împărăţie unde soarele nu apune niciodată, o împărăţie care începe din codrii Bucovinei de lângă Rusia, trece prin Sierra spaniolă ca să sfârşească în pampasul şi jungla Americii de Sud. Am ştiut să scoatem sabia numai la nevoie, ,,ultima ratio regis ”. Dar când am scos sabia, atunci să te ţii ! I-am bătut de i-am snopit pe unguri, pe turci, pe ruşi, pe sârbi, pe italieni, pe francezi, pe englezi şi chiar pe prusaci, pe fraţii cei fuduli…

( tainic)

Dar, mai presus de toate aceste bătălii am ştiut să câştigăm neştiutele şi dificilele, imprevizibilele războaie nupţiale, am avut ştiinţa de a ne căsători prinţii şi prinţesele. De aceea, străbunicii mele, Maria Terezia, i se spunea ,,soacra Europei” … A avut 16 copii, fete şi băieţi, pe care i-a căsătorit aproape prin toată lumea… E şi aceasta o mare calitate: să ştii să te căsătoreşti… Dumneavoastră v-aţi căsătorit cu o simplă femeie, nu cu un regat întreg aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri.

Franz Ferdinand : Îmi pare rău că trebuie să vă contrazic, Majestate, dar eu m-am căsătorit foarte bine.

Franz Josef : Dumneavoastră?

Franz Ferdinand : Da, m-am căsătorit din dragoste, lucru extrem de rar la Habsburgi. M-am însurat cu o femeie cu sânge slav, iar acum trei sferturi din Austria este slavă. Într-un cuvânt, nu m-am căsătorit cu o biată femeie cum spuneţi, ci cu trei sferturi din Austria.

Franz Josef : Ce-mi aud urechile, Doamne Dumnezeule? V-aţi însurat cu o femeie simplă, fără avere, nu ai adăugat nici o bucată de pământ Imperiului. Asta e foarte rău! Stră-străbunicul meu Maximilian, cel care a spus : ,, Să facă alţii războaie, dar tu, fericită Austrie, mărită-te mereu!”, dacă v-ar auzi ce spuneţi s-ar răsuci de ruşine în mormânt. Nu trebuia să vă căsătoriţi cu trei sferturi din Austria, ci cu o altă ţară. Maximilian s-a însurat cu Burgundia şi Ţările de Jos, astea da, cadouri de nuntă. Apoi fiul său Filip cel Frumos, nu s-a lăsat mai prejos. S-a însurat cu Ioana cea nebună. Nebună, nebună , dar i-a adus ca zestre Castilia şi Aragonul! Asta-i o nebunie de nuntă, cel mai fenomenal mariaj din istoria lumii pentru că am pus coroana austriacă peste toată Spania, îngrozind Franţa şi întinzând sceptrul nostru peste toate coloniile spaniole din Lumea Nouă de peste Ocean, colonii atât de bogate în aur, argint şi sclavi…De aceea se spune că în Imperiul austriac soarele nu apune niciodată…Pe când Dumneavoastră ? Deşi m-am opus din răsputeri să nu vă însuraţi cu acea nefericită de Sofia care face Casa de Austria de ruşine, v-aţi pus pirostriile sărăciei pe creştet. Nu aveţi decât să suportaţi acum consecinţele.

Franz Ferdinand : Ce-aţi vrea acum ? Însuşi Papa a intervenit în favoarea căsătoriei mele. Să-mi repudiez soţia ? Să o urăsc că nu are avere? Că nu se bucură de cinstea care i s-ar cuveni la Curtea din Viena?

Franz Josef : Am auzit că aţi efectuat o vizită în Regatul României şi la Sinaia, regele Carol I şi soţia v-au aşteptat ei înşişi la gara din Sinaia şi că regina României a sărutat-o pe ducesa de Hohenberg, soţia Dumneavoastră, care a fost tratată potrivit rangului şi fastului tradiţional cuvenit unei perechi imperiale. E adevărat ?

Franz Ferdinand : Da, în România soţia mea a spălat ruşinea îndurată la Viena când la un bal a trebuit să meargă în urma tuturor arhiduceselor şi nu s-a găsit nici un cavaler care să-i ofere braţul.

Franz Josef : Ce să faci ? Nu poţi fi cu toate : şi cu dragoste şi cu rang nobiliar. Se ştie că în Austria rangul de om începe de la baron în sus. Nu trebuie, deci, să te mire că soţia ta a păţit ce-a păţit la balul cu pricina.

Franz Ferdinand ( strigă ) : Este soţia mea şi după preluarea puterii, ea se va bucura de toate favorurile care i se cuvin. Şi chiar şi copiii mei !

Franz Josef ( sare în sus) : Asta-i o încălcare a obligaţiilor Dumneavoastră faţă de Casa de Austria, obligaţii pe care le-aţi semnat exact acum 14 ani. Aţi uitat ?

Franz Ferdinand (izbucneşte şi bate cu pumnul în masă ) : Dar oare numai eu mi-aş încălca obligaţiile faţă de Casa de Austria ? Aţi fost oare fidel mătuşii mele, împărăteasa Sissi ? Aţi umilit-o, atât ca soţie, cât şi ca împărăteasă. De aceea şi-a luat lumea în cap numai să nu stea acasă şi a ajuns să fie asasinată în străinătate. Nu vorbeşte lumea că aveţi o amantă, pe actriţa Ecaterina Schratt de la Hofburgtheater din Viena ?

Franz Josef ( izbeşte şi el cu pumnul în masă ) : Nu vă permit să vă amestecaţi în viaţa mea intimă ! Cu ce drept vă permiteţi lucruri pentru care alţii ar plăti cu viaţa sau cu libertatea ? Sunt împăratul Austriei şi stau neclintit şi iubit de toate popoarele mele pe acest tron din 1848 încoace. Câte zile aţi domnit Dumneavoastră ca să vă îngăduiţi să vorbiţi astfel ?

( răspicat )

Ce e ? Îmi doriţi moartea cât mai repede pentru a vă sui pe tronul Imperiului ?

Franz Ferdinand : Eu ?

Franz Josef : Dumneavoastră şi soţia Dumneavoastră. Când am căzut grav bolnav şi când unii din partizanii Dumneavoastră vedeau iminentă moartea mea şi urcarea Dumneavoastră pe tron, v-aţi şi grăbit să-l chemaţi pe românul Aurel C. Popovici – fanaticul ideii de federalizare – să redacteze de îndată apelul ,, Către popoarele mele ”. Vreţi să-l numiţi pe acest domn prim ministru al Austriei federalizate ? De ce vă grăbiţi atât de tare să vă suiţi pe tron ?

Franz Ferdinand ( rar şi răspicat ) : Pentru că Imperiul este ca o oală sub presiune şi poate oricând exploda. Presiunea o fac popoarele nemulţumite. Şi liderii lor politici care vor state naţionale cu capitale proprii şi o mare capitală federală aici la Viena. E simplu, e atât de simplu… Nu mai suntem în 1848 şi nici măcar în 1867, ci în 1914… Şi Kaiserul Wilhelm al Germaniei îmi este bun prieten şi doreşte federalizarea Imperiului…

Franz Josef ( obosit ) : Aşteptaţi să mor eu mai întâi şi apoi faceţi tot ce doriţi… Audienţa s-a încheiat.

( se prăbuşeşte pe scaun )

Franz Ferdinand ( satisfăcut ) : Vă mulţumesc pentru onoarea de a mă fi primit, Majestatea Voastră.

( Se înclină respectuos şi se retrage. Se stinge lumina. )

Tabloul 10

( În cabinetul de lucru al prinţului moştenitor Franz Ferdinand de la palatul Belvedere. Intră delegaţia română alcătuită din Iuliu Maniu, Aurel C. Popovici, Alexandru Vaida Voevod şi Edgar Mavrocordat, ambasador al Regatului României la Viena. )

Franz Ferdinand ( ridicându-se în picioare de la birou ) : Am dat curs solicitării voastre exprese de a vă acorda o întrevedere, mai ales că a solicitat acest lucru şi ambasadorul României la Viena, domnul Edgar Mavrocordat.

Edgar Mavrocordat ( se înclină cu respect ) : Vă prezint omagiile regelui României, Majestatea Sa Carol I şi pe ale mele personal, Excelenţă.

Franz Ferdinand : Chiar dacă suntem într-o întrevedere cu caracter mai mult particular, vă rog să-l încredinţaţi pe suveranul României, ruda noastră de sânge germanic, Carol I, de toată dragostea şi sprijinul nostru.

Edgar Mavrocordat ( se înclină iar ) : Voi transmite aceste asigurări la Bucureşti, Majestate.

Franz Ferdinand : De ce îmi spuneţi Majestate şi nu Alteţă ?

Edgar Mavrocordat : Este doar o mică problemă de timp să deveniţi Majestate!

Al. Vaida Voevod : Am solicitat această întrevedere , Majestate, pentru că noi vedem deja în Dumneavoastră pe suveranul de mâine al Austriei şi pentru a vă încredinţa de tot sprijinul nostru moral, atât în calitatea noastră de cetăţeni , cât şi ca reprezentanţi legitimi şi deputaţi ai naţiunii române din Transilvania şi Ungaria, români atât de credincioşi Casei de Austria.

Aurel C. Popovici : Am hotărât, Majestate, să vă acordăm Dumneavoastră întreaga noastră încredere în unanimitate de voturi.

Franz Ferdinand ( uşor maliţios ) : De ce nu aţi depus omagiile Dumneavoastră la Palatul Hofburg ? Am auzit că acolo s-ar fi dus alte delegaţii.

Iuliu Maniu : Împăratul Franz Josef a refuzat să-i primească pe memorandiştii români din Transilvania în audienţă şi i-a dat pe mâna ungurilor.

Franz Ferdinand : Mi-aduc aminte. Primarul de atunci al Vienei, dr. Karl Lueger a organizat o fastuoasă recepţie la Palatul Hofburg pentru toţi cei trei sute de memorandişti. Primarul Vienei îi iubea pe români.

Iuliu Maniu : Din păcate, nu aceleaşi sentimente le-a nutrit şi împăratul pe acea vreme. Sau le-o fi avut, dar nu le-a arătat deschis.

Franz Ferdinand : Ştiu. A trimis plicul cu textul memorandumului tot nedesfăcut la Budapesta.

Aurel C. Popovici : Iar Guvernul de la Budapesta l-a expediat tot nedesfăcut la Cluj. Au urmat procesele şi condamnările memorandiştilor. Am pierdut încrederea în împărat. Credem şi acum că el nu se poate debarasa de cumplita influenţă maghiară. În plus, să nu uităm nici o clipă : Franz Josef este şi rege al Ungariei. Al unei Ungarii în care noi românii suntem deznaţionalizaţi. Ca şi nemţii, ca şi sârbii, ca şi slovacii, rutenii, ucrainenii, croaţii…

Franz Ferdinand : Domnule Popovici, mi se pare că v-am mai primit într-o audienţă…

Aurel C. Popovici : Da, Majestate, în anul 1907, când mi-aţi cerut lucrarea ,, Statele Unite ale Austriei Mari”.

Franz Ferdinand : Lucrarea Dumneavoastră pe care am citit-o cu creionul în mână a stârnit ecouri deosebit de favorabile în Viena şi în întreaga lume germanică. Ziarul ,, Reichpost ” a caracterizat cartea Dumneavoastră ca fiind o ,, operă fundamentală” - ,, grund-legende Werk ”. Meritaţi toate felicitările. Dorm cu acestă carte sub căpătâi.

Aurel C. Popovici ( cu modestie ) : Majestate, departe de mine gândul că sunt părintele ideii de federalizare a Imperiului. Această idee pe cât de generoasă, pe atât de progresistă, a stăpânit mai multe minţi luminate după 1848 încoace, ceea ce demonstrează caracterul ei deosebit. Iar ideea de federalizare a fost împărtăşită nu numai de intelectuali ai naţionalităţilor din Imperiu, ci chiar şi de reprezentanţi ai naţiunii germane, precum baronul Robert Walterskirchen ori Adolf Fischoff, înţeleptul de la Emersdorf.

Franz Ferdinand : Aşa este. Continuaţi, vă rog.

Aurel C. Popovici : Ceea ce este mai important în ceea ce vă spun eu acum, Majestate, este că federalizarea nu este o utopie periculoasă, aşa cum cred duşmanii noştri ori pesimiştii politici incurabili, ci o vie realitate, de zi cu zi, pe care o întâlnim în statele puternic dezvoltate precum Belgia, Canada, Elveţia, Statele Unite ale Americii. De ce nu şi Statele Unite ale Austriei Mari ? Numai pentru că Rusia ori Franţa ar strâmba din nas ? Cu atât mai bine !

Dualismul austro-ungar, dictat de înfrângerea Austriei în războiul cu Prusia, nu mai este azi o soluţie viabilă de guvernare. În 1866, Viena a pierdut în faţa Berlinului şi s-a prăbuşit în braţele Ungariei. Dacă aţi pierdut atunci războiul, acum, în 1914, doriţi să pierdeţi războiul cu istoria, cu viaţa care merge înainte ?

Franz Ferdinand : Nu, nu doresc acest lucru şi este bine că aţi venit la mine. Pentru că eu încep renovarea Imperiului şi vă anunţ pe toţi că intenţionez să instalez un alt guvern la Budapesta, condus de deputatul Kristoffy, fost prefect de Sătmar. Acest guvern a fost conceput tocmai în vederea demarării proiectului grandios de federalizare. În acest guvern nou ar urma să intre şi câţiva miniştri români şi ai altor naţionalităţi.

Edgar Mavrocordat : Iniţiativa Majestăţii Voastre este salutară întrucât este menită a atenua tensiunile îngrijorătoare dintre Bucureşti şi Budapesta. Românii sunt majoritari în Ardeal, situaţie ce incită Budapesta la intensificarea măsurilor de deznaţionalizare. Nu mai este un secret pentru nimeni că oraşele ungureşti aleg un deputat cu 200-300 de voturi, în timp ce românilor abia dacă le revine un deputat la 5000 de electori români. Nedreptatea este evidentă.

Aurel C. Popovici : Toată lumea ştie că de câte ori un saş şi un maghiar din Transilvania stau de vorbă, ei se înţeleg în limba română. Care este explicaţia acestei situaţii curioase ? Aceste enclave ale străinilor din Transilvania nu sunt decât insuliţe în mijlocul oceanului românesc. În acest fel, limba română este limba diplomatică pentru naţionalităţile din Transilvania. Germanii învaţă mai uşor româneşte decât ungureşte, iar ungurii învaţă mai degrabă româneşte decât nemţeşte. Iar între ei vorbesc limba română.

Edgar Mavrocordat : Acest lucru este cunoscut la curtea regatului României.

Franz Ferdinand ( visător ) : În privinţa Regatului României, având în vedere legătura de sânge dintre regele României şi împăratul Wilhelm al Germaniei care - mi este prieten, ambii suverani fiind din dinastia de Hohenzollern, eu am de gând, după ce mă voi urca pe tron, să integrez Regatul României în spaţiul de influenţă germanică, astfel că toată Dunărea să fie germană, de la izvoare şi până la vărsare. Atunci valsul cu ,, valurile Dunării ” ori ,,Dunărea albastră ” nu va mai răsuna în zadar la Viena. Regatul României, dacă doreşte, se poate alătura proiectului de federalizare, propus tot de un român, iar regatul îi va cuprinde pe toţi românii între aceleaşi frontiere cu capitala la Bucureşti sau Cluj şi o capitală federală aici la Viena.

Aurel C. Popovici ( sare entuziasmat în picioare ) : În acest caz , cu atât de mulţi români, am fi aproape majoritari în Parlamentul de la Viena. Sau suficienţi ca să încheiem alianţe puternice cu reprezentanţi ai altor naţionalităţi.

Edgar Mavrocordat : Ar fi prea frumos, Majestate, pentru Dumneavoastră şi Austria ca acest proiect politic să prindă viaţă. Viena să-şi întindă influenţa până la ţărmul Mării Negre şi tot până acolo să-şi păzescă frontierele.

Aurel C. Popovici : Cum au reuşit coloniile americane să se întindă de la ţărmul Atlanticului până la cel al Pacificului ? Cu o constituţie liberală, cea mai bună din lume, în care s-au respectat cu sfinţenie drepturile tuturor coloniştilor veniţi în America… Şi să nu uităm că germanii au cel mai mare procent din populaţia Statelor Unite ale Americii şi că, din păcate, limba germană a pierdut doar cu câteva voturi înaintea limbii engleze la alegerea limbii oficiale care să se vorbească peste Ocean…

Atunci de ce nu şi-ar întinde influenţa politică, culturală şi economică, prin federalizare, Statele Unite ale Austriei Mari până la Marea Neagră ? De ce n-am izbuti noi dacă au izbutit americanii ? Federalizarea asigură dezvoltarea fiecărui popor în parte şi, totodată, este gajul cel mai sigur al unităţii Austriei… Asta a spus-o şi Eminescu…

Franz Ferdinand ( înălţând privirea ) : Visez la o Austrie mare, puternică şi progresistă, de la Adriatica şi până la Marea Neagră, cu fluviul Dunărea ca o uriaşă venă albastră…La o Austrie Mare în care rangul de om să nu mai înceapă de la baron, ci de la simplu ţăran, muncitor sau intelectual. În care să primeze, nu atât rangul nobiliar ori militar, ci competenţa profesională, cinstea, hărnicia, loialitatea faţă de stat şi credinţa în bunul Dumnezeu. Visez întruna la o Austrie Mare a culturii, a muzicii, a artelor plastice, la o Austrie a ştiinţelor exacte şi visul meu nu este departe de a fi îndeplinit. Viena este acum o adevărată Mecca a medicinei mondiale, dar şi a justiţiei imparţiale. Profesorul de drept internaţional Heinrich Lamasch este consultat de Tribunalul de la Haga. Sigmund Freud a tălmăcit încâlcitele vise ale omului, Johann Holitschek este cel mai mare cunoscător al cometelor, profesorul Friedrich Hasenohr a elaborat o teorie revoluţionară a radierii corpurilor în mişcare, Alois Auer a inventat primul bec electric şi delicata brichetă, Peter Mitterhoffer a confecţionat primele maşini de scris, din care a achiziţionat şi Curtea Imperială, Johann Kravogl a descoperit electricitatea şi a făcut senzaţie la Expoziţia de la Paris cu ,, roata electrică ” , Ferdinand Porsche a proiectat primele automobile din lume, Johann Puch ne-a construit uzina de biciclete de la Graz, tot noi , austriecii, am inventat argintăria galvanică, noi ştim să dăm strălucire şi majestuozitate cristalului de Boemia, nu uitaţi că am construit Donau-kanal cu modernele sisteme de ecluze şi stăvilare care permit un trafic de 1 milion de tone pe an, canalul de Suez a fost construit după planurile domnului Alois Negrelle von Moldelbe, iar portul Triest este marea noastră realizare şi plămânul nostru la Marea Mediterană. Am început colonizarea în insulele Solomon din Mările Sudului. Zonele, atât de diferite ale Imperiului nostru se completează în chip fericit, am biruit chiar şi Alpii şi locomotivele noastre străpung norii acestor munţi în timp ce muzica noastră stăpâneşte lumea. Austria răspândeşte lumină şi civilizaţie şi va răspândi mereu. Voi fi garant pentru asta. Şi nu doar tunuri şi oţel inoxidabil de Bohler şi coase pentru cosit iarba. Avem şi armurieri vestiţi precum Joseph Werndt din Steyer, dar şi pe Grillparzer, Stifter, Bauernfeld, Anastasius Grun şi Nestroy, pe Friedrich Henbel şi Ludwig Anzengruber, pe Peter Rosegger şi Ottoka Kernstock, pe mai tinerii Rainer Maria Rilke şi pe Hugo von Hofmannstahl, pe marii noştri muzicieni Franz Liszt, Anton Bruckner şi Johannes Brahms. Pe Johann Strauss fiul, ,, regele valsului ” care a umbrit chiar şi gloria tatălui său… Aşa cred că voi umbri şi eu gloria unchiului meu, dacă îmi va ajuta bunul şi marele, dreptul şi atotputernicul Dumnezeu…

Asta este Austria anului 1914. Nu mai este Austria de la Congresul de la Viena din 1815, după care atât suspină împăratul…

Aurel C. Popovici : Majestate, tocmai din cauza aceasta trebuie schimbată în mod profund politica Imperiului. Prim miniştrii Koerber, Beck şi Gautsch s-au străduit să modernizeze viaţa politică austriacă, au introdus burghezi în guvern şi fermieri de toate naţionalităţile, dar federalizarea este superioară tuturor acestor măsuri timide.

Franz Ferdinand : Ştiu şi avem de luptat, în primul rând, cu mentalitatea înapoiată după care egalizarea claselor este de neînchipuit. Unele excepţii, cum au fost, de pildă, înnobilarea fostului legător de cărţi Bruck, ajuns ministru de finanţe, nu biruie mediocritatea şi conservatorismul tâmp.

Al. Vaida Voevod : Majestate, nădejdea românilor nu mai este în soarele ce apune, ci în soarele ce răsare. Fie ca acest soare să lumineze la fel de egal şi blând toate naţionalităţile din Imperiu.

Franz Ferdinand : Dar care să lupte la nevoie pentru Austria Mare şi pentru ideea de austriacism. Austriacul are un suflet cald, este ospitalier, iubitor de arte şi un mare cunoscător de muzică, care cântă arii din Schubert aşa cum cântă Moşul român din fluier. Austriacismul a luat naştere numai din amestecul înviorător şi sănătos al naţionalităţilor, preluând tot ce era mai bun de la fiecare. Rasele de aici se încrucişează în mod liber, trecând peste oprelişti feudale, oameni cu nume pur slave stau în fruntea luptelor naţionale ale germanilor ori invers. S-a închegat, încetul cu încetul, o concepţie comună asupra vieţii şi morţii, asupra ţării şi lumii întregi, asupra chestiunilor politice şi economice. Funcţionarii slavi, cehi, croaţi ori funcţionarii români îşi îndeplinesc datoria la fel de bine ca şi cei germani, iar aceştia cu totul altfel decât funcţionarii germani din însăşi Germania. Cred cu putere în austriacism, un fel de germanism tolerant. Pentru că numai toleranţa salvează Imperiul nostru.

Al. Vaida Voevod: Sub acest aspect, vă apropiaţi de poporul nostru, de români. ,, Nici un neam de pe faţa pământului, scria Eminescu al nostru, nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât românul pentru că nimeni nu este mai tolerant decât dânsul ”.

Franz Ferdinand : Ştiu poporul român şi-i cunosc aspiraţiunile prin Dumneavoastră, domnilor, dar şi prin prietenul meu Nicolae Dumba, un Maecena al artelor vieneze, preşedinte a nenumărate comitete de ajutorare a culturii şi care a înălţat statuile lui Goethe şi Schiller în Viena, spre marea nemulţumire a împăratului care a exclamat : ,, Dar generalii mei nu merită statui ? ”.

Să ştiţi, domnilor, că multe din rarităţile cele mai preţioase ale muzeelor din Viena nu sunt numai descoperirile arheologice din Transilvania…

Edgar Mavrocordat : Vă referiţi la tezaurul descoperit la Sânicolaul Mare de un ţăran român în anul 1799, având 23 de obiecte din aur, cu o greutate de peste zece kilograme? Este tezaurul cel mai preţios al Muzeului de istorie a artei din Viena. Sau vă referiţi la tezaurul descoperit în 1797 la Şimleu Silvaniei cu 44 de obiecte din aur, dar în greutate de numai 2,5 kilograme?

Franz Ferdinand : Mă refer şi la acestea, desigur. Românii nu ne-au dat numai aur pentru muzee şi pentru coroanele imperiale, dar şi aurul gândirii politice a unei lucrări ca ,,Statele Unite ale Austriei Mari ”.

Dar acum mă refer la domnul Dumba, la omenia lui, la strădania lui pentru Casa de Austria. Era bolnav când a aflat că la Veneţia se tratează vânzarea unui foarte preţios obiect istoric şi de mare valoare artistică. Cu toate că era bolnav, cu toate că medicii s-au opus plecării lui, Nicolae Dumba s-a dus la Veneţia. A cumpărat cu banii proprii trofeul pentru publicul vienez, dar oboseala i-a agravat boala şi i-a adus moartea.

( oftând adânc )

Azi, o stradă poartă numele său la Viena. Dumnezeu să-l păstreze la dreapta sa pe bunul meu prieten Nicolae Dumba, compatriotul vostru.

Toţi : Dumnezeu să-l ierte !

Aurel C. Popovici : Şi eu, Majestate, sunt gata să-mi dau viaţa pentru poporul meu şi pentru ideea de federalizare a Imperiului. De aceea, am şi scris cartea „Statele Unite ale Austriei Mari ”. Aţi mărturisit că aţi citit cu creionul în mână această carte.

Franz Ferdinand : Ideea de federalizare a Austriei nu este nouă pentru mine. Încă din 1895, eu am expus-o generalului Margutti. Am întâmpinat însă rezistenţa sălbatică, intratabilă a grofilor maghiari.

Iuliu Maniu : Majestate, să ştiţi, că poporul maghiar e una, iar grofii sunt alta. Din punctul acesta de vedere, să fiţi liniştit.

Franz Ferdinand ( încurajat ) : După urcarea mea pe tron, dacă mai întâmpin rezistenţă din partea Budapestei, vă declar cu mâna pe inimă ; că o dată mai mult, Ungaria va fi iar cucerită cu sabia în mână.

O să găsesc eu radiera cu care să-i şterg pe unguri de pe harta Monarhiei. Eu, dacă aş putea, aş vopsi toată Monarhia în culorile negru-galben.

Al. Vaida Voevod : Majestate, dinspre partea Guvernului Ungariei nici o speranţă. Anul trecut, în 1913, Tisza Istvan a ajuns din nou prim ministru. Deşi a promis multe, nu s-a realizat, în ce ne priveşte, nimic. În afară de croaţi şi de saşii transilvăneni, celelalte naţionalităţi abia dacă sunt reprezentate în Parlamentul de la Budapesta.

Edgar Mavrocordat : Din 413 deputaţi, doar 5 sunt români şi 3 slovaci. Ce dreptate poate fi asta, Majestate ?

Franz Ferdinand : Cu contele Tisza ştiţi că e foarte greu. Unchiul meu îl stimează şi îl preţuieşte în mod sincer. Chiar dacă se mai ciondănesc, că asta-i politica. Dar anul trecut s-au reînnoit angajamentele Austriei şi Ungariei în cadrul Triplei Alianţe. Împăratul Austriei şi prim ministrul Ungariei merg mână în mână în afacerile externe de teama unui război.

Aurel C. Popovici : Trebuie să ne gândim numai la federalizare, la pacea internă pe care o aduce această federalizare, nu la alianţe politico-militare care generează tensiuni şi pericol real de război. Federalizarea opreşte războiul.

Al. Vaida Voevod : Majestate, îl susţin întru totul pe colegul Popovici. Federalizarea nu mai este atât de greu de înfăptuit. Trebuie făcută mai ales dincolo de Leitha. Cehii au deja o dietă în Boemia, cu şcoli şi universităţi plătite de stat. În Galiţia, limba poloneză e oficială, atât la autorităţi cât şi în învăţământ. Croaţii au şi ei dieta lor proprie şi guvern propriu. Românii pe care-i reprezentăm noi nu au nimic. Pentru că Transilvania este încorporată Ungariei. Ni se tăgăduieşte şi dreptul firesc de a ne ridica şcoli din bani proprii. Iar insolenţa de la Budapesta nu se opreşte aici. Sunt unii care au curajul să spună că naţiunea română nu există.

Franz Ferdinand : Fiţi pe pace, domnilor, românii vor exista şi vor propăşi în cadrul Federaţiei austriece cum nici voi nu veţi visa. Cei din urmă vor fi cei dintâi. Vă dau asigurarea mea că prin domnul Aurel C. Popovici, având în vedere credinţa sa în Casa de Austria, veţi avea şansa istorică de a pune în înalta funcţie de prim ministru al noii Austrii Mari, un român din Transilvania.

( se îndreaptă spre Aurel C. Popovici căruia îi strânge mâinile )

Veţi avea ocazia, domnule Aurel C. Popovici, să vă puneţi în practică ideea de federalizare expusă în cartea Dumneavoastră ,, Statele Unite ale Austriei Mari ”.

Aurel C. Popovici : Voi fi foarte onorat de această înaltă misiune, Majestatea Voastră. Îmi voi da toată silinţa ca, alături de Majestatea Voastră să clădim o Austrie Mare cu state naţionale proprii şi cu marea capitală federală la Viena.

Franz Ferdinand : Să ne ajute bunul Dumnezeu.

Al. Vaida Voevod : Îngăduiţi - ne acum să vă mulţumim, Majestate, pentru răbdarea cu care ne-aţi ascultat. Dumnezeu să ajute Austria Mare.

( Delegaţii români se înclină cu respect şi ies. Se stinge lumina. )

Tabloul 11

( În cabinetul de lucru al împăratului Franz Josef. Intră valetul Eugen Ketterl.)

Eugen Ketterl : Majestate, prinţul moştenitor şi soţia sa solicită o scurtă audienţă.

Franz Josef : Să intre !

(Eugen Ketterl se retrage. Intră arhiducele Franz Ferdinand, îmbrăcat în tunica militară, însoţit de soţia sa. Cei doi se înclină în acelaşi timp în faţa suveranului.)

Franz Ferdinand : Majestate, am venit pentru a vă cere iertare pentru incidentul de la ultima noastră întrevedere. M-am pierdut cu firea, nu trebuia să spun ce am spus.

Franz Josef (îngăduitor ) : V-am şi iertat în inima mea iubitoare de îndată ce aţi închis uşa. Eu nu ţin duşmănie. Ura scurtează viaţa omului. Nu e bine să urăşti pe nimeni şi să accepţi fără crâcneală tot ce-ţi orânduieşte bunul Dumnezeu pe acest pământ.

Franz Ferdinand : Vă mulţumesc din suflet, Majestate. Scopul audienţei noastre este însă, în principal, altul.

Franz Josef : Vă ascult cu atenţie.

( Cei doi soţi se privesc în ochi şi apoi se uită amândoi, zâmbind, la împărat.)

Franz Ferdinand : Vă cerem permisiunea de a ne duce împreună la aplicaţiile militare ale armatei imperiale.

Franz Josef : De obicei, la aplicaţiile militare se duce numai bărbatul, nu şi femeia lui.

Sofia ( se înclină ) : Numai eu sunt de vină, Majestate. Am insistat enorm să fiu alături de prinţul moştenitor. Dar dacă nu se cade…

Franz Josef : Unde au loc aceste aplicaţii ?

Franz Ferdinand : În Bosnia Herţegovina.

Franz Josef : Şi e neapărată nevoie să vă duceţi ?

Franz Ferdinand : Da, Majestate. Vreau să apuc taurul de coarne. Şi vreau să mă duc cu soţia mea.

( apăsând cuvintele )

Cu soţia mea de sânge slav. Şi cu ea mă voi duce într-o ţară slavă. Faptul că este cu mine mă ajută, nu mă dezavantajează.

Franz Josef : Nu de sângele slav al femeii Dumneavoastră e vorba acum. O femeie nu are ce căuta la durele aplicaţii militare ale armatei imperiale.

Sofia : Dacă nu sunt în stare să suport o aplicaţie militară, cum voi fi în stare să-mi duc la bun sfârşit îndatoririle de împărăteasă a Austriei?

Franz Josef : De ce ţineţi atât de mult să vă duceţi în Bosnia Herţegovina ? Le-am anexat în 1908 şi ecoul acelor frământări încă nu s-a stins. Nu este o simplă participare neutră la nişte dure aplicaţii militare. În fond, este vorba de o vizită oficială a împăratului de mâine al Austro- Ungariei.

Franz Ferdinand : Vă repet, Majestate : vreau să apuc taurul de coarne.

Franz Josef : Ce părere are şeful armatei Konrad von Hoetzendorf ?

Franz Ferdinand : M-a sfătuit să nu mă duc la aplicaţii.

Franz Josef : A avut perfectă dreptate. O vizită în viesparul din Bosnia Herţegovina nu poate fi decât periculoasă. Fanaticii abia aşteaptă.

( răsuflă adânc )

Aţi venit amândoi să obţineţi aprobarea mea. Ei bine, vă anunţ în modul cel mai oficial că mă opun acestei vizite nesăbuite.

( răsfoind nişte hârtii de pe birou )

Rapoartele agenţilor mei secreţi dezvăluie o atmosferă de nelinişte şi de nesiguranţă în locurile unde vreţi să vă duceţi. În zilele acestea se împlinesc 525 de ani de la groaznica înfrângere a sârbilor la Kossovopolje unde a pierit chiar şi regele lor. Şi acum v-aţi găsit voi să zgândăriţi doliul sârbesc?

Franz Ferdinand : Am ştiut şi eu că se împlinesc 525 de ani de la tragedia sârbească de la Kossovopolje. Dar eu am cu totul alt punct de vedere, total diferit de al Dumneavoastră.

( luându-şi soţia de mână )

Noi mergem să îndulcim doliul sârbilor, să le alinăm suferinţele, să le ungem rănile, să-i încurajăm cu prezenţa noastră, a suveranului de mâine şi a soţiei sale, împărăteasa de sânge slav. Dacă îţi vin prieteni la o înmormântare, suporţi mai uşor durerea. Noi suntem prietenii sârbilor din Bosnia Herţegovina şi ai tuturor slavilor din sud. Ne ducem în Bosnia Herţegovina să vărsăm o lacrimă pe mormântul regelui ucis pe câmpul de bătălie de la Kossovopolje. Ce poate fi rău în asta ? În definitiv, nu noi austriecii am ucis pe regele sârb, ci turcii. Din punct de vedere strategic, că tot mergem la o aplicaţie militară, vizita noastră va fi o dură lovitură dată iredenţei sârbeşti. Chiar generalul von Potiorek m-a sfătuit să mă duc fără nici o grijă la aplicaţiile militare pentru a întări în credinţă elementele loialiste ale populaţiei din Bosnia Herţegovina.

( împreunând mâinile la piept )

Nu credeţi de cuviinţă, Majestate, că este onorabil şi oportun să îndulcesc cu soţia mea de sânge slav doliul sârbesc ?

Franz Josef ( precaut ) : Nu aveţi cum să-l îndulciţi. Dumneavoastră apăreţi acolo nu în postura de prieteni ai sârbilor, ci de cuceritori ai Bosniei Herţegovinei. Ieri a fost turcul, azi este austriacul. Simpla voastră vedere acolo poate să nască resentimente, amintiri, patimi şoviniste şi atitudini revanşarde. Căci ochii iredentiştilor sârbi se vor întuneca de mânie. Vizita Dumneavoastră, bine intenţionată, după cum îmi spuneţi, lor li se va părea un afront cumplit, o sfidare nemăsurată.

Franz Ferdinand : Dar repet, noi nu suntem turci, nu suntem veniţi din Asia, ci suntem austrieci şi buni creştini cu frica lui Dumnezeu, răspânditori de cultură şi civilizaţie în Balcani. Nu noi am făcut Serbia paşalâc, ci am reformat sistemul sanitar şi şcolar din aceste două provincii anexate, am construit căi ferate, am dezvoltat întreaga lume balcanică. Suntem mesageri ai civilizaţiei şi toleranţei. Credeţi cu adevărat că ni se va întâmpla ceva rău ?

Franz Josef : Această întrebare trebuie să le-o puneţi sârbilor, nu mie.

Franz Ferdinand : De asta am spus eu că trebuie să apuc taurul de coarne.

Sofia : Iar eu voi fi alături de tine, dragul meu. Generalul Potiorek, guvernatorul Bosniei Herţegovina ne-a sfătuit să ne ducem.

Franz Josef ( într-o doară ) : Hm! Când am vizitat şi eu Sarajevo m-au însoţit 1000 de agenţi în uniformă şi , mai presus de toate, 2000 de agenţi în civil. Câţi agenţi secreţi aţi mobilizat pentru această vizită ?

Franz Ferdinand : Câţiva. Doar nu am de gând să duc o armată de ocupaţie cu mine. Asta chiar i-ar înfuria şi pe bună dreptate. Eu mă duc acolo în calitate de prieten , de confident, de tovarăş de suferinţă şi – prin soţia mea – de rudă de sânge cu ei.

Sunt împăratul lor de mâine. Dacă Dumneavoastră aţi cucerit Bosnia Herţegovina cu puşca, eu vreau să o recuceresc cu inima. Le voi dovedi supuşilor mei cât îi iubesc şi ce încredere nemărginită am în ei. Fără agenţi, fără jandarmi, doar cu mâinile goale. Nu mi-e frică ! Dumnezeu mi-e martor că inima mea este curată şi plină de iubire.

Sofia : Ca şi inima mea , dragul meu ! Tu îi iubeşti pe supuşii slavi din Bosnia Herţegovina, eu te iubesc pe tine…

Franz Ferdinand : Majestate, îngăduiţi-ne să ne ducem în Bosnia Herţegovina. Un suveran nu poate să stea toată ziua numai la palat. El trebuie să iasă să-şi vadă supuşii pentru a-i încredinţa de toată iubirea lui.

Franz Josef : Nu vă dau voie să vă duceţi acolo.

( lovind cu dosul palmei hârtiile de pe birou )

Nu este momentul acum. În istorie trebuie să ştii când să faci o vizită. Eu am ştiut când să fac o vizită ţarului Rusiei şi când să înfrâng o revoluţie devastatoare. Momentul unei vizite imperiale trebuie bine cumpănit…

( concesiv )

Aveţi vreme să vă răzgândiţi… ce dacă a zis generalul Potiorek, guvernatorul Bosniei Herţegovina să vă duceţi ? Să vă fi spus să nu vă duceţi? Asta era un blam descalificant pentru el. L-aş fi destituit imediat din acest post. Noaptea este un sfetnic bun. Mai gândiţi-vă. Am trăit multe şi am învăţat şi mai multe. Din greşelile altora, dar şi din ale mele. Nu vă grăbiţi cu vizita. Nu fuge Bosnia Herţegovina din Austria noastră ca să n-o prindeţi cu ocazia altei vizite.

Franz Ferdinand : Atunci, îngăduiţi-ne să ne retragem şi să ne rezervăm noi dreptul de a decide asupra efectuării sau a renunţării la această vizită. Vă mulţumim pentru sfaturi !

( Cei doi se retrag. Se stinge lumina. )

Tabloul 12

( În castelul de vilegiatură de la Ischl. Împăratul Franz Josef este foarte bine dispus. Este înconjurat de planşe, hărţi, cărţi, elemente de heraldică, statui, machete de porţi monumentale şi arcuri de triumf, diferite lozinci, pancarte, fotografii uriaşe ale membrilor de familie, poze mari, litografii de epocă şi gravuri despre Congresul de la Viena, precum şi picturi diverse zugrăvind bătălii glorioase ale Austriei, alături de Maestrul de ceremonii.)

Franz Josef : Aş dori ca pictura aceasta despre Congresul de la Viena să fie reprodusă întocmai pe tot peretele sălii mari de la palatul Schonbrunn pentru ca toţi împăraţii, regii, principii, ducii, conţii, baronii şi ambasadorii pe care îi vom invita să o poată admira pe de-a-ntregul şi în voie.

Adu-mi, te rog, invitaţiile. Cum le-ai făcut ?

Maestrul de ceremonii ( aducând o invitaţie ) : Cu chenar aurit, având iniţialele AEIOU pe frontispiciu, iar la mijloc stema habsburgică.

Franz Josef : Nu e bine. Mai bine ai înconjura stema noastră cu aceste litere.

Maestrul de ceremonii : Prea bine, Majestate.

Franz Josef ( răzgândindu-se ) : Nu e bine deloc. Mai bine scrii de jur împrejur : ,, Austriae est imperari orbi universo ”. Poate că nu toţi cei pe care-i invităm ştiu ce înseamnă AEIOU.

Nu trebuie să confundăm puterea cu cultura.

Maestrul de ceremonii : Aveţi dreptate.

Franz Josef : Ai aranjat cum se cuvine tot arborele genealogic al Habsburgilor ?

Maestrul de ceremonii : Cred că da. M-am consultat cu istorici, autori de monografii, doctori în heraldică, iconografi, paleontologi, pictori şi biografi celebri.

(Franz Josef priveşte admirativ imensul tablou genealogic al Habsburgilor ).

Franz Josef ( speriat ) : Dar unde-i Maria ?

Maestrul de ceremonii ( pălind ) : Care Maria ? Sfânta Fecioara Maria ?

Franz Josef : Ce să caute mama lui Isus în arborele nostru ? Mă refer la o altă Maria.

Maestrul de ceremonii : La care ?

Franz Josef : La Maria Antoaneta, soţia regelui Ludovic al XVI-lea al Franţei, ambii executaţi de iacobinii lui Robespierre. De ce ai uitat-o pe Maria Antoaneta ?

Maestrul de ceremonii : Pentru că un istoric mi-a şoptit să evit orice v-ar aduce aminte de Franţa. Şi nu am vrut să vă supăr.

Franz Josef : Nu-i vorba de supărare aici, ci de adevăr istoric. Ce dacă a fost regină a Franţei, ce dacă au executat-o oamenii aceia care credeau în Raţiune , nu în Dumnezeu? I-a bătut Dumnezeu până la urmă.

Maestrul de ceremonii ( nestăpânindu-se ) : Dar apoi a venit Napoleon, fiul Revoluţiei franceze şi ne-a bătut pe noi. A ocupat şi Viena.

Franz Josef : Ei şi ? Dar noi nu am ocupat Parisul după Waterloo? Cine râde la urmă, râde mai bine. Şi apoi i-am chemat binişor pe toţi împăraţii şi regii Europei la Viena pentru a le dicta condiţiile în care să se clădească noua Casă a Europei. Asta a fost aproape acum 100 de ani. Peste un an vom sărbători. Iarăşi vom dansa ca exact acum 100 de ani.

Maestrul de ceremonii : Când se spunea despre Congres că dansează şi nu înaintează…

Franz Josef : Ca să construieşti o nouă Europă e lucru tare greu. Trebuie să şi dansezi, nu numai să lucrezi… Iar eu voi avea cinstea de a deschide marele bal al aniversării a 100 de ani de pace.

Maestrul de ceremonii : Pe cine să aleg printre frumoasele Curţii de la Viena să fie partenera Dumneavoastră de dans la deschiderea marelui bal?

Franz Josef : Pe cea mai tânără arhiducesă din cea mai veche familie vieneză. Nobleţea este ca vinul, cu cât mai vechi cu atât mai bun.

( privind la un tablou al împărătesaei Sissi )

Doresc ca într-un colţ al expoziţiei să-mi amenajezi, într-un loc mai ferit, doar pentru cei apropiaţi mie, cinci tablouri cu cele cinci fotografii ale fiinţelor dragi pe care le-am pierdut.

( cu tristeţe )

Au fost 100 de ani de pace, dar cu ce preţ am plătit eu personal pacea de care s-au bucurat şi se bucură supuşii mei, lăudându-mă în douăsprezece limbi.

( Începe să ridice şi să aşeze pe lângă perete tablourile de familie )

Primul tablou să fie al fetiţei mele, moartă la vârsta de numai 2 ani. Cu acest tablou al candorii şi nevinovăţiei să înceapă acestă galerie a micului meu sanctuar. Al doilea tablou să fie cu fratele meu Maximilian, împărat al Mexicului, împuşcat de revoluţionarii mexicani în iunie 1867. Al treilea tablou să fie cu fiul meu Rudolf care s-a sinucis la Mayerling în 30 ianuarie 1889.

Al patrulea tablou să fie cu soţia mea, împărăteasa Sissi, asasinată de un terorist în 10 septembrie 1889, al cincilea tablou, cu fratele Otto, mort în 1 noiembrie 1906.

Te rog să scrii dedesubtul acestor tablouri anul morţii fiecărui membru al familiei mele.

( Maestrul de ceremonii scrie anii morţii sub cele cinci tablouri )

Maestrul de ceremonii ( cu adânc respect ) : Sunteţi monarhul cel mai greu încercat din lume, Majestate. Cine ar fi putut să reziste la atâtea lovituri ?

( Intră valetul Eugen Ketterl, tremurând şi alb ca varul )

Eugen Ketterl : Majestate ! Majestate !

Franz Josef : Ce e ? Ce s-a întâmplat, Eugen ?

Eugen Ketterl : S-a întâmplat o mare nenorocire, Majestate ! Prinţul moştenitor şi soţia sa au fost asasinaţi la Sarajevo !

Franz Josef ( căzând în genunchi ) : N-am fost cruţat de nimic !

( Nichts wurde mir erspart ! )

( ridicând ochii )

Nu înfruntă cineva fără pedeapsă pe Atotputernicul !

Ordinea pe care eu n-am avut tăria s-o salvgardez, uite-o restabilită prin voinţa Prea- Înaltului !

( Începe să plângă cu capul în pumni )

( Maestrul de ceremonii mai aduce lângă cele cinci tablouri cu membrii răpuşi ai familiei imperiale şi tabloul cu arhiducele Franz Ferdinand pe care îl fixează bine. Apoi, dedesubtul tabloului scrie cu litere groase, roşii, vizibile de departe :

28 iunie 1914, Sarajevo

( Se stinge lumina.)

ACTUL III

Tabloul 13

( Cabinetul de lucru al împăratului Franz Josef care are cearcăne în jurul ochilor. Scutură clopoţelul. Intră valetul Eugen Ketterl)

Eugen Ketterl : La poruncă , Majestate !

Franz Josef : Ce s-a întâmplat la Sarajevo, Eugen ? Oare tronul nu este bine păzit, oare poliţia austriacă nu aude şi cum creşte iarba ?

Eugen Ketterl : Arhiducele s-a hotărât, totuşi, să se ducă cu soţia sa la aplicaţiile militare. Prefectul de poliţie al Budapestei a cerut pentru paza mai bună a moştenitorului 30 - 40 de poliţişti, dar a fost refuzat pe motiv că implică o cheltuială în plus de 7000 de coroane. Aşa că arhiducele s-a dus aproape singur. În timp ce se îndrepta cu automobilul spre Primăria din Sarajevo, un tipograf, pe nume Nedelyko Cabrinovici, bosniac din Trebinje şi anarhist socialist a aruncat o bombă care a explodat lângă automobil. Alteţele lor nu au păţit nimic şi au continuat drumul spre Primărie. Acolo primarul l-a implorat pe prinţul moştenitor să schimbe ruta stabilită, dar arhiducele a refuzat, pe motiv că trebuie să ajungă mai repede la spital să vadă ce s-a întâmplat cu cei răniţi de explozia bombei.

Franz Josef : Şi nu a schimbat ruta ?

Eugen Ketterl : Nu, Majestate. S-a grăbit să ajungă la spital. Când automobilul decapotabil oficial a ajuns la intersecţia străzilor Franz Josef şi Rudolf…

Franz Josef : Ce străzi ?

Eugen Ketterl : Chiar aşa : la intersecţia străzilor care poartă numele Dumneavoastră şi a fiului Dumneavoastră…

Franz Josef : Ce fatalitate ! Ce ironie a soartei !

( repetând mecanic )

,, La intersecţia străzilor Franz Josef şi Rudolf ”… O, Doamne, Dumnezeule…

Eugen Ketterl : Dacă vă simţiţi rău, Majestate, eu nu mai spun nimic…

Franz Josef : Continuă, Eugen.

Eugen Ketterl : Aşadar, la intersecţia celor două străzi de care aţi pomenit, la mică distanţă de Primărie, un tânăr, mai mult un copil de neluat în seamă, elev de liceu, a sărit din rând şi a tras cu pistolul. A tras numai de două ori. Atât.

Franz Josef : Şi ?

Eugen Ketterl : Arhiducele a fost împuşcat în carotidă de i s-a udat imediat toată uniforma de feld-mareşal. Ducesa de Hohenberg a fost împuşcată în pântece. Ultimele cuvinte ale arhiducelui au fost adresate soţiei sale :

,, Trebuie să trăieşti pentru copii. ”

Franz Josef : Cine este ucigaşul ?

Eugen Ketterl : Gavrilko Prinkip din oraşul Gabrovo, naţionalist radical, membru al mai multor organizaţii clandestine teroriste. Se pare că ar fi fost instruit să tragă cu pistolul de ofiţeri sârbi.

( după o pauză )

Imediat după ştirea asasinatului, în mai multe părţi ale Imperiului au izbucnit lupte între loialişti imperiali şi cetăţeni de origine sârbă, soldate cu sute de morţi şi răniţi. Populaţia s-a înfuriat rău şi sunt vânaţi sârbii din Imperiu ca potârnichile.

Franz Josef : Situaţia este extrem de gravă. Convoacă Consiliul de Miniştri şi pe noul moştenitor al coroanei imperiale, Carol Franz Iosef, fiul răposatului arhiduce Otto şi al arhiducesei Maria Josepha, sora regelui Saxoniei.

Eugen Ketterl : Majestate, ar trebui să daţi ordin poliţiei austriece să oprească vânătoarea de sârbi din Imperiu. Chiar aici, aproape de palat a fost ucis de trecători un comerciant sârb. Cu ce a fost vinovat, bietul om ?

Franz Josef : Nu pot acum, Eugen. Nu pot opri accesul de mânie justiţiară a populaţiei vieneze. Cine se poate opune Vienei, cel mai revoluţionar dintre oraşele germane ? Nimeni. Nici măcar eu. Să lăsăm populaţia să-şi reverse furia şi apoi acţionăm.

( Intră maestrul de ceremonii )

Maestrul de ceremonii : Să fiu iertat, Majestate, dar mi-aţi îngăduit să pot intra când doresc ca să putem discuta despre aniversarea Congresului de la Viena.

( Se aud strigăte furioase şi cântece războinice pe stradă )

Franz Josef : Din păcate, domnule Maestru de ceremonii, avem acum o altă Vienă care a înlocuit lozincile noastre pacifiste cu lozinci războinice. Vino să vezi ! Trebuie să-ţi schimbi rolul.

( Îl duce la fereastră de unde se pot citi pancarte pe care scrie : ,,Serbien muss sterbien 1, precum şi ,, Megally kutya Szerbia/ Nem lesz tied Bosznia2.)

Ai auzit, Maestre de ceremonii ? Lumea cere ca Serbia să fie pedepsită.

Maestrul de ceremonii : Ce păcat ! Dacă ar mai fi trecut un an, am fi apucat aniversarea Congresului de pace de la Viena din 1815. Cineva nu a dorit în nici un chip ca acest lucru să se întâmple.

Eugen Ketterl : Majestate, ziarele scriu că ambasadorul rus Hartwig a făcut infarct chiar în timpul unei audienţe la Ambasada Austriei din Belgrad şi şi-a dat duhul. Atâta le-a trebuit ziarelor sârbeşti! Au scornit că rusul a fost asasinat de către austrieci… O minciună gogonată… Dar până când va apare dezminţirea oficială… Spiritele se încing rău, rău de tot…

Franz Josef ( cu ochii ficşi ) : Ministrul de externe Berthold m-a îndemnat să semnez de îndată declaraţia de război contra Serbiei. Şi când te gândeşti că prinţul asasinat voia să unească Serbia cu Slovenia şi cu Croaţia în cadrul trialismului sub sceptrul habsburgic… Ce întorsătură de lucruri, Doamne ! Iar acum suntem la un pas de a ne bate cu Serbia…

Eugen Ketterl : Toată lumea aşteaptă acest lucru din partea Majestăţii Voastre.

Franz Josef : Să nu ne grăbim.

Maestrul de ceremonii : Am citit şi eu că întreg atentatul a fost o acţiune premeditată, bine pusă la cale şi pregătită din vreme pe teritoriul sârbesc.

Franz Josef : Mi-e frică să nu fi fost trase iţele acestui atentat de la o anumită lojă masonică al cărei nume îl trec deocamdată sub tăcere. Această lojă îşi are sediul la Paris. Nu este de mirare că nu se vrea aniversarea a 100 de ani de la Congresul de la Viena. Se vrea dezmembrarea Imperiului austro-ungar. Belgradul şi Serbia sunt numai nişte paravane îndărătul cărora altcineva îşi face jocul mârşav…

Cauzele acestui atentat sunt mult mai adânci… Cineva vrea ca soarele să apună şi în Imperiul nostru la fel cum apune şi în alte state… Dar nu se va întâmpla acest lucru, vă asigur.

( bate cu pumnul în masă )

Eugen, te rog să-i convoci pe toţi consilierii mei secreţi şi pe şeful informaţiilor externe.

( Eugen se pregăteşte să iasă )

Stai, nu pleca. Citeşte-mi, mai întâi, să aud cum sună textul declaraţiei de război contra Serbiei… Te rog să rămâi să asculţi şi tu, Maestre de ceremonii… Pentru că trebuie să mai îndulceşti asprele propoziţii ale generalilor mei războinici.

Pumnul nostru de oţel austriac trebuie ascuns în mănuşă de catifea.

Maestrul de ceremonii : Vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-o acordaţi, Majestatea Voastră. Trebuie să fim, cum zice latinul, ,, fortiter in re, suaviter in modo ” / puternic în fapt, blând în modul de a acţiona (lat).

( Valetul ia foaia cu textul declaraţiei de război de pe masă şi începe să citească. Pe fereastra palatului se poate distinge clar lozinca pe care sunt înscrise cuvintele ,,SERBIEN MUSS STERBIEN ”. Se stinge lumina.)

Tabloul 14

( Cabinetul de lucru al împăratului Franz Josef din Palatul Hofburg. Maestrul de ceremonii aranjează în spatele biroului imperial trei tablouri , ţinte piept cu cercuri concentrice ca la un poligon de tragere, reprezentând pe împărateasa Sissi, împăratul Maximilian al Mexicului şi prinţul moştenitor- arhiducele Franz Ferdinand. În spate, pe fereastră se poate desluşi aceeaşi pancartă războinică fixată în aşa fel încât să fie văzută tot timpul de către suveran şi pe care scrie cuvintete ,,SERBIEN MUSS STERBIEN “. Împăratul îl ajută pe Maestrul de ceremonii la instalarea ţintelor, atât de simbolice prin cercurile concentrice pe care le au desenate pe ele. )

Maestrul de ceremonii : Am terminat , Majestate. Ce părere aveţi?

Franz Josef : Nu degeaba aţi ruginit atâta vreme în funcţia de Maestru de ceremonii.

Maestrul de ceremonii :Ce vreţi să spuneţi, Înălţimea Voastră?

Franz Josef : Când aţi dat jos rugina s-a văzut imediat sclipirea geniului Dumneavoastră.

Maestrul de ceremonii : Mă măguliţi prea mult, Majestate.

Franz Josef : Nu. Dacă duşmanii noştri nu ne-au îngăduit să aniversăm cei o sută de ani de pace de la Congresul de la Viena, o să le dăm o sfântă de bătaie. Nu de la Sfânta Alianţă, ci de la Sfânta Austrie. Am înţeles mesajul Dumneavoastră. De la tonul aniversar, aţi trecut la ameninţarea războinică. Biroul imperial s-a preschimbat în poligon de tragere. Iată ţintele în care au tras inamicii noştri : soţia mea, fratele meu, nepotul meu. Este rândul nostru să tragem.

( plecând capul )

Am pierdut tot ce am avut mai drag. Pe fetiţa mea de doi ani, pe fiul meu Rudolf, pe fratele meu Maximilian, pe împărăteasa Sissi, pe nepotul care urma să urce pe tron…Nu mai are cine să moară. Decât eu. Eu, moşneagul, am supravieţuit tuturor dezastrelor. Ce poate urma după toate astea ?

Maestrul de ceremonii ( înşfăcând un pistol ) : Nu poate urma decât războiul, Majestate. Austria nu poate răbda la infinit…

Franz Josef : Aveţi dreptate, domnule. Ce s-a ales din marele nostru proiect de aniversare a Congresului de la Viena, cel care a clădit Casa Europei ?

Maestrul de ceremonii : S-a ales praful, Majestate. Sau mai aveţi răbdare să mai aşteptaţi un an de zile până în 1915? Lumea vrea războiul, populaţia cere răzbunare.

Franz Josef ( ridică mâinile spre cer ) : Doamne, dacă ar mai fi trecut un an fără nici un atentat împotriva familiei mele! Atunci am fi sărbătorit pacea, nu am fi declanşat războiul !

Maestrul de ceremonii : Vreţi să declaraţi război contra Serbiei, Majestate ?

Franz Josef : Da. Deşi am unele momente de îndoială cumplită când dau înapoi. Dar când privesc ţintele piept mi se încleştează pumnii în buzunare. Aţi făcut bine ceea ce aţi făcut. Aceste tablouri-ţinte mă fac s - alerg după cea mai apropiată puşcă.

(Îşi cuprinde faţa în palme )

Maestrul de ceremonii : Majestate, permiteţi-mi să mă retrag! Fiţi tare în aceste momente deosebite şi Dumnezeul Atotputernic să vă stea alături.

( Se retrage. După câteva momente intră valetul Eugen Ketterl )

Eugen Ketterl : Majestate, prim ministrul Ungariei, contele Tisza Istvan doreşte să vă vadă.

Franz Josef : Să poftească !

( intră contele Istvan Tisza )

Tisza Istvan : Majestate, vă rog să primiţi din partea mea cele mai sincere condoleanţe pentru dispariţia tragică, nedreaptă şi fulgerătoare a nepotului Înălţimii Voastre, arhiducele Franz Ferdinand. Aceleaşi condoleanţe le-am exprimat în scris, imediat după sângerosul atentat. Sper să le fi primit.

Franz Josef : Da, alături de alte mii de condoleanţe sosite de peste tot din Europa şi din lume. Vă mulţumesc, domnule conte. Mă simt bine când vă văd alături spre a-mi uşura durerea şi a-mi limpezi deruta, deşi unele gazete răutăcioase din Viena nu s-au sfiit să afirme că, în secret, v-aţi fi bucurat în sânul oligarhiei grofeşti de asasinarea prinţului moştenitor care nu vă putea suferi şi care a vrut să vă schimbe din funcţia de prim ministru al Ungariei.

Tisza Istvan : Gura lumii –i slobodă şi numai pământul o astupă, Majestate. E adevărat că între mine şi prinţul moştenitor au existat unele divergenţe fireşti într-o viaţă politică tumultoasă cum este la noi în Imperiu, dar a susţine în scris sau prin viu grai că mă bucur de moartea tragică a urmaşului Majestăţii Voastre este o cruntă mârşăvie şi o perversitate diabolică. Adevărul gol goluţ este altul.

Franz Josef : Care, domnule prim ministru?

Tisza Istvan : Arhiducele nu a fost un om iubit în Imperiu, aşa cum aţi fost, sunteţi şi veţi fi mereu Majestatea Voastră.

Fraz Josef ( măgulit ) : Ce vă face să credeţi asta, domnule conte ?

Tisza Istvan : Atmosfera generală şi atitudinea publică de după atentat. În afară de unele izbucniri atavice, nu s-a întâmplat mai nimic. Teatrele din Viena şi din Imperiu, teatrele de varieteu nu şi-au întrerupt deloc activitatea. La casele oamenilor nu au apărut steagurile de doliu, oficialii nu au stat decât jumătate de ceas la înmormântarea din 4 iulie a arhiducelui, celor doi copii nu li s-a îngăduit să vină la înmormântarea părinţilor lor care a avut loc noaptea, în grabă, ca şi cum ar fi fost o ruşine, presa nu a reacţionat la tristul eveniment şi a fost foarte zgârcită în revărsarea de lacrimi.

Într-un cuvânt : Viena şi Austria întreagă au fost atât de puţin îndurerate de dispariţia arhiducelui.

Franz Josef : Şi credeţi că asta ar trebui să mă bucure?

Tisza Istvan : Nu răspund în nici un fel acestei întrebări. Oricare răspuns aş da, ar fi în defavoarea mea. Pentru că v-ar jigni, fie în calitate de împărat, fie în calitate de unchi.

Dar toată lumea este de acord că asasinarea prinţului moştenitor a produs o foarte slabă impresie.

( se înclină adânc în faţa suveranului )

Numai Majestatea Voastră sunteţi iubit, adorat, aproape divinizat în acest Imperiu. Această divinizare are un caracter cu totul şi cu totul personal.

Franz Josef ( uimit ) : Dar ce se întâmplă cu Dumneavoastră, domnule prim ministru ? Este pentru prima oară când mă linguşiţi în asemenea hal. Urmăriţi ceva ? În ciuda faptului că cetăţenii Vienei nu au prea reacţionat la moartea nepotului meu, să nu uităm faptul că a fost un asasinat politic de cea mai joasă speţă, a fost împuşcat în amiaza mare prinţul moştenitor al Coroanei Austriei, un reprezentant de seamă al dinastiei de Habsburg. Dacă m-aş fi dus eu la Sarajevo, aş fi fost ucis eu. Serbia trebuie pedepsită.

Tisza Istvan ( tuşeşte ) : Majestate, tare mă tem că sunt prea aspre cuvinte, pe care le-am citit şi afară pe o lozincă răzbunătoare. Trebuie doar să cerem aflarea şi pedepsirea exemplară a vinovatului.

( împreunând mâinile spre cer )

Ferească Dumnezeu să declarăm război Serbiei. Este ca şi cum am declara război Rusiei, Antantei însăşi. Nu uitaţi că domnul Redl, şeful secţiei de spionaj şi contra spionaj din Ministerul de Război austriac a fost dovedit spion rus.

Franz Josef : Şi- a primit cu vârf şi îndesat răsplata. Maiorul nostru Max Ronge i-a dat un pistol să se împuşte în cerul gurii.

Tisza Istvan : Da, e adevărat, dar înainte de asta câte stele a scos de pe cerul gurii înaintea serviciilor secrete ruseşti ?

Pentru acest lucru am şi cerut această audienţă expresă. Nu trebuie să luăm puşca din rastel.

Franz Josef ( îngândurat ) : Textul declaraţiei de război este la mine pe birou. Maestrul de ceremonii al Curţii Imperiale a mai îndulcit tonul războinic al generalilor mei. Vreţi să auziţi şi Dumneavoastră cum sună ?

Tisza Istvan : Nu, Majestate. Vă cer să rupeţi această bucată de hârtie dacă vreţi să nu se rupă Imperiul în bucăţi. V-o cer cu toată rugămintea mea de om pe care îl apreciaţi sincer, dar şi cu toată autoritatea şi greutatea funcţiei mele de prim ministru al Ungariei.

Franz Josef : Dacă v-ar fi fost asasinat nepotul, cum aţi reacţiona, domnule prim ministru?

Tisza Istvan : Aş înghiţi umilinţa şi furia şi gata. Aş lăsa de la mine. Aş întoarce şi celălalt obraz ca şi Christos numai şi numai pentru a salva cea mai veche şi stabilă monarhie din lume. De ce aş proceda astfel ? Pentru că duşmanii noştri abia aşteaptă să declaraţi război Serbiei. Rusia îşi va mâna spre Viena milioanele ei de soldaţi, Franţa aşteaptă revanşa pentru umilinţa de la Waterloo şi Sedan.

Franz Josef : Eu sunt de părere că trebuie să dăm satisfacţie opiniei publice din Imperiu, generalilor mei iubiţi cărora le-au ruginit săbiile în teci şi cartuşele pe ţeavă, armatei imperiale însăşi care şi-a pierdut inspectorul general la Sarajevo.

Tisza Istvan ( îi cade în genunchi ) : Vă implor în genunchi, Majestate, să nu vă lăsaţi cuprins de mânie. Nu cădeţi în aceeaşi prăpastie a greşelii în care a căzut arhiducele care i-a sfidat pe sârbi alegând să facă vizita când se împlineau 525 de ani de la înfrângerea lor de la Kossovopolje – acest Mohacs sârbesc.

Aliaţii sârbilor aşteaptă să ne sfâşie. Luaţi seama la avertismentul lui Ludo Hartmann.

Franz Josef : Ce a spus acest Ludo Hartmann ?

Tisza Istvan : Încerc să reproduc din memorie un text care mă înspăimântă : ,, Băgaţi de seamă că după lichidarea Turciei, ne vine nouă rândul pentru că astăzi Europa nu mai are nevoie de noi. ”

Franz Josef : Unde şi când a spus asta ?

Tisza Istvan : În ,, Frankfurter Zeitung ”, imediat după atentatul de la Sarajevo. El a fost primul care a tras semnalul de alarmă al primejdiei mortale.

Franz Josef ( repetând ) : Hartmann, Hartmann…

A, mi-aduc aminte numele acesta. Nu este fiul lui Moritz Hartmann, poetul revoluţionar, traducătorul lui Petöfi în germană ?

Tisza Istvan : Ba da.

Franz Josef : Nu am deloc încredere în acest individ. A comparat Austria cu o Bastilie a popoarelor. Asta o spun de-acum încolo toţi geloşii pe Imperiul unde se vorbesc douăsprezece limbi. Acest individ a fost închis şi exilat pentru poeziile lui. Nu am încredere în fiul său. Ce naşte din revoluţionar, austriac mănâncă.

Tisza Istvan ( nu cedează ) : Atunci, dacă nu aveţi încredere în Hartmann, vă rog să nu faceţi din ţânţar armăsar.

Franz Josef : Adică ?

Tisza Istvan : Un simplu asasinat nu poate aprinde o Europă întreagă. De ce să declaraţi război Serbiei ? Nici Franţa n-a declarat război Italiei când Caserio l-a asasinat pe Sadi Carnot. Dar mai presus de toate, Austria nu a declarat război atunci când împărăteasa Sissi a fost asasinată de italianul Luccheni. Nu am atacat Italia nici în 1908 după marele cutremur de la Messina, aşa cum a cerut-o Konrad von Holzendorf.

( implorând cu mâinile spre suveran )

Preţuieşte mai mult nepotul Majestăţii Voastre cu care v-aţi certat adeseori şi aţi fost la cuţite decât slăvita împărăteasă Elisabeta, nobila Dumneavoastră soţie ?

Franz Josef ( cuprinzându-şi capul în mâini ) : Vă rog să tăceţi, domnule prim ministru, vă rog să tăceţi…

Şi ridicaţi-vă în picioare, pentru numele lui Dumnezeu!

( contele Tisza Istvan se ridică în picioare )

Tisza Istvan : Vă înţeleg perfect durerea şi cunosc şi presiunea formidabilă a cercurilor militariste din Viena exercitată asupra Majestăţii Voastre. Dar eu am auzit că însuşi ambasadorul austriac, contele Szigeny, a văzut în dispariţia arhiducelui ,, o hotărâre milostivă a Providenţei ”, imputând prinţului moştenitor ,, firea pătimaşă, ura lui contra maghiarilor, oarba lui predilecţie pentru cehi şi iugoslavi, clericalismul lui exigent ” arătând că toate aceste defecte ar fi putut aduce mari zguduiri Imperiului.

Franz Josef : Aici contele are dreptate. Dacă ar fi trăit, ar fi târât Imperiul în război civil.

Tisza Istvan : Dacă am scăpat de un aşa om, dificil de tot, de ce să producem noi înşine zguduirea Imperiului prin declararea de război Serbiei? Este ca şi cum l-am învia pe răposat !

Franz Josef : Recunosc, fără să vreau, că moartea nepotului meu a produs în Imperiu şi în cercurile înalte ale aristocraţiei din Viena un fel de satisfacţie răutăcioasă (schadenfreude ).

Modul de a fi al arhiducelui a displăcut multora.

Tisza Istvan : Cu atât mai mult, trebuie să ignorăm şi să uităm acest asasinat.

Franz Josef : Să ignorăm ? Să uităm ? Ce uşor puteţi vorbi Dumneavoastră, domnule prim ministru !

( indicând cu degetul arătător ţintele piept )

Dar Dumneavoastră, domnule conte, doriţi ca acest birou să se umple în continuare cu astfel de tablouri ?

Indiferent ce aţi susţine Dumneavoastră, un lucru e sigur. Lumea aşteaptă pedepsirea Serbiei. Sunt şi eu de părere că insolenţa trebuie pedepsită, ori de unde ar proveni ea.

( ridicând foaia de hârtie cu textul declaraţiei de război )

Această foaie de hârtie nu este o simplă maculatură, ci este blazonul nostru de nobleţe, de credinţă şi de onoare. Sângele Casei de Austria a fost vărsat din nou. Nu este prima oară, nici a doua oară, este a nu ştiu câta oară…

Am fost insultaţi şi insulta nu se poate spăla decât cu sânge. Acest Imperiu în care soarele nu apune niciodată a fost clădit piatră cu piatră, oraş cu oraş, cetate cu cetate, provincie cu provincie, prin înalta jertfă a cavalerilor Coroanei. Dacă ei ar fi cedat o clipă, ce s-ar fi întâmplat ? Nu am mai fi existat nici eu şi nici Dumneavoastră aici să ne lamentăm în mod penibil ce să facem. E simplu. Insulta trebuie pedepsită. Am fost insultaţi şi sunt hotărât să reacţionez. În chipul cel mai aspru.

Tisza Istvan ( cu ultima speranţă şi putere ) : Mai bine să fim insultaţi decât să fim distruşi şi raşi de pe faţa pământului.

Franz Josef : Dar nici fără onoare nu se poate trăi, domnule conte! Dacă nu-i pedepsim pe criminali, înseamnă că suntem nişte neputincioşi şi facem numai umbră pământului. Austria va declara război Serbiei. Onoarea noastră mânjită nu se poate spăla decât cu sânge.

( ridicând mâna dreaptă ca pe un stindard )

La luptă pentru Casa de Austria şi pentru victoria popoarelor mele!

( Contele Tisza se retrage. Se stinge lumina. )

Tabloul 15

( I unie 1915. În cabinetul de lucru al primului ministru al Ungariei, Tisza Istvan. Acesta stă la birou şi studiază cu asiduitate un dosar voluminos. Intră delegaţia română alcătuită din domnii Iuliu Maniu şi Aurel C. Popovici.)

Tisza Istvan : Domnilor, sunteţi bineveniţi, ba chiar aşteptaţi de mine cu multă nerăbdare. Luaţi loc, vă rog.

( Cei doi se aşază în fotoliile de lângă biroul majestuos al primului ministru.)

Am insistat să fiţi încunoştiinţaţi şi prezenţi astăzi în biroul meu pentru a discuta o chestiune foarte , foarte serioasă.

Aurel C. Popovici : Vă mulţumim pentru încrederea acordată, domnule prim ministru.

Tisza Istvan : Domnilor, chiar zilele acestea se împlineşte un an de la nenorocitul atentat de la Sarajevo care a aruncat toată Europa în aer. Deşi m-am opus din răsputeri declarării războiului contra Serbiei, împăratul nu m-a ascultat. A invocat străvechea onoare militară care dacă este insultată nu poate fi spălată decât prin sânge. Dar a curs prea mult sânge, domnilor, de un an încoace. Împăratul de la Viena a împins şi pe ungurii mei şi pe românii voştri la moarte, fie pe fronturile din Galiţia, în nord, fie pe cele din Italia, în sud.

( Cu tonul devenit, dintr-o dată grav )

Dumneavoastră, domnilor, aţi putea grăbi sfârşitul acestui război. Mai bine zis, a acestui masacru. Şi să faceţi Imperiul victorios.

( Cei doi delegaţi se uită lung unul la altul)

Aurel C. Popovici : Cum am putea să realizăm această minune, domnule prim ministru ?

Tisza Istvan : Foarte simplu.

( se ridică de la birou şi se plimbă preocupat prin încăpere)

Dumneavoastră, domnilor, vă bucuraţi de o evidentă simpatie politică şi o necontestată influenţă occidentală deloc de neglijat la Bucureşti.

Iuliu Maniu : Mă mir foarte mult când vă aud pronunţând cuvântul ,, Bucureşti ”, domnule prim ministru. Altădată, acest cuvânt figura printre primele ,, nomina odiosa” din vocabularul Dumneavoastră.

Tisza Istvan : Un adevărat om politic este ca o giruetă sensibilă, domnilor. Se întoarce mereu în direcţia de unde bate vântul schimbării. Un om de stat nu poate rămâne cantonat într-o prejudecată sau ranchiună subiectivă. În împrejurări excepţionale trebuie luate măsuri excepţionale. Acum maghiarii şi românii sunt siliţi de aprigul zeu al războiului să se înţeleagă între ei, altfel vor pieri în oceanul slav. Şi poate că ceea ce nu au reuşit Kossuth Lajos şi Avram Iancu în 1849, vom realiza noi aici în 1916.

Iuliu Maniu ( încordat ) : Adică ?

Tisza Istvan : Să ne unim frăţeşte în lupta împotriva duşmanilor comuni.

Iuliu Maniu ( se ridică în picioare ) : Ce unire poate să fie între un stăpân şi o slugă ? De la ,, Unio trium nationum ” încoace, românului din Ardeal nu i s-a dat decât lanţurile, nu libertatea de care s-au bucurat celelalte două naţii din Ardeal. Şi ne-am tot zăngănit lanţurile de sute de ani sub balcoanele palatelor grofeşti şi voi nu ne-aţi auzit. Chiar dacă noi suntem naţia cea mai numeroasă din Ardeal.

Tisza Istvan : Românii din Ardeal sunt mulţi, nu contest acum acest lucru. Dar noi, ungurii, ne-am prăpădit în războaie apărând Europa pe câmpurile de luptă ale pustei sau pe dulcele şes transilvan. Scrie în cronici.

Iuliu Maniu : Nu uitaţi că ale voastre cronici ilustre sunt scrise şi cu sângele nostru valah.

Tisza Istvan : Să lăsăm acum trecutul care ne doare şi să încetăm să ne răsucim cuţitele în rănile cele vechi. Supravieţuirea noastră se leagă de binecuvântarea divină a acestui spaţiu edenic brăzdat de Dunăre şi Tisa. Extra Hungariam non est vita; si est vita, non est ita / În afara Ungariei nu mai este viaţă, dacă este viaţă, nu e ca aceea (din Ungaria /lat/), nu-i aşa? Tocmai citeam adineauri, pe domnul Eugen Rakosi. Aţi auzit de el?

Iuliu Maniu : Nu.

Aurel C. Popovici : N-am citit nimic din acest domn.

Tisza Istvan : Dumneavoastră, domnilor, nu citiţi decât ceea ce vine în sprijinul ideilor şi tezelor Dumneavoastră naţionaliste.

Realitatea este însă alta, domnilor. Sunt de acord cu acest autor Rakosi care scria că uriaşul, colosalul bazin al Ungariei este asemănător căldării vrăjitoarelor lui Macbeth. La centru, la bază se află invincibilele elemente ale maghiarismului. Providenţa care i-a salvat pe maghiari de la distrugerea păgânilor stă şi acum de pază lângă această căldare şi de veacuri întregi aruncă în ea : tătari, turci, germani, sârbi, valahi şi evrei şi tot ce este în lume. Iar ceea ce se aruncă în acestă căldare , domnilor, fierbe, clocoteşte şi alimentează forţa maghiarismului. Iată puterea superbei rase maghiare, domnilor. Această mixtură face ca femeile maghiare să fie cele mai frumoase din lume, bărbaţii - cei mai viteji, deoarece în căldare, prin fierbere, s-au evaporat toate păcatele fiecărei rase, iar virtuţile acestora s-au adunat într-un singur mănunchi maghiar. Ce ziceţi de asta, domnilor? Răspundeţi-mi, dacă puteţi, bineînţeles.

Iuliu Maniu : Noi , românii nu ne-am pierdut vlaga, limba şi naţionalitatea oricât de mult ne-aţi fiert voi în această căldare.

Tisza Istvan : Greşiţi foarte mult, domnule Maniu. Românul Iancu de Hunedoara a luptat victorios sub flamura Ungariei, iar sub fiul său luminat Matei Corvin, ţara noastră a ajuns la cea mai mare întindere, subjugând şi Viena. Iar conţii Bethleen, Mailat, Candea ( Kendefy), Banffy, Rakoczi şi mulţi alţii, deşi au avut sânge românesc în vene, s-au maghiarizat de bunăvoie. Nimeni nu i-a forţat să facă asta. Şi au fost şi sunt încă mulţi români bravi care chiar în aceste momente îşi varsă sângele pentru Ungaria şi pentru Austria şi au adus şi aduc un plus de vitalitate latină Imperiului nostru cezaro crăiesc.

( grav )

În astfel de moment crucial se află acum Ungaria şi vă cer în mod deschis ajutorul.

Aurel C. Popovici : Care ar fi acela, domnule prim ministru ?

Tisza Istvan : Pentru voi doi e foarte simplu, domnilor. Având în vedere greutatea Dumneavoastră pe talerele politicii româneşti de la Bucureşti, vă rog să interveniţi cu toată vigoarea Dumneavoastră patriotică pe lângă regele României, german de origine, să intre în luptă alături de Austria şi Germania, împotriva forţelor Antantei. Scoateţi România din neutralitate!

( Cei doi fruntaşi politici români rămân pe gânduri )

Iuliu Maniu : Domnule prim ministru, daţi-ne voie să ne consultăm între patru ochi în această extrem de delicată chestiune.

Tisza Istvan : Am înţeles. Revin peste cinci minute să aud răspunsul vostru.

( Iese din propriul său birou, lăsându-i pe cei doi singuri – singurei.)

Aurel C. Popovici ( uluit de surpriză ) : Ce zici , dragă colega? Nu-mi vine să cred că însuşi prim ministrul Ungariei, temutul conte Tisza Istvan, ne-a făcut o aşa grozavă propunere. Mi-a luat , pur şi simplu, piuitul. Şi mai ştiu un lucru : contele nu glumeşte deloc. Împărăţia e la mare ananghie. Dacă ar interveni Regatul României în acest indecis război? Ţi s-ar împlini marele vis! Dorobanţul român scoborând coastele vestice ale Carpaţilor şi mărşăluind glorios pe câmpiile întinse ale Tisei.

Iuliu Maniu ( gânditor ) : Ce ar câştiga Ardealul nostru din intervenţia armată a României alături de Austria, Ungaria şi Germania? Şi asta bineînţeles, în caz de victorie asupra Rusiei şi Franţei. Ce ar câştiga Regatul Român? Basarabia şi Bucovina de sub ruşi. Dar cu Ardealul nostru cum rămâne?

Aurel C. Popovici : Regatul Român va cere alipirea Ardealului…

Iuliu Maniu : Dar Ungaria se va opune cu forţa armelor. Atunci, ce mai rămâne? Doar autonomia Ardealului în cadrul Monarhiei austro-ungare? Şi cu reprezentanţi ardeleni în Parlamentul de la Budapesta?

Aurel C. Popovici : Nu ar fi prea puţin?

Iuliu Maniu : Ba da, dar şansa noastră este că un Ardeal autonom şi cu populaţie majoritar românească va înclina spre Bucureşti şi nu spre Budapesta sau Viena.

Aurel C. Popovici : Autonomia Ardealului ? Ar fi prea frumos vis în aceste vremuri cumplite. Sau poate că nu am primi nici măcar atât. La masa leilor nu au ce căuta mieluşeii.

Iuliu Maniu : Are ştiinţă Viena despre demersul diplomatic al primului ministru ungar? Sau nu ştie nici stânga ce face dreapta? De ce nu intervine chiar împăratul Franz Josef direct la regele României?

Aurel C. Popovici : Un împărat nu cade în genunchi în faţa unui regişor. Eu cred că împăratul e mai bine informat despre curentul unionist care domină politica şi ţine în frenezie opinia publică din România. Regatul Român nu se mulţumeşte cu fărâmiturile care cad de la masa tratativelor. Regatul Român doreşte mai mult.

Iuliu Maniu : Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul, Basarabia şi Bucovina.

Aurel C. Popovici : Îţi închipui foarte uşor că acest lucru este de neconceput pentru primul ministru al Ungariei.

Iuliu Maniu : În această situaţie mă văd în imposibilitatea morală de interveni la Bucureşti pentru ca armata română să se alăture Austriei şi Ungariei.

Părerea mea este să refuzăm propunerea domnului Tisza. Dar să cerem hotărât, energic şi necondiţionat, indiferent de rezultatul războiului : autonomia Ardealului şi reprezentanţi ai acestuia în Parlamentul de la Budapesta. Eşti de acord ?

Aurel C. Popovici : Da.

( intră primul ministru )

Tisza Istvan ( ironic ) : Ce hotărâre istorică aţi luat, domnilor ?

Iuliu Maniu ( apăsat ) : Nu vom interveni pentru ca Regatul Român să intre în război alături de Viena şi Budapesta pentru că acest lucru nu este dorit de populaţia românească.

Chiar dacă noi am dori acest lucru. Însă nu-l dorim deloc, fiind solidari cu opinia publică românească.

( tare )

Ce susţinem noi însă sus şi tare indiferent de rezultatul acestui război…

Tisza Istvan : Să aud , domnilor.

Iuliu Maniu : Autonomia Ardealului şi a celorlalte provincii locuite de români şi reprezentanţi ai acestora în Parlamentul de la Budapesta.

Tisza Istvan ( se înfurie ) : Nu v-aţi schimbat domnilor deloc. O Europă şi o lume întreagă sunt în chinurile unei noi naşteri şi voi îmi tot daţi la cap cu autonomia românilor…

Se vede că am aici pe domnul Aurel C. Popovici, pe care prinţul moştenitor Franz Ferdinand l-ar fi dorit de prim ministru al Austriei Mari şi pe domnul Iuliu Maniu care…

Iuliu Maniu : Care va fi, poate, prim ministru al României Mari…

Tisza Istvan : Nu vă este ruşine, domnilor ? Vă jucaţi cu cuvintele? Vă bateţi joc de mine?

( imperativ )

Domnilor, vă sfătuiesc să ieşiţi imediat afară, înainte de a ordona să vă aresteze pentru delictul de înaltă trădare. I-auzi ce-i trece prin cap domnului Maniu? Să fie prim ministru al României Mari…

( Începe să râdă. Cei doi fruntaşi politici români ies. Primul ministru Tisza Istvan îşi întrerupe râsul. Devine iarăşi grav şi pune mâna pe telefonul de pe birou.)

Alo, alo… Mă auzi acum? Îţi ordon ca de îndată să dai dispoziţie de mobilizare pentru domnul avocat Iuliu Maniu şi să-l trimiţi imediat pe linia întâi a frontului. Să se sature de România Mare!

( Trânteşte furios receptorul în furcă. Se stinge lumina. )

Tabloul 16

( Întuneric adânc. Se aude un ceas deşteptător, indicând orele patru dimineaţa. La fel ca în primul tablou în care apare împăratul Franz Josef, se aprinde lumina progresiv, dezvăluind dormitorul suveranului cu acelaşi pat auster, aproape cazon. Împăratul dă pătura la o parte, se ridică în picioare, se spală pe mâini şi pe faţă şi apoi îngenunchiază pentru rugăciunea de dimineaţă obişnuită. Se îmbracă cu mişcări mult mai lente decât în primul său tablou cu uniforma sa de feld mareşal. Începe să examineze atent o hartă militară uriaşă a Imperiului şi Europei întregi cu steguleţe în culorile negru-galben indicând liniile frontului şi locurile unde s-au purtat bătălii atât pe frontul italian, cât şi pe cel rusesc şi românesc. Suveranul agită clopoţelul. Intră valetul personal Eugen Ketterl.)

Eugen Ketterl : La poruncă, Majestate!

Franz Josef : Bună dimineaţa, Eugen.

Eugen Ketterl : Bună dimineaţa, Înălţimea Voastră! Cum aţi dormit astă noapte ?

Franz Josef : Am dormit în bubuit de tunuri. Mă culc şi mă trezesc în bubuit de tunuri.

( cu tristeţe )

Tunurile sunt ,, ultima ratio regis ”, Eugen. Când se va isprăvi acest război care se credea la început că e un fel de excursie la Belgrad ? Cât va mai ţine? Mai mult decât revoluţia ungurească?

Eugen Ketterl : Da, Majestate. Acum toată lumea este în război.

Franz Josef ( suspinând adânc) : De nu s-ar fi dus nepotul meu la Sarajevo…

Eugen Ketterl : De ce aţi declarat război, Majestate?

Franz Josef : Mi s-a pus de mii de ori întrebarea asta. Pentru că nu se poate trăi fără onoare, Eugen. A fost ca un duel. Prima dată au tras sârbii şi ne-au atins. A trebuit să tragem şi noi. A fost un duel între două ţări. La noblesse oblige.

( După o scurtă pauză )

Adu-mi, te rog, ziarele.

( Eugen Ketterl se retrage, timp în care suveranul studiază cu mare atenţie harta militară cu locurile bătăliilor şi liniile frontului. Eugen revine cu un vraf de ziare şi reviste în braţe pe care le aşază pe birou.)

Eugen Ketterl : Am adus ziarele, Majestate.

Franz Josef ( luând un băţ indicator de pe birou şi pironindu-l pe hartă ) : Ştii care a fost surpriza cea mai mare a războiului?

Eugen Ketterl : Care, Majestate?

Franz Josef : Surpriza cea mai mare şi, în acelaşi timp, cea mai neaşteptată şi mai neplăcută pentru duşmanii Imperiului a fost aceea că supuşii mei au luptat cu dârzenie pentru Imperiu. Unii răutăcioşi s-au aşteptat ca popoarele mele să nu se bată pentru Viena. S-au înşelat amarnic. Au luptat cu mult eroism, nu numai nemţii şi ungurii, dar şi bosniecii, croaţii, românii, slovenii, tirolezii şi carintienii…

( împungând cu băţul în cisma Italiei de pe hartă)

Cât ne-am mai zbătut ca Italia să nu intre în război contra noastră, cât ne-am străduit să înfundăm gura lui Mussolini, să oprim avântul războinic al lui Gabrielle d¢ Annunzio…

Le-am dat Trentino, le-am oferit şi Aquileia şi Gradisca, ba am fost de acord ca Trieste să fie republică…

( împungând cu băţul în munţii Carpaţi )

Cât ne-am zbătut apoi să nu intre Regatul României în război…Catastrofa noastră de la Olika Luck din 27 august 1916 s-a datorat intrării României în război de partea Franţei şi Rusiei. Latinii tot latini… Sângele apă nu se face… Ce armată a avut Regatul Român?

Eugen Ketterl : Cam 600.000 de soldaţi bine înarmaţi şi motivaţi, dar lipsiţi de experienţa noastră de război…

Franz Josef : Şi asta le-a fost fatal. Ofensiva românească pe Carpaţi a fost respinsă îndărăt şi în chiar toamna acestui an, împreună cu nemţii, bulgarii şi turcii suntem pe cale să cucerim tot Regatul Român…

( privind harta )

Mi-a dat Dumnezeu atâta viaţă cât să mai văd cu bătrânii mei ochi cum a căzut Serbia în toamna lui 1915, cum a căzut Muntenegrul, cum am ocupat şi Albania de nord şi cum resturile armatei sârbeşti abia au fost salvate prin îmbarcarea lor pe vapoarele aliate ale francezilor şi englezilor. În timp ce pe toată coasta Adriaticii fluturau steagurile noastre…

( spre Eugen)

Dar de ce generalii mei nu ocupă Salonicul, Eugen ?

( împungând portul Salonic cu indicatorul )

Salonicul este un port strategic de care atârnă soarta noastră în Mediterana… Portul trebuie imediat ocupat de armata austriacă.

Eugen Ketterl : Este o idee foarte bună, Înălţimea Voastră.

Franz Josef ( drept, în faţa hărţii militare ) : Am triumfat nu numai pe frontul sârbesc şi românesc, dar şi pe cel rusesc. Am cucerit, cu grele pierderi, e adevărat, oraşul Przemysl, dar am înaintat şi am cucerit Liovul, Varşovia, Kowno şi Wilna. Ruşii au încercat să treacă Carpaţii, dar i-am respins.

Eugen Ketterl : Pe frontul italian este însă cel mai greu.

Franz Josef : Nu ai nici o grijă, Eugen. Pe Piave şi Isonzo se va stabili învingătorul războiului. Mai ales că Italia ne-a trădat… Am fost aliaţi, dar ne-au vârât cuţitul în spate… Vor plăti şi ei cum au plătit sârbii…

( lasă bagheta arătătoare pe birou şi începe să răsfoiască ziarele )

Mai mult mă nelinişteşte situaţia internă, Eugen.

Eugen Ketterl : De ce, Majestate?

Franz Josef : Mi-e aproape frică să mai deschid ziarele vieneze. Să nu citesc vreo ştire cum a fost cea de acum exact o lună…

Eugen Ketterl : Din 21 octombrie ?

Franz Josef : Da, de acum exact o lună când Friedrich Adler, fiul radical al şefului moderat al Partidului Social Democrat din Austria Victor Adler, l-a împuşcat pe primul ministru – contele Karl Sturgth la Viena în hotelul Meissl & Schaden. Am auzit că acuzatul, la tribunal, se apără foarte abil. Dar crima rămâne crimă, un asasinat în plină stradă şi chiar în Viena provoacă teamă, neîncredere în autorităţi şi consternare… Mai ales în rândul trupelor de pe front. Cum să mai lupte austriacul pe front dacă aude ce se întâmplă aici la noi în Viena? Agenţii mei secreţi mi-au raportat că deja apar dezertări şi insubordonări din partea ostaşilor, a ofiţerilor cehi şi ruteni… Asta ne mai lipsea! Nu-i de ajuns că am pierdut pe frontul rusesc cei mai buni ofiţeri austrieci…

( cu tristeţe )

Ştii ce regret eu acum , Eugen?

Eugen Ketterl : Nu, Majestate.

Franz Josef : Că nu am introdus serviciul militar obligatoriu cu mult mai înainte de 1912.

Eugen Ketterl : Am fi avut o armată mai numeroasă şi mai bine instruită. Dar nu aţi introdus cătănia pentru că aţi fost un împărat al păcii şi concordiei, nu al războiului şi al vrajbei, Majestate. Cine ar fi ştiut că va fi un război la numai doi ani de la introducerea serviciului militar obligatoriu ? Nimeni. Numai bunul Dumnezeu.

Franz Josef : Război. Război şi revoluţie. Domnia mea a început cu o revoluţie şi se va sfârşi cu acest război… Ce fatalitate ! Ce împărat al păcii pot fi eu? Am început domnia cu zăngănit de săbii şi o termin în bubuit de tunuri.

( se lasă greu pe un scaun )

M-au ajuns blestemele grofilor unguri, Eugen.

Eugen Ketterl : Ce blesteme, Majestate?

Franz Josef : La numai 18 ani am devenit cel mai tânăr împărat din lume. Eram un copilandru. Iar copiii sunt cruzi, ştiai? Am fost şi eu deosebit de crud, am fost fără milă faţă de revoluţionarii unguri. Blestemul lor a lovit în ai mei şi acum în mine. M-au blestemat în 1848 şi în 1849. Blestemul întârzie, dar tot soseşte odată şi odată.

( dând concesiv din cap )

Trebuia să federalizez Imperiul la timp. Dualismul a fost o formulă bastardă. Câţi federalişti, Doamne, nu s-au perindat pe la mine ? Palacky, Karl Renner, Emil de Lavelage, Saint Renee Tailandier, Louis de Four, A.J. Dubs, baronul Walterskirchen, Adolf Fischoff, înţeleptul de la Emersdorf, românul Aurel C. Popovici. Ce tot striga Popovici în gazeta sa ,, Grossosterreich ”? Căutaţi harta etnografică a Monarhiei. În ea este salvarea ! Naţionalităţile trebuie delimitate după marile lor hotare etnografice.

Eugen Ketterl ( trist ) : Iar cineva, nu-mi mai aduc aminte , scria : ,,Pe furnicare nu poţi clădi o Austrie Mare…”

Franz Josef ( cu capul în pumni ) : ,, Pe furnicare nu poţi clădi o Austrie Mare…”Aşa e , dragul meu. Cât adevăr în aceste simple şi sugestive cuvinte! Furnicarele naţionaliste s-ar fi potolit dacă aveau capitale proprii şi guverne proprii, dar în cadrul Austriei Mari. Asta e greşeala cea mai mare a vieţii mele, Eugen!

( se duce din nou la marea hartă militară de pe perete )

Eugen Ketterl : Nu cred că aţi comis o greşeală, Majestate.

Franz Josef : Ba da. În loc să fi proclamat federalizarea Imperiului, am declarat război Serbiei. Nu trebuia să trag cu tunul, ci să tipăresc şi să difuzez o simplă foaie de hârtie. Ce ciudată este istoria, Eugen! Uneori o foaie de hârtie bine scrisă face mai mult decât o armată întreagă în plin marş! Aşa s-a întâmplat şi aici la Viena! O idee politică îndrăzneaţă şi inspirată ar fi clădit o nouă Europă a popoarelor…

( cu capul în pământ )

Dar aşa… Am târât pe supuşii mei în război… Nu trebuia, în ruptul capului, să mă aventurez în război… Trebuia să fi ascultat de contele Tisza… De doi ani de zile războiul acesta blestemat nu se mai termină… Viena suferă de foame… Sunt disperat, Eugen.

Eugen Ketterl : Nu trebuie să vă simţiţi cu nimic vinovat, Majestate. Chiar Dumneavoastră mi-aţi expus odată aici în acest birou obiecţiunile la teoria federalizării.

Franz Josef : Da, este adevărat. O dată cu federalizarea apar şi pericolele. Primul pericol : dispariţia Casei de Austria, fărâmiţarea Imperiului în state mici, periclitarea poziţiei de mare putere, predominarea populaţiei slave, apariţia de noi graniţe care sunt inacceptabile pentru Ungaria, limba mijlocitoare, rezistenţa maghiară la acest proiect dusă până la ameninţarea cu ruperea de Imperiu, inegalitatea economică între naţiunile din noua federaţie, teama izbucnirii de conflicte armate între noile state componente etc…

( mâhnit )

De fapt, să ştii că nu am vrut să fiu nedelicat faţă de partenerii maghiari în problema federalizării. Eu sunt , în primul rând, un om de onoare, ne-am înţeles cu ungurii că guvernăm împreună, atunci guvernăm împreună…

( cu adâncă tristeţe )

Totuşi , ei m-au blestemat, Eugen…

Eugen Ketterl : Cine v-a blestemat, Majestate ? Cine anume? Vreau să ştiu.

Franz Josef : În 1849, contesa de Karoly, cumnata lui Ludovic Battany, care a fost împuşcat din ordinul meu. Contesa m-a blestemat cu aceste cuvinte :

( apar ţintele piept ale morţilor din familia împăratului )

,, Loveşte-l, Doamne, pe Franz Josef, prin toţi aceia care îi vor fi cei mai dragi, copiii lui şi tot neamul lui… ”

Eugen Ketterl ( cutremurat ) : Nu aţi meritat acest blestem cumplit, Majestate! Revoluţia ungurească trebuia distrusă cu orice preţ.

Franz Josef : Nu numai contesa de Karoly m-a blestemat. M-a blestemat şi o văduvă… Şi blestemul de văduvă se prinde…

Eugen Ketterl : Ce văduvă, Majestate?

Franz Josef : Văduva generalului Damjanich. Ea m-a blestemat plângând amarnic lângă leşul bărbatului ei spânzurat la Şiria lângă Arad.

( se duce la hartă şi indică locul )

Aici au fost spânzuraţi treisprezece generali revoluţionari maghiari. Cu asta s-a isprăvit toată revoluţia ungurească. Dar cu ce preţ! Doamne, cu ce preţ ? Cu preţul atâtor morţi. Cu preţul acestor teribile blesteme care şi-au atins ţinta. Să nu-mi spună mie nimeni că e o simplă întâmplare suma acestor asasinate din familia mea… Nu, nu… Blestemele sunt blesteme…

( cu un aer tragic )

Priveşte-mi morţii din familie, Eugen… Iar acum , războiul… Nu mai pot să îndur, nu mai pot… Sunt o insuliţă într-un ocean de durere…

În câte suntem astăzi, Eugen ?

Eugen Ketterl : În 21 noiembrie 1916, Majestate.

Franz Josef ( se duce şi mângâie portretele celor ucişi) : Am 84 de ani, cârmuiesc Imperiul de la vârsta de 18 ani… Am obosit, Eugen, am obosit.( tresărind ) Dar nu într-atât încât să nu ţin audienţa de azi…

( îndreptându-şi ţinuta şi aranjând-o )

Orice ar fi pe lumea asta, trebuie să ne facem datoria faţă de cei care ne iubesc, Eugen. Faţă de supuşii noştri. Ei sunt mai presus de noi. Şi faţă de Imperiu. Invită-i, te rog, pe toţi cei care au solicitat audienţă pentru ziua de azi.

( Împăratul Franz Josef se îndreaptă spre birou, dar dintr-o dată duce mâna la piept, se chirceşte ca sub apăsarea unei mari greutăţi, se clatină şi se prăbuşeşte mort pe podea. )

Eugen Ketterl ( înspăimântat ) : Ce s-a întâmplat, Majestate? Vă este rău ? Am să-l chem pe doctorul Curţii Imperiale.

( Se apleacă asupra trupului prăbuşit al suveranului, îl scutură, îşi apleacă urechea de pieptul lui. Apoi se ridică, livid, în picioare şi se duce spre uşă)

Audienţele nu se mai ţin pe ziua de azi, oameni buni. Puteţi pleca cu toţii spre casele voastre. Bunul nostru împărat a murit. Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze la dreapta Sa !

( Se stinge lumina )

Tabloul 17

( Moşul din Bucovina şi ziaristul de la Bucureşti )

Ziaristul : Şi, uite aşa a murit împăratul Franz Josef de la Viena, după ce a cârmuit Împărăţia din 1848 şi până în 1916… Vreme de 68 de ani…

( Moşul bucovinean aşază cu evlavie o eşarfă de culoare neagră peste portretul Kaiserului )

Moşul : Nu mai am la cine să mă duc în audienţă. Păcat. Mare păcat. Pentru că voiam să-i spun împăratului ce s-a întâmplat la noi în sat.

Ziaristul : Ei, ce s-a întâmplat?

Moşul : De când sunt eu pe lumea asta, aşa ceva nu s-a mai pomenit prin locurile noastre. Lumea şi-a ieşit din ţâţâni.

Ziaristul : Dar spune-mi ce s-a întâmplat ? Îmi eşti dator. Ţi-am spus povestea despre împăratul Franz Josef.

Moşul ( cu ochii ficşi ) : Să-şi dea omul pământul, caii, boii, vitele, oile, caprele, tot ce are, căruţa cu plugul şi cu grapa, toate în gospodăria colectivă. Să fie ale tuturora, dar de fapt, ale nimănui ?

( scotoceşte cu aprindere subită într-un scrin vechi )

Noi avem acte de proprietate de pe vremea bunului împărat. Colile astea de carte funciară sunt colile pe care s-a scris toată viaţa noastră de muncă şi chinuri. Cu foile astea am vrut să mă duc eu la Viena. Să le arăt lui. Împăratului. Şi să-i mai spui ceva. Lui. Numai lui. Între patru ochi.

Ziatistul : Ce anume ?

Moşul ( răsuflă adânc ) : La noi în sat s-au spânzurat şase gospodari. Şase oameni de treabă. Şase capi de familie. Ai auzit ? Şi-au pus capăt zilelor. Nu au vrut să se înscrie nicicum în colectivă. Şi cât i-au mai bătut la raion… Dar nu s-au înscris. Au hotărât să moară, nu să trăiască fără pământ şi fără vitele lor…

( Lângă ţintele piept ale membrilor familiei imperiale coboară din înalt şase portrete de ţărani bucovineni)

Pentru oamenii aceştia pe care îi vezi şi pe care îi ştiu din fragedă pruncie am vrut eu să mă duc la împăratul… Numai Majestatea Sa ar fi putut să facă dreptate… Asta-i povestea pe care am vrut să ţi-o spun, domnule ziarist, în schimbul poveştii tale…

Ziaristul : Primarul din comună a spus altceva. Că totul merge ca pe roate, că totul este în ordine, că totul se înscrie în lumina directivelor partidului comunist şi că procesul colectivizării merge înainte. N-a pomenit nimic despre aceşti oameni care şi-au luat viaţa. Deşi l-am întrebat stăruitor dacă au fost probleme ca în alte părţi. Mi-a răspuns cu seninătate că nu au fost nici un fel de probleme.

Moşul : Primarul te-a minţit crunt, domnule ziarist. Este un om fără ruşine. Dar dumneata trebuie să spui adevărul.

( după câteva momente de tăcere )

Dar pe la Capitală ce se întâmplă ?

Ziaristul : Ce să se întâmple ? Cam aceleaşi lucruri care s-au întâmplat şi se întâmplă pe la voi prin sat. Sau poate chiar mai grave.

Moşul : Adică ?

Ziaristul : Regele României a fost silit să abdice. Ţara a devenit din regat republică populară. Miniştrii, oamenii politici, generalii de armată, cărturarii de seamă care nu au pactizat cu noua putere comunistă întronată de tancurile sovietice, au fost arestaţi, judecaţi în pripă şi condamnaţi la ani grei de temniţă… Ţi-am povestit despre Iuliu Maniu, nu-i aşa ?

Moşul : Da. Mi-ai povestit.

Ziaristul : Deşi primul ministru al Ungariei, Tisza Istvan l-a trimis pe front, Iuliu Mnaiu nu a murit. A devenit prim ministru al României Mari, dar tot a fost judecat şi aruncat în temniţă de comunişti. Deşi avea aproape vârsta împăratului Franz Josef… Comuniştii n-au iertat aproape pe nimeni…Nici pe Maniu. Bătrânul lider al ardelenilor a fost trimis să lucreze într-o mină de plumb nu departe de satul acesta şi a fost închis în închisoarea de maximă siguranţă…

( Intră în scenă Iuliu Mnaiu, acum bătrân, adus de spate, cu lanţuri la mâini şi la picioare şi care traversează încet scena )

Moşul : Bietul om ! A făcut România Mare şi iată unde a ajuns!

( Iuliu Maniu se opreşte în dreptul portretului împăratului Franz Josef şi priveşte îndelung. Apoi se îndreaptă cu paşii târşiţi spre fundalul scenei unde sunt înscrise cuvintele : ,, Închisoare. Sighetu – Marmaţiei ”.)

Ziaristul : Cred că am zăbovit prea mult pe aici . Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine.

( imperativ )

Trebuie să mă întorc în Capitală. Redactorul şef mă aşteaptă.

Moşul : Şi ce vei scrie despre satul nostru, domnule ziarist ?

Ziaristul ( întoarce privirea ) : Că şi în satul vostru a biruit colectivizarea socialistă. Şi că…

( ezită o clipă )

nu au fost probleme.

( dând din umeri )

Eu, ce pot să fac ? Istoria o scriu, din păcate, numai învingătorii.

Moşul : Dar adevărul, domnule ziarist ? Cine va scrie adevărul ? Şi cine ne va face dreptate? Doar bunul Dumnezeu ?

Ziaristul : Nu ştiu dacă există Dumnezeu.

( suspinând )

Cel puţin, la noi, în redacţie nu există. Iar adevărul şi dreptatea ? Sunt cuvinte care nu există în dicţionarul Puterii actuale. Dar va veni o vreme şi pentru adevăr… Va veni un timp şi pentru dreptate…

Moşul ( strigă ) : Când , domnule ziarist? Când ? Când va veni vremea aceea ?

( Fără o vorbă, emoţionat, ziaristul îl strânge la piept pe Moşul bucovinean. Apoi iese repede, fără să se mai uite înapoi. Rămas singur, Moşul bucovinean priveşte îndelung tabloul cu portretul Kaiserului de pe peretele casei sale. Apoi îl desprinde cu grijă din cui şi îl atârnă lângă celelalte portrete ale membrilor familiei imperiale).

CADE CORTINA



1 Serbien muss sterbien – sârbii trebuie să moară ( germ. )

2 Megally kutya Szerbia / Nem lesz tied Bosznia – Stai, tu, Serbie căţea / N- o să-ţi lăsăm Bosnia… ( magh.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu