BANII N-AU MIROS COMEDIE CU LICITAŢIE

BANII N-AU MIROS
COMEDIE CU LICITAŢIE
Premiul I la Concursul naţional de literatură şi critică dramatică „Bogdan Amaru”, Rm. Vâlcea, 1992.

PERSONAJELE:
VESPASIANUS, împărat roman
TITUS
DOMIŢIANUS
OPINIUS PUBLICUS
TRIBUNUS POPULUS
SCLAVUL
SOLDATUL
IUDEUL
FEMEIA DACĂ
DIRECTORUL TEATRULUI
REGIZORUL TEATRULUI
FEMEIA DE SERVICIU
FATA EI
SUFLEURUL BÂLBÂIT
SPECTATORI

ACTUL I
Pe scena puternic luminată a Teatrului intră doi oa¬meni de serviciu, slabi, îmbrăcaţi în salopete jerpelite, cărând într-o litieră scumpă un obez sclav roman. Sclavul
coboară greoi, cu un gong în mână, înaintează în avanscenă şi se opreşte; nemişcat ca o statuie antică priveşte fix în mijlocul sălii de spectacol.
În aceste împrejurări, fie-ne îngăduit să presupunem că orice public ajunge, treptat, să-şi piardă răbdarea. Unii spectatori cred că respectivul personaj a fost trăsnit din senin de un trac misterios, ori că s-a lovit în moalele capului de impactul cu publicul sau că şi-a uitat subit rolul; alţii cred că sufleurul beat şi bâlbâit a adormit în cuşca sa, câţiva care se cred subtili şi obişnuiţi cu „d'ale teatrului" bănuiesc dă e vreo şmecherie a regizorului de a-i ţine pe spectatori cu răsuflarea tăiată; mulţi nici nu ştiu ce să creadă.
Sclavul bate gongul, semn că spectacolul poate să în¬ceapă după atâta aşteptare şi este scos din scenă de către cei doi muncitori.
Din culise se aude clar vocea disperată a directorului Teatrului.
DIRECTORUL: Dă-le drumul actorilor pe scenă, domnule regizor!
REGIZORUL: Nu vor să intre acum în ruptul capului. Vor să declare grevă! Cer mărirea salariilor! Spun că guvernul a mărit salariile minerilor, ceferiştilor şi altor categorii de oameni ai muncii şi numai lor nu.
DIRECTORUL (franc): Eşti regizor, te plătesc, fă-ţi me¬seria!
REGIZORUL (plângând): Cum? Să fiu spărgător de grevă?
DIRECTORUL: Te priveşte! Nu-i scoţi în scenă, te îm¬puşc! (Scoate pistolul din buzunar şi-1 propteşte în pieptul regizorului).
REGIZORUL: Am înţeles!
(Din culise este împins Vespasianus, cel mai bătrân personaj al piesei.)
VESPASIANUS: Eu sunt împăratul Titus Flavius Ves¬pasianus, întemeietor al dinastiei Flaviilor Imperiu¬lui Roman. Am domnit între 1 iulie 69 şi 23 iunie 79, când. .. am murit. Cred, totuşi, că-mi cunosc foarte bine autobiografia pentru că în tinereţe am fost silit să dau nenumărate note explicative serviciului roman de informaţii dacă am făcut vreun rău dacilor. Dim¬potrivă, personal i-am simpatizat, fiindcă iarna tre¬ceau Dunărea, fără să se teamă c-o să se rupă gheaţa cu ei. Vă rog însă să nu divulgaţi nimănui această mărturisire. Altminteri, voi fi tras la răspundere de Senat, iar istoricii latini îmi vor stropi această togă imaculată cu noroi postum. In anul 67 era noastră, Nero, îl ştiţi pe Nero — cel care m-a dizgraţiat fiindcă la un spectacol public, în timp ce el cânta şi lume aplauda, eu am adormit tun; deci, acest roş¬covan simpatic care a descoperit primul în lume mu¬zica folk, cântând numai de faţă cu multă lume ca un exhibiţionist, m-a numit comandant suprem al forţelor armate din Orientul Mijlociu. Bineînţeles că am primit cu mare bucurie: pe atunci ţinutul Gaza nu era gazat, iar pe înălţimile Golan nici urmă de golani. In anul 69 era noastră, fără ştirea mea, am fost pro¬clamat imperator la Alexandria de o armată de şase legiuni. Ce, puteam eu să mă împotrivesc lor, să zic nu?! Că erau mai mulţi decât soldaţii din forţa arabă de descurajare! Să mai ştiţi, dragii mei, că am umblat tare mult pe jos, lucru de-altminteri sănătos. Sufleur? Ce trebuie să fac acu'? (Apare capul sufleurului care îi arată cu degetul un pat.) A, da! Mi-am adus aminte! Trebuie să mă întind pe acest pat şi să mă prefac că mă doare burta. Servus!
SCLAVUL: Da, majestate!
VESPASIANUS: Scarpină-mă!
SCLAVUL: Am înţeles!
VESPASIANUS: Scarpină-mă ştiinţific, nu empiric, cum îţi trece prin cap. Numără coastele! Când dai de â şaptea, scarpină! Aia-i coasta din care a purces fe¬meia, lăsând în locul ei reuma!
SCLAVUL (pipăind): Asta?!
VESPASIANUS: Aia! Scarpină! Au! Mă doare!
SCLAVUL: Precis aveţi reumă, divinule!
VESPASIANUS: Am, blestemată fie de-acum şi până-n secolul vitezei, ceaţa britanică unde mi-am mâncat tinereţea!
SCLAVUL: De ce nu mergeţi la Băile Felix, divinule?
VESPASIANUS: Nu le-am cucerit încă!
SCLAVUL: Dar le vom cuceri, nu-i aşa?
VESPASIANUS: Nu mă ispiti cu politica, Servus. E bine să nu cunoşti viitorul. Trăieşti mai liniştit.
SCLAVUL: Dar ştiinţele oculte au progresat în tot im¬periul, divinule. S-au tipărit horoscoape, se citeşte în palmă, în cafea, în ghioc .. . Haruspicii noştri oficiali sunt foarte serios concuraţi de către cei privaţi. Eu sunt savant în ştiinţa de a citi viitorul în măruntaiele unei simple găini.
VESPASIANUS: Foarte bine. Fă rost de o găină şi ci¬teşte-mi viitorul.
SCLAVUL (solemn): Mâine îmi fac o delegaţie în provincie şi fur o găină din coteţul unui plebeu.
VESPASIANUS: Cu găină, ori fără găină, tu trebuie să-mi descifrezi viitorul. Destinul meu mă îngrijorează. Poţi tălmăci visele? Mai bine zis: coşmarurile?
SCLAVUL: îmi voi da silinţa, Majestate!
VESPASIANUS (trist): Am visat că mă plimbam prin Ierusalim, cetatea de scaun a iudeilor. Mă întorceam spre garnizoană când, deodată, de după un colţ de stradă mi-a sărit în faţă un centaur, care mi-a vârât — uite-aşa! — copita ascuţită-n burtă. Ce zici de asta?
SCLAVUL: Hm!
VESPASIANUS: Eu am tălmăcit, după priceperea mea, acest coşmar: am să mor asasinat de-un iudeu. Pen¬tru că am distrus Ierusalimul!
SCLAVUL: Nu, stăpâne. Să nu ne repezim în sferele înalte ale politicii. Să fim materialişti. Toată imaginaţia porneşte de la stomac. Aţi nesocotit maxima: „Ut sis nocte levis, sit tibi cena brevis".
VESPASIANUS: Tradu-mi din limba latină, eu am făcut limba rusă.
SCLAVUL: „Ca să-ţi fie noaptea uşoară, să-ţi fie cina scurtă" Aţi mâncat prea mult aseară.
VESPASIANUS: Eu? Am ciugulit ca o pasăre.
SCLAVUL: Ca o pasăre ... de pradă, stăpâne.
VESPASIANUS: Ia te uită!
SCLAVUL: Aţi înfulecat cât doi senatori. Sau cât patru consuli. Sau cât doisprezece plebei. Sau cât douăzeci şi patru de sclavi.
VESPASIANUS: Eu? Nu-mi amintesc.
SCLAVUL: Nu, fiindcă aţi tot mâncat, până când aţi avut bunul simţ să leşinaţi.
VESPASIANUS (înşfăcând sabia): Nemernicule! Cum în¬drăzneşti să mă insulţi când îmi exercit şi eu ca orice cetăţean onest dreptul de a trăi?
SCLAVUL: Divinule, azi sunt Saturnaliile!!!
VESPASIANUS: Ei şi?!
SCLAVUL: După tradiţie, cei mici şi slabi, au o singură zi pe an dreptul să-i critice pe cei mari şi puternici.
VESPASIANUS: Hm!
SCLAVUL: Potrivit obiceiului acesta democratic pe care ni l-au lăsat părinţii Cetăţii Eterne, avem dreptul să ne criticăm fără cruţare stăpânii timp de douăzeci şi patru de ore, chiar dacă spusele noastre sunt înregis¬trate pe tăbliţe de agenţii serviciului roman de in¬formaţii. Mai mult chiar, putem fi chiar serviţi de către stăpânii noştri, ceea ce eu, bineînţeles, nu pre¬tind.
VESPASIANUS: De ce să nu pretinzi, Servus?! Iată, eu, primul imperator roman ieşit din rândul poporului, fiu de vameş, născut în anul 9 era noastră în satul Malacrinus, aproape de Apenini şi autostrada Rheti — Ascole — Picenum, voi da o pildă pentru posteritate: eu ţin cu poporul de jos. Urcă-te în patul meu!
SCLAVUL (Îngrozit): Nu am curaj, divinule.
VESPASIANUS: Mă, tu nu respecţi folclorul? Bine, te va judeca poporul!
SCLAVUL: îl respect eu ca orice bun roman, dar chiar aşa ... (Intră cu mare sfială în patul imperial.)
VESPASIANUS: Chiar aşa! Azi, eu voi fi sclavul, tu îm¬păratul. Prima dată mă duc însă să vomit.
SCLAVUL (ridicându-se pe şezut): Am înţeles. Vă e scârbă de mine. De fapt, nici nu-i de mirare. Astăzi, scârba e la modă. Toţi avem chipuri scârbite de noi înşine. Cunosc şi nişte filosofi constipaţi din Oraş, peste măsură de palizi, nebărbieriţi, cu hainele murdare şi părul vâlvoi, care dorm sub cerul liber sau, în cel mai bun caz, în butoaie. Ei nu pun la baza lumii nici apa, nici pământul, nici focul sau aerul, ci scârba.
VESPASIANUS: Spune, îţi put?
SCLAVUL (intrigat): Ce?
VESPASIANUS: Picioarele.
SCLAVUL: Nu.
VESPASIANUS: Asta e bine. Să nu-ţi pută picioarele e un lucru fain. Prima scrisoare de recomandare pe care ţi-io dă natura către înalta societate. (Iese.)
SCLAVUL (se zbenguie fericit peste măsură, se dă peste cap în patul imperial): Jur pe căpăţâna lui Jupiter şi pe măciuca lui Hercule că nimeni din lume n-o să mă creadă că m-am tăvălit în patul împăratului. Ce păcat că nu mă vede nimeni, ce păcat! ...
VESPASIANUS (din baie): Ce lucru practic e un vomitoriu pe lângă casa omului! Nu-i aşa, Servus? Sena¬torii mi-au cerut fonduri să-şi construiască şi ei unul lângă Forum.
SCLAVUL (strigând tare, să fie auzit de dincolo): Numai nomenklatura imperiului roman îşi permite luxul de a vomita. Noi, sclavii, nu avem ce să dăm afară. De-cât sufletul. Noi îi ajutăm doar, vârându-le uşor şi gâdilicios râgâitoarea pe gât. Doi demnitari şi-au în¬ghiţit limba de beţi ce-au fost. În lumea noastră, unii leşină de foame, alţii crapă de sătui!
VESPASIANUS (revine cu un lighean de argint cu apă în mâini): Ia scoate-ţi picioarele!
SCLAVUL (speriat) De ce? Vreţi să mi le tăiaţi?
VESPASIANUS (blând): Dobitocule . .. Vreau să ţi le spăl.
SCLAVUL: Divinule, eu ...
VESPASIANUS: Taci! Sunt îndopat de linguşeli, măriri şi triumfuri. Acum vreau o acritură: simt nevoia să mă umilesc în faţa unui sclav. Hai, umileşte-mă într-un ceas cât te-am umilit eu într-o viaţă întreagă! înjură-mă! îţi ordon să mă scuipi! Unde-i biciul? Biciuieşte-mă! Bate-mă fără milă, calcă-mă-n picioare, lasă-mă într-o baltă de sânge puturos şi culcă-te cu împărăteasa. Nu căsca gura, idiotule, du-te şi tă¬văleşte-o goală pe covoarele din Persia şi scrie-i cu sângele meu care a iubit-o măscări neruşinate pe şol¬duri şi ţâţe ... Scoate-ţi picioarele!
SCLAVUL: Am înţeles! (împăratul îi spală cu patimă pi¬cioarele).
VESPASIANUS: Nu spăl nişte picioare de sclav, ci spăl pilonii pe care este clădit marele Imperiu Roman. Să ştii că nu-ţi put picioarele. Mare noroc ai!
SCLAVUL: De ce?
VESPASIANUS: Au să te iubească femeile. Pe mine m-a refuzat una pe motiv că-mi put picioarele. Da' ce, cu picioarele fac eu dragoste? De puţit îmi put. Nici nu-i de mirare cu încălţămintea scumpă şi proastă de azi.
(Intră Domiţianus, fiul cel mic al împăratului: o fire energică, nesocotită, tiranică şi violentă)
DOMIŢIANUS: O, pe toţi zeii care au crăcănat Infernul! Ce-mi văd ochii? Piei, sclavule!
VESPASIANUS (imperturbabil): Domiţianus, ştii ceva?
DOMIŢIANUS: Ce să ştiu, tată?
VESPASIANUS: Picioarele astea sunt o curiozitate ştiin¬ţifică. Nu put.
DOMIŢIANUS (înecat de mânie): Dar poate că-i pute ca¬pul, tată! Ticălosul ăsta de sclav împuţit a profanat patul nupţial! îl omor!
VESPASIANUS: Lasă-l, Domiţianus, în pace! De profanat l-a profanat maică-ta înaintea lui.
DOMIŢIANUS: Tată, am venit la tine să te întreb ceva foarte important.
VESPASIANUS: Te ascult.
DOMIŢIANUS: Vreau să ştiu dacă în cinstea zilei tale de naştere vom da un mare spectacol în aer liber în Circus Maximus.
VESPASIANUS: Tu vrei să mă linguşeşti, Domiţianus, spre deosebire de fratele tău Titus. Dar te întreb: de unde bani pentru spectacolele plebei, dacă suntem lef-teri. Roma aşteaptă mila Italiei, Italia aşteaptă mila străinătăţii. Gladiatorii şi animalele de circ, pâinea şi vinul costă o mulţime de bani.
DOMIŢIANUS: Atunci, să facem un spectacol gratuit. Să-i azvârlim pe toţi creştinii în arenă să lupte cu fiarele sălbatice. Nu mai cheltuim pentru mâncare la creştini. Şi nici la fiare. Sau să-i crucificăm, cum am făcut cu idolul lor, Jesus din Nazareth, şi să le dăm foc să ardă toată noaptea în loc de torţe. Ardere de tot pentru zeii noştri. Cum spun grecii — holocaust!
VESPASIANUS: Ai numai propuneri sângeroase. Nu sunt de acord. Plebea trebuie numai minţită mereu şi cu pricepere, nu întărâtată cu sânge. într-o bună zi, s-ar putea să se arunce asupra noastră.
DOMIŢIANUS: Deci, divina ta zi de naştere să rămână fără ecou?
VESPASIANUS: Da.
DOMIŢIANUS: Tată, dar poporul roman a fost gratulat de fiecare dată cu ocazia unor mari evenimente cu pâine şi jocuri de circ. Pe vremea lui Octavianus Augustus, două sute de mii de plebei primeau alimente în mod gratuit.
VESPASIANUS: Gratuit?!
DOMIŢIANUS: Gratuit!
VESPASIANUS: Câtă risipă!
DOMIŢIANUS: Chiar şi sclavii nu munceau atât, aveau o viaţă mai bună.
SCLAVUL (din patul imperial): O, tempora! ...
DOMIŢIANUS: Să-i dăm plebei ce-i al plebei! Adică, dis¬tracţii. Chiar şi sângeroase.
VESPASIANUS: De distracţii sângeroase o să avem noi parte şi fără să cheltuim un ban. Agenţii mei mă in¬formează că tot soiul de barbari, mai ales din răsărit, intră în Imperiul Roman, chipurile ca nevinovaţi , excursionişti.
DOMIŢIANUS: Tată, de ce nu o organizezi de ziua ta lupte de femei în arenă? Şi aşa nu se pot ele suferi şi se urăsc pe ascuns. Plebea o să te iubească la nebunie pentru acest spectacol inedit. Unde mai pui că va fi şi un spectacol ieftin: femeile se-ncaieră pentru nimica toată.
VESPASIANUS: Ascultă! Lasă prostiile! Mi s-a raportat un lucru extrem de grav privind persoana ta.
DOMIŢIANUS: Te-a informat iar poliţia ta secretă. Des¬pre ce anume?
VESPASIANUS: Că în fiecare zi te încui un ceas în odaia ta şi prinzi muşte înăuntru. Dacă aude poetul Mar¬ţial, ne face dinastia praf. Ce ai de spus?
DOMIŢIANUS: Tată, iartă-mă! Aşa e! (îi cade la picioare) Acum o săptămână haruspicii mi-au prezis că ... voi deveni imperator (Vespasianus tresare), dar că voi fi lovit de mari nenorociri.
VESPASIANUS: Anume?
DOMIŢIANUS: Dacii...
VESPASIANUS: Dacii?!?
DOMIŢIANUS: Da, tată, dacii. Aşa mi s-a prezis: că îmi vor lua prizonier un general, îi vor tăia capul ca unei orătănii, vor izgoni peste Danubius pe un altul şi...
VESPASIANUS: Şi?
DOMIŢIANUS: ... că va trebui să le plătesc tribut.
VESPASIANUS (uluit): Tribut?!
DOMIŢIANUS: Da.
VESPASIANUS: Ce nenorocire! Acesta-i visul meu pe care nu mi 1-a tălmăcit dobitocul de Servus. Deci, centaurul care mă împunge cu copita în burtă nu este iudeu, este dac! Ai mai destăinuit cuiva prezi¬cerea haruspicilor?
DOMIŢIANUS: Nu.
VESPASIANUS: Foarte bine. Asta ar submina moralul trupelor. Până una-alta, închide-i pe haruspicii să nu cumva să se îmbete şi să trăncănească. Dacă ar auzi una ca asta, pe mulţi senatori i-ar lovi damblaua.
DOMIŢIANUS (ca în transă): I-am visat pe daci, tată! Cum mai treceau ei peste Danubius cu cămeşoaiele lor, trăgând cu arcurile în pântecele întunecat al no-rilor şi stindardul lor cu cap de lup şuiera ca gura . Infernului! .. . Ajunşi la „mare nostrum" şi nepu¬tând-o trece s-au prefăcut în muşte, în mii, sute de mii, milioane de muşte . . . Zbârnâind peste tot Impe¬riul, întunecând soarele în plină zi, bâzâind înnebu¬nite. Iar eu loveam cu sabia în gol şi izbeam cu scu¬lul în zadar ... De aceea sunt nervos şi neliniştit, am coşmaruri şi spaime neînţelese ... I-am întrebat pe vracii noştri dacă dacii se pot preschimba în muşte şi ei mi-au răspuns în doi peri că dacii nu sunt de¬cât nişte muşte în faţa lui Jupiter. Iată de ce mă încui singur în cameră: am început de unul singur campania împotriva dacilor. Chiar acum câteva cea¬suri am prins câţiva. Vino să-i vezi!
(Îl duce în faţa unei tăvi unde îi arată)
VESPASIANUS: De ce le-ai rupt picioarele, sărmanilor?!
DOMIŢIANUS (sadic): Să se sature de trecut graniţa în Imperiu!
VESPASIANUS: Eşti un dobitoc! Mai bine ordonă legiu¬nilor din sudul Danubiusului să înceteze imediat orice demonstraţie de forţă. Un slăbănog nu trebuie să-şi arate niciodată muşchii. Mă tem că într-o bună zi, dacii au să se înfurie de-a binelea şi nu au să se mai oprească până la Roma. Să nu mai prinzi muşte, mă-garule! O să râdă lumea de noi! Ai înţeles?
DOMIŢIANUS (spăşit): Am înţeles. (Iese).
VESPASIANUS: Te simţi bine în patul meu, sclavule?
SCLAVUL: Ca în braţele iubitei mele, la miezul nopţii.
VESPASIANUS: Ce e iubita ta, Servus? Dansatoare din buric?
SCLAVUL (jignit peste măsură): Pe trăsnetele lui Jupi¬ter Capitolinul. Dar ce vă închipuiţi, Majestate? Dacă noi, sclavii, n-avem dreptul la o viaţă mai bună, cel puţin putem să ne alegem singuri femeia în socie¬tatea asta care ne consumă şi nu ne dă nimic în schimb. Am onoarea să vă raportez: iubita mea e o distinsă soţie de senator. Bărbatul ei, Opinius Publicus, vorbeşte aşa de mult în şedinţele parlamentare, încât tace ca mutul în viaţa particulară!
VESPASIANUS: Ai mare grijă să nu te prindă gărzile pretoriene când faci dragoste cu ea. Fii prudent! în ultima vreme şi-au schimbat uniformele, nu năra¬vurile. Dacă te prind n-am cum să te fac scăpat.
SCLAVUL: Nici o grijă, divinule. Doar nu mă iubesc cu soţia de senator în piaţa publică, unde ţine el dis¬cursuri.
VESPASIANUS: Eu te-am prevenit. Orice femeie liberă care se împreună cu un sclav îşi pierde libertatea. Aşa glăsuieşte legea.
SCLAVUL: Dacă ar fi aşa, atunci foarte multe dintre fe¬meile Romei şi-ar fi pierdut demult libertatea.
VESPASIANUS (uimit): Ai minte ascuţită, sclavule!
SCLAVUL: Pentru discreţia dumneavoastră, divin imperator, aş vrea să vă răsplătesc.
VESPASIANUS: Cu ce-ar putea răsplăti un sclav pe un împărat, Servus?
SCLAVUL: Cu urechile şi apoi cu limba. Nu din absolută întâmplare urechile mele au auzit ceva ... de la so¬ţia marelui senator Opinius Publicus.
VESPASIANUS: Ce anume?
SCLAVUL: Domnii noştri senatori au organizat un complot.
VESPASIANUS: Aşadar, bănuiala mea din ultima vreme se confirmă.
SCLAVUL (îngrijorat): Ce-o să faci, divinule?
VESPASIANUS: Asta nu-ţi spun. Mi-e teamă că eşti un agent dublu.
SCLAVUL: Eu?!? Agent dublu? Să mă trăsnească Jupiter cu un fulger de un milion de kilowaţi şi dacă scap să mă lovească şi Hercule cu ghioaga! (în clipa următoare răsună bătăile indicând ora exactă la radio: „A fost ora douăsprezece. Transmitem un buletin de ştiri …")
VESPASIANUS: A fost ora douăsprezece, Servus. Saturnaliile s-au încheiat; dă-te jos din pat! .. După cum vezi, dacă citeşti cu atenţie gazetele, în fiecare an, în urma revoluţiilor împăraţii devin sclavi şi vice¬versa . .. (Sclavul iese.)
TITUS (intrând foarte supărat): Tată, n-ai văzut-o pe Erzsike?
VESPASIANUS: Pe ... cine!?
TITUS: Pe Erzsike, actriţa care joacă rolul prinţesei Berenice.
VESPASIANUS: în loc să te gândeşti cum să salvăm im¬periul de faliment, îţi umblă gândul numai la fuste. Bine îţi stă!!! (Titus se aşează foarte abătut, cu ochii roşii, privind în gol). Titus!
TITUS (slab): Da...
VESPASIANUS: Ce ai?
TITUS (aceeaşi stare): Nimic.
VESPASIANUS: Cum nimic?
TITUS: Zău, n-am nimic.
VESPASIANUS: Ascultă! Nu te preface. Cu mine nu-ţi merge! (Titus îşi cuprinde capul în mâini.)
TITUS: Of!
VESPASIANUS (îl bate bărbăteşte pe umăr): Hai, linişteşte-te. Vezi-ţi de rol. Tu te-ai îndrăgostit de-a binelea de puştoaica asta. Nu uita că şi ea face parte din neamul femeii. Fii, deci, roman desăvârşit. Alung-o din minte. Ştii bine că în piesă trebuie să fii foarte rece cu ea.
TITUS (disperat): Cum să fiu rece, când lângă ea, simt că iau foc?
VESPASIANUS (aspru): Ascultă! Puţin mă interesează re¬laţiile dintre voi. Deocamdată eşti la Teatru, ai un rol de jucat, Berenice este o prinţesă iudee, prizo¬niera şi sclava ta. Poţi să faci ce vrei cu ea.
TITUS (râde galben): Ha, ha, ha!!! Ea poate să facă orice cu mine!
VESPASIANUS: Ea te iubeşte mult, dar tu n-o iubeşti, înţelegi? O duci cu zăhărelul. Repetă după mine: n-o iubesc, n-o iubesc, n-o iubesc.
TITUS (mecanic, cu ochii în gol): N-o iubesc, n-o iubesc ...
VESPASIANUS: O.K. Hai, acum, fuga marş, intră-ţi în rol până nu vine directorul să-ţi trântească un zece la sută pe trei luni...
TITUS: Berenice nu s-a prezentat azi la spectacol. I-am dat aseară telefon. înainte de premieră am aşteptat-o cu un buchet de garoafe în mână. N-a venit, n-a ve¬nit, n-a venit!
VESPASIANUS: Pagubă-n ciuperci! Teatru să fie, actriţe sunt destule!
TITUS: Dar nu ca ea, tată! D'aia nici nu-i pasă de noi. A fost repartizată aici, dar am auzit că duce trata¬tive secrete cu Teatrul Naţional din Capitală! Cu far¬mecul, graţia, geniul şi umorul ei s-ar putea duce şi la Comedia Franceză. Ne părăseşte, tată, ne părăseşte! Şi ce este mai groaznic este faptul că m-am îndrăgos¬tit lulea. Şi aveam de gând .. . Ah! . ..
VESPASIANUS: Ce-i cu tine?
TITUS: Aveam de gând s-o cer azi în căsătorie!
VESPASIANUS: Ai înnebunit!
TITUS: Da, am înnebunit! Numai voi nu aţi înnebunit! Numai voi nu aţi observat că, de când a venit la noi, totul s-a schimbat în jurul nostru. în ochii ei mari mai străluceşte candoarea copilăriei iar vocea ei ca¬tifelată şi blândă e un fel de fluid care mă atrage irezistibil tot aşa după cum un foc atrage pe un om căruia i-au amorţit mădularele de frig. O iubesc, tată. E îngrozitor, dar o iubesc! (Se prăbuşeşte pe pat.)
VESPASIANUS: Şi ea ... te iubeşte?
TITUS (trist): Nu ştiu. Azi trebuia s-o cer în căsătorie. Dar parcă a intrat în pământ.
VESPASIANUS (iritat): Stai aici. Am să ţi-o aduc eu pe ... „prinţesa" asta. (Iese.)
TITUS (zvârcolindu-se pe pat): Erzsike, Erzsike, Erzsike!!! ... (Intră o fată tânără, zglobie.)
FATA: Da, da, da, da, da!!!
TITUS (buimac): Bună ziua.
FATA: Sunt aici. M-ai chemat?
TITUS: Eu, nu.
FATA: Cum nu? Pe mine mă cheamă Erzsike!
TITUS: Se prea poate, dar eu nu te cunosc.
FATA: Eu sunt fata femeii de serviciu. Mama lucrează aici, la teatru. Visul meu este să devin actriţă. Mama mi-a spus că azi aveţi repetiţie. E adevărat?
TITUS (uimit): Dar nu e repetiţie, fată dragă, e chiar...
FATA: Ce-i asta?
TITUS: O togă.
FATA: Ce modă era pe vremuri? Din atâta material, o femeie modernă s-ar îmbrăca de trei ori. Nu mai pun la socoteală că dacă vine iar la modă minijupa — de cinci-şase ori. (Cu toga pe braţ trece în dosul unui paravan.)
FATA: Am să îmbrac toga. Să văd cum îmi stă.
TITUS (Îşi cuprinde iar capul în mâini): Erzsike, Erzsike, Erzsike!!!
FATA: Ai răbdare, puişor. Imediat sunt gata.
TITUS (furios, ameninţând-o cu pumnul): Nu tu!
FATA (iese de după paravan): Ce zici?
TITUS (se freacă la ochi, fascinat): Extraordinar! Parcă ai fi Berenice.
FATA: Asta-i actriţa americană din ultimul val?
TITUS (contemplând-o cu admiraţie): Nu, Berenice, prin¬ţesa iudee care joacă în această piesă.
FATA (vădit încântată): Da?!?
TITUS (se loveşte puternic peste frunte): Asta-i!
FATA: Ce?
TITUS: Până când se întoarce ea, îi vei juca rolul.
FATA: Nici vorbă. Nu ştiu replicile.
TITUS: Lasă-le încolo de replici. Te-nvăţ eu!
FATA: Sunt încântată. Te ascult cu mare atenţie.
(Pe scenă îşi face apariţia un iudeu în lanţuri, biciuit de sclav.)
SCLAVUL: Divinule, iudeului ăsta, prizonier de război, i s-a făgăduit libertatea. Cu o singură condiţie.
TITUS: Care?
SCLAVUL: Să creadă în zeii noştri oficiali. însă el a re¬fuzat cu încăpăţânare şi judecătorii l-au condamnat la moarte.
TITUS: Prin crucificare?
SCLAVUL: Nu. Ne-am săturat de atâtea cruci. Acum va muri în alt fel.
TITUS: Cum?
SCLAVUL: A fost topită o mică statuie de plumb a stă¬pânului zeilor şi plumbul topit i se va turna în urechi pentru a i se închina o veşnicie.
TITUS (către osândit): Ai auzit ce te aşteaptă?
IUDEUL: Da.
TITUS: Şi nu ai nimic de spus? Nu te lepezi de credinţa ta într-un singur zeu?
IUDEUL: Nu.
TITUS: Mai gândeşte-te. Moartea prin turnare de plumb topit în urechi e cumplită. Te văd tânăr, frumos şi puternic. Viaţa este înaintea ta. Te lepezi de zeul tău?
IUDEUL: Nu.
(Titus face un semn cu mâna şi sclavul îl scoate afară cu lovituri de bici.)
TITUS: Ai văzut?
FATA (impresionată): Da. Nu prea înţeleg, aştept să-mi povesteşti.
TITUS: Tatăl meu, împăratul Titus Flavius Vespasianus a prigonit pe evrei pentru că mereu s-au răzvrătit îm¬potriva Imperiului şi nu credeau decât într-un fel de vrăjitor misterios care înmulţea pâinile şi peştii, pre¬făcea apa în vin, mergea pe apă ca pe uscat şi vin¬deca bolnavii. Cât a fost în viaţă, deşi a murit foarte tânăr, modestul haruspiciu evreu a prezis viitorul iu¬deilor şi al lumii întregi, a atras în credinţa lui sim¬plă multe neamuri, a vindecat pe mulţi orbi, leproşi, ologi şi pe cei stăpâniţi de duhurile Infernului. A alungat pe zarafi din temple, pe speculanţi din si¬nagogile evreilor şi a ameninţat cu pedeapsa eternă a Infernului pe cei bogaţi şi zgârciţi, alinând pe cei sărmani care l-au primit în braţele lor ca pe un eli¬berator. A dat tuturor cutume simple şi drepte cu putere de lege. Dar fatalitatea şi lăcomia de arginţi, pizma şi invidia l-au făcut pe unul din discipolii săi să-1 trădeze pentru treizeci de sesterţi. A fost răstignit între doi tâlhari pe muntele Golgota, dându-şi sufletul pe cruce. După trei zile de la înmormântare, cică a înviat. Ce zici de povestea asta? în temniţele şi catacombele Romei sunt mii de iudei fanatici care, ca şi iudeul de adineauri, jură, zi şi noapte, că aşa a fost. Personal, mă simt înclinat să cred că iudeii cred într-un singur zeu pentru că sunt un popor mic. Per a contrario, un singur zeu este prea puţin pen¬tru un popor mare cum este poporul roman.
FATA (gânditoare): Titus, te rog să-mi răspunzi la o sin¬gură întrebare.
TITUS: Poftim.
FATA: Când iubeşti, adori mai multe femei sau numai una?
TITUS (devine palid): Numai una, fireşte.
FATA (se ridică, toga îi cade în falduri pe trupul tânăr): Atunci, înseamnă că voi, romanii, nu vă iubiţi zeii. Dar noi, iudeii, îl iubim pe al nostru. În oceanul de ură al Lumii noi suntem singura oază de jertfă şi iubire pentru aproapele nostru.
TITUS: Ce tot îndrugi bazaconii, Berenice?
FATA: Primejdia cea mare pentru Imperiul tău, Titus, nu vine de la Rin, nici de la Dunăre, nici de la părţi, ci de la puţinii jidovi rătăcitori de pe Muntele Mă-slinilor.
TITUS (înspăimântat): Dar am ucis un milion de evrei. Am trecut Ierusalimul prin sabie şi foc. Cetatea lui David şi Solomon nu se va mai ridica niciodată. Ca şi Carthagina.
FATA: Iudeii nu pot fi distruşi.
TITUS (întărâtat de-a binelea): Nici de către noi, roma¬nii?! Noi, care am coborât din sângele sălbatic al zeu¬lui războiului? Noi, care am întins peste lume faima celui mai puternic Imperiu? Noi, care am zdrobit ca pe nişte păduchi elefanţii lui Hanibal? Noi, care am arat Carthagina cu plugul?
FATA: Carthagina avea forţă militară, flotă de război, pedestraşi iuţi şi elefanţii sălbatici ai Africii, dar nu avea spirit. Spre deosebire de Carthagina, Ierusali¬mul are spirit. E singura lui avere şi singura lui armă cu care luptă contra unui Imperiu.
TITUS: Taci, Berenice.
FATA: Primejdia de moarte pentru Imperiul tău, Titus, este una singură: iubirea.
TITUS (contrariat): Iubirea? ...
FATA: Iubirea iudeilor pentru un singur zeu.
TITUS: Ce poate face un singur zeu împotriva unei le¬giuni de zei? Romanii au mai mulţi zei, sunt mai pu¬ternici.
FATA: Omul nu poate avea mai mulţi zei pentru că nu are decât o singură inimă. Toate popoarele păgâne ale lumii, nevinovate şi necorupte de viciile Romei, vor simţi că lucrul acesta e bun. Atunci cerul se va despica în două şi zeii voştri împietriţi în neputinţa lor se vor prăbuşi de pe socluri, sfărâmându-se de treptele templelor care nu v-au adăpostit credinţa, ci superstiţia. Zilele Romei corupte sunt numărate. Lăcomia va fi nimicită de cumpătare, trufia de sme¬renie, viciul de virtute, idolatria moartă de marea credinţă într-un singur zeu viu.
TITUS (entuziasmat peste măsură): Berenice, ai fost mi¬nunată! Nu e tocmai aşa rolul tău, dar ţi-am spus că nu replicile contează, ci viaţa pe care autorul o pune în ele din suferinţa lui şi a altora. M-ai făcut, pur şi simplu, să cred că sunt chiar Titus, fiul imperatorului Vespasianus. M-ai catapultat cu aproape două mii de ani în urmă la curtea imperială. (Iese cu fata.) (Vespasianus intră în trombă)
VESPASIANUS (neajutorat): Dumnezeule, ce se întâmplă aici? N-am crezut niciodată că mă voi face de ruşine la bătrâneţe. Unde-mi sunt partenerii? Ce să fac acum? Să pălăvrăgesc de unul singur ca să salvez, chipurile, situaţia? Sufleur! (Intră sufleurul bâlbâit, în pantaloni şi cămaşă, cu părul răvăşit, tremurând.)
SUFLEURUL BÂLBÂIT: Da-da. Ce s-a în-întâmplat? Ai uitat textul?
VESPASIÂNUS: Ce dracu’ ai? Până acum nu te-ai bâl¬bâit. Dacă află directorul, te dă afară! Cum te-ai bâlbâit?
SUFLEURUL BÂLBÂIT: M-am în-îndrăgostit.
VESPASIANUS: Spune: ce urmează acum?
SUFLEURUL BÂLBÂIT: Să mă în-însor!
VESPASIANUS: Dobitocule! Ce scenă a piesei urmează?
SUFLEURUL BÂLBÂIT: Era sce-scena în care imperatorul spunea sclavului să-i aducă în iatac două ghi-ghivece cu ar-arbuşti şi sclavul îi a-aduce un plop cu pe-pere şi o ră-răchită cu mic-micşunele ...
VESPASIÂNUS: Şi mai departe?
SUFLEURUL BÂLBÂIT: Nu-nu ... .
VESPASIANUS: Ce nu nu?
SUFLEURUL BÂLBÂIT: Nu mai am tex-textul.
VESPASIÂNUS (interzis): Cum?
SUFLEURUL BÂLBÂIT: Mi l-a furat un re-regizor după ce m-a îm-îmbătat. I-am citit din piesă, i-a plăcut, mi-a dat de bă-băut şi a fu-furat piesa.
VESPASIANUS: Du-te şi spânzură-te! Sabotorule! Ni s-a furat până şi dreptul de a avea premiere mondiale absolute.
SOLDATUL (alergând cu sabia scoasă pe culoarul sălii de spectacol): Victorie! Victorie! (Abia îşi mai trage răsuflarea în tot echipamentul de luptă). Am învins!
VESPASIÂNUS: Ce-i cu tine, soldatule? Lasă-mă-n pace!
SOLDATUL: Cum să vă las în pace, divinule? Nu ne-aţi învăţat pe noi, soldaţii, regula de trei simplă? Primus: treburile de stat. Secundus: sănătatea. Tertius: Întreţinerea, armelor de atac şi de apărare şi apoi distracţiile: femeile, vinul şi cântecul! Am zdro¬bit o armată formată din resturile legiunilor lui Vitellius, duşmanul de moarte al Majestăţii Voastre. Lupta s-a încheiat acum trei ceasuri la Cremona.
VESPASIÂNUS: De-acolo vii?
SOLDATUL: Într-o goană turbată. Am vrut să fiu pri¬mul care vă aduce vestea cea mare.
VESPASIÂNUS: Va să zică ai dezertat?
SOLDATUL: Dacă nu aţi fi împăratul meu, v-aş fi crăpat capul!
VESPASIANUS: Ce grad ai?
SOLDATUL: Soldat.
VESPASIANUS: Pentru că ai simţit dorinţa să-mi spargi capul, te fac caporal.
SOLDATUL: Caporal?
VESPASIANUS: Nu eşti mulţumit?! Şi eu am fost ca¬poral. Toţi oamenii mari, trebuie să fie, mai întâi, ca¬porali. Şi eu am fost caporal. Nu-ţi ajunge exemplul? Vrei să-ţi mai dau şi din alte epoci? Ia spune: câţi soldaţi sunt într-o legiune?
SOLDATUL: Şase mii.
VESPASIANUS: Bine. Dar într-o cohortă?
SOLDATUL: Şase sute. .
VESPASIANUS: Dar într-o manipula?
SOLDATUL: Două sute.
VESPASIANUS: La teorie eşti bun. Dacă ai scăpat întreg până acum din lupte, înseamnă că eşti bun şi la prac¬tică. Vei căpăta o decoraţie, camarazii tăi te vor fe¬licita. Când te întorci în castru?
SOLDATUL: Niciodată.
VESPASIANUS: Deci, ai dezertat cu acte în regulă. Fe¬licitări! Vrei să te numesc diplomat la iudei, la daci sau la părţi?
SOLDATUL: Nu, divinule. Astăzi este sfânta zi a lăsării mele la vatră. Aţi fost soldat şi ştiţi ce înseamnă această zi pentru mine. Mi-am satisfăcut stagiul mi¬litar de 25 de ani, fiindcă sunt peregrin, nu cetăţean roman. într-un pătrar de secol am luptat alături de dumneavoastră şi Titus împotriva barbarilor de la graniţele noastre de la apus şi răsărit. Sunt plin de răni glorioase, divinule, acestea sunt decoraţiile mele la vedere şi pe care nu mi le poate răpi nimeni. „Nu m-am luptat pentru jucării, vreau drepturi, Majestate!
VESPASIANUS: Spune, atunci, ce vrei şi vei avea.
SOLDATUL: Vreau un lot de pământ din „ager publicus".
VESPASIANUS: îţi dau cetăţenia romană, soldatule.
SOLDATUL: Ce să fac cu cetăţenia? Eu vreau un singur lucru: pământ! Să semăn pe el grâu şi nevasta să-mi coacă în cuptorul de lut o pâine de casă mare cât un scut ca să-mi hrănesc copiii. Dacă anul este bun şi zeii se vor îndura de agricultură şi secer mai mult grâu, ceea ce-mi prisoseşte duc la târg să vând.
VESPASIANUS: Şi ce faci cu banii?
SOLDATUL: Vreau să beau în fiecare zi o ulcică cu vin de Falern. Am să plantez măslini, meri, peri, cireşi, lămâi şi portocali. în grădină am să-mi pun stupi de albine să mănânc faguri de miere, divinule, fiindcă mi-am stricat stomacul în timpul campani¬ilor militare când n-am pus nimic în gură şi am făcut „ulcus gastricus".
VESPASIANUS: Tradu. N-am făcut limba latină, ci limba rusă.
SOLDATUL: Păi e simplu. Ulcus gastricus înseamnă ul¬cer gastric. Dar ulcerul nu-i nimic. E chiar floare la ureche. însă când e semn de ploaie, mă supără cumplit reuma.
VESPASIANUS: Şi pe tine?
SOLDATUL: Şi?
VESPASIANUS: Cum te cheamă, soldatule?
SOLDATUL: Marcus Lucius Herba. „Herba" este po¬recla pe care mi-au dat-o camarazii pentru că eu întotdeauna în castru, pe timp de vară, înainte de a dormi, îmi puneam un braţ de iarbă verde şi mă visam acasă.
VESPASIANUS: Servus!
SCLAVUL (apare ca din pământ): La poruncă, Majestate!
VESPASIANUS: Ia tăbliţa cerată şi scrie:
(Sclavul se aşează pe jos în poziţia scribului egiptean.)
„Eu, Titus Flavius Vespasianus, cu mila zeilor şi ajutorul trupelor din Orientul Mijlociu, imperator, consul, censor, pontifex maximus şi pater patriae dau următorul
ORDIN
Art. 1. Se dă numitului Marcus Lucius Herba un lot de pământ din „ager publicus" de cinci jugăre din cel mai bun şi urmaşilor lui în perpetuă proprietate pentru serviciul militar de 25 de ani prestaţi în slujba Romei.
Art. 2. Pentru faptele sale de arme i se acordă cetăţe¬nia romană şi un bilet de tratament la băile termale din provincia Transilvania.
Art. 3. Prin prezentul ordin i se acordă numitului dreptul de liberă trecere prin toate ţinuturile noastre din Europa, Asia şi Africa.
SOLDATUL (zguduit de emoţie): Să vă ajute zeii, di¬vinule!!
VESPASIANUS: Şi trupele din Orientul Mijlociu. As¬cultă, Herba!
SOLDATUL: Sunt numai urechi, Majestate!
VESPASIANUS: Ca să poţi lucra bine pământul, trebuie, mai întâi să te vindeci de reumă şi ulcer. Nu-i aşa?
SOLDATUL: Da, divinule.
VESPASIANUS: Te vei duce în Dacia cu acest paşaport fals ca să îi spionezi pe duşmanii noştri, pe daci. Apoi vii şi-mi raportezi, dar numai după ce te-ai vindecat. Sclavul îţi va da bani pentru această că¬lătorie. Dacă ai să cazi în mâinile serviciului dac de informaţii, să nu mă amesteci pe mine. Ai înţeles?
SOLDATUL: Am înţeles, să trăiţi!!
VESPASIANUS: Poftim tăbliţa cu pământul tău! Ai grijă să nu pierzi paşaportul.
SOLDATUL (luând tăbliţa şi paşaportul): Divinule, până la moarte am să mă tot rog zeilor. . .
VESPASIANUS: Pe zei îi cunosc eu cam câte parale fac. Se fac de ruşine în faţa zeului iudeilor. Mai bine te-ai ruga pentru moralul trupelor, care e în con¬tinuă scădere . .. Dar nu trăncăni, ai auzit? Drum bun, Herba! (lese însoţit de sclav, care îi dă pe as¬cuns un pumnal.)
SOLDATUL (singur silabiseşte cu greutate): „un lot de pământ din «ager publicus» de cinci iugăre din cel mai bun" . . . (Fericit, dansează cu tăbliţa cerată la piept şi cântă): „Mă las la vatră / De armată am scăpat / De-acu'-ncepe viaţa mea / O zi şi-o noapte / Am să beau neîncetat / Pentru tot ce-am îndurat" Ha, ha, ha! Am să-mi vând în curând / Spada, scu¬tul, coiful, platoşa, suliţa / Şi arcul cu săgeţile te¬mute, rând pe rând ...” Am să-mi cumpăr ... Ce-am să-mi cumpăr? Unelte pentru agricultură. Dar cum le-or fi zicând? O, pe toţi zeii Romei că, după atâ¬ţia ani de când m-am rupt de la glie, le-am uitat numele! ... A! Mi-am adus aminte! . .. Calul. Trage după el un ... cum îi zice? ... ca să scormonească bine pământul... să are, da, să are ogorul... Şi un fel de balistă cu două mânere care în jos avea o sa¬bie scurtă şi groasă cu care ţăranii despicau glia în două.... A! Balista se numeşte plug, iar sabia scurtă se numeşte brăzdar de fier ... Cu el se ară pământul... Iar pe ogor tata arunca ... ce arunca? Seminţe, seminţe, seminţe . ..
(Cuvintele sunt pronunţate în crescendo, faţa îi străluceşte de o mare bucurie, ţopăie ca un apucat, sapă cu spada şi apoi aruncă închipuite seminţe peste în-treaga scenă şi peste publicul din sală.)
FEMEIA DE SERVICIU (intră cu o cunună de spice în mână): Sămânţă, sămânţă, vezi bine că-i aşa, dar ba¬rem de te-ai pricepe că te văd tare aiurit. Să cum¬peri întotdeauna seminţele noi care zuruie mărunt în palmele aspre, ca nişte bănuţi mici de aur curat, seminţele pline care strălucesc de sănătate şi putere ca bujorii fetelor nemăritate în obraji. Şi roadă va fi ca argintul strecurat. Auzi? Să nu cumperi semin¬ţele uşoare ca vânturile pacostei ori boabele care nu trag nici o greutate, ca nişte capete seci şi moarte încă din leagăn, ci numai seminţele grele, pe care abia le poţi duce în spate, că acelea poartă în pânte¬cele lor rodul ca nişte fete însărcinate încă din noaptea nunţii. Să nu dai crezare, mai ales acum, seminţelor mincinoase din târg. Ele se vând în gura mare, dar au obraze măsluite şi aduc foametea în bătătură. Da' de ce te uiţi aşé la mine?
SOLDATUL: Tu, muliere?!
FEMEIA DE SERVICIU: Ce „muliere"-ţi trabă? Zi, „mu¬iere", c'aşé să zice la noi în sat.
SOLDATUL: Sat? In fossatum?
FEMEIA DE SERVICIU: A fost satu' meu. Cel mai fru¬mos sat din ţară!
SOLDATUL: Formosum? Formosum barbatum sum et me place multum...
FEMEIA DE SERVICIU: No, că ce-ţi place aşé mult?
SOLDATUL (agitând tăbliţa cerată): Agri cultura: cam¬pus, terra, casa, fenestra, porta, furca, vinum, farina ...
FEMEIA DE SERVICIU: Ţi-o fi plăcând ţie, bade, agricultura, da' nu aia de la mine din sat. Fărina a ie¬şit tare puţină că seminţele au fost mâncate de viermi, nu s-au plivit buruienile din grâne şi, pe deasupra tractoriştii au arat prost pământul că nu-i nimé după coada lor şi atunci apa ...
SOLDATUL: Aqua?! . . .
FEMEIA DE SERVICIU: A stricat pământul cum strică reuma pe om.
SOLDATUL: Vinum?
FEMEIA DE SERVICIU: Vinul a ieşit tare bun, dar o parte mere la export.
SOLDATUL: Muliere, me place multum animalia: ovis, berbex, vacca, bovis, vitellus, scrofa, porcus, et multum, multum porcellus ...
FEMEIA DE SERVICIU: Purcei nu prea sunt că au fost multe inspecţii. Oile de la fermă au murit aproape toate de gălbează astă primăvară, de berbeci n-a ră¬mas amintire decât coarnele care au fost trimise la o expoziţie peste hotare, boii, dacă-s învăţaţi cu ju¬gul şi biciul au mare căutare, viţelele încă sug la biberon, deşi trebuiau de mult să fete, scroafele sunt mai fătătoare decât iepuroaicele, da' ce folos, că de frig le-au îngheţat purceii pe cimentul gol. De porci nu ne plângem, că-i întâlneşti peste tot!
SOLDATUL: Porci?! ...
FEMEIA DE SERVICIU: Îhî!
SOLDATUL: Me place multum caballus, capra, gallina alba. . .
FEMEIA DE SERVICIU: Palinca de prune nu-ţi place?
SOLDATUL: Place.
FEMEIA DE SERVICIU: Păi, să putea să faci tu excep¬ţie de la regulă?
SOLDATUL: Muliere, silentium! Repeto: me place mul¬tum agricultura. Audis?
FEMEIA DE SERVICIU: Aud, aud, doar nu sunt surdă.
SOLDATUL: Tu ne es surda? Intellegis?
FEMEIA DE SERVICIU: înţeleg, înţeleg. Uite, pentru că eşti un bărbat tânăr şi frumos ...
SOLDATUL (bătându-se cu mândrie în piept): Formosum barbatum sum.
FEMEIA DE SERVICIU: Tocmai d'aia! îţi fac cinstea de a te lua cu mine. Hai!
(Ies amândoi. Intră Vespasianus)
VESPASIANUS: Servus!
SCLAVUL: La poruncă, stăpâne!
VESPASIANUS (scârbit, gata să vomite): Te rog să aduci ligheanul din vomitoriu. Eu mi-am făcut datoria de Saturnalii, acum e rândul tău.
SCLAVUL: Dar ce s-a întâmplat, divinule?
VESPASIANUS: O mare porcărie. Cetatea Eternă este o cloacă.
SCLAVUL: Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi.
VESPASIANUS: Vrând să ajung mai repede acasă am luat-o pe scurtătură prin parc şi, îmbătat de mi¬reasma răcoroasă, tocmai mă gândeam la o maximă profundă de universală înţelepciune pentru toate neamurile pământului care să-mi încheie glorios car¬tea mea de „MEMORII IMPERIALE" pe care o voi lăsa spre veşnică aducere aminte posterităţii când — închipuie-ţi blestemăţie, sacrilegiu şi profa-nare! — am alunecat într-un căcat de om.
SCLAVUL: Precis era de om? Nu era de câine?
VESPASIANUS: De-un câine de om! Era să-mi rup mâna. Piciorul, cred că mi l-am scrântit. Dar de ce eşti aşa palid? Du-te la vomitoriu.
SCLAVUL: Nu, încerc să rezist.
VESPASIANUS: Eu cred că zeii m-au îndemnat să o iau pe scurtătură pentru a-mi prelungi gloria. întâm¬plarea divină mă va ajuta să găsesc maxima finală la „MEMORIILE IMPERIALE".
SCLAVUL (ia o tăbliţă cerată): Trebuie să consemnez.
VESPASIANUS: Foarte bine faci. Căci jur în faţa zeilor că am să stârpesc acest obicei barbar şi indecent care înjoseşte capitala Lumii.
SCLAVUL: Ce aveţi de gând? Tăiaţi capetele edililor oraşului?
VESPASIANUS: Nu.
SCLAVUL: Atunci?
VESPASIANUS: Cred că am să înfiinţez nişte barăci speciale...
SCLAVUL: De ce atâta cheltuială, divinule? Amendaţi-i cu un milion de sesterţi pe cei de la salubritate.
VESPASIANUS: Eu vreau să obţin nu un milion, ci sute de milioane. Vistieria imperială e aproape goală. Pentru a o umple trebuie să fac cumva. Să amendez tot poporul roman şi pe supuşii din provincii.
SCLAVUL: Cum veţi face?
VESPASIANUS: În barăcile pe care le voi construi, ce¬tăţenii romani îşi vor satisface necesităţile naturale, plătind o taxă de intrare care se va vărsa la bugetul de stat.
SCLAVUL: Divinule! Dar nu toţi cetăţenii romani îşi fac treburile în grădinile publice. Poate din zece, unul.
VESPASIANUS: Unul pentru toţi, toţi pentru unul! Ser¬vus, trebuie să găsim un nume frumos şi atrăgător la baraca noastră năzdrăvană. Reclama este sufletul comerţului. Ce-ai zice dacă s-ar numi „Salvarea pu¬blică?
SCLAVUL: De ce tocmai acest nume?
VESPASIANUS: Din două motive: Primus — te salvează de ruşinea de a face pipi în togă. Secundus — sal¬vează Imperiul Roman de catastrofa financiară.
SCLAVUL: Eu propun să-i spunem altcumva.
VESPASIANUS: Cum?
SCLAVUL: „Vespasiana".
VESPASIANUS (păleşte): Nemernicule, cum îndrăz¬neşti? îmi tăvăleşti ilustrul nume în scârnăvie. Am să-ţi tai capul pe loc, azi nu sunt Saturnalii. (Plin de mânie ridică sabia gata să-1 izbească.)
SCLAVUL: (sărind în lături): Divinule, vei rămâne ce¬lebru in istoria lumii dacă această baracă care ne va supravieţui se va numi „vespasiană". Cele mai mari monumente ale lumii vor fi distruse, de cele şapte minuni ale lumii se va alege praful, dar nevoia omu¬lui de a se uşura este eternă. Vespasiana va învinge piramidele faraonilor!
VESPASIANUS: Hm!
SCLAVUL: Câtă vreme vor fi oameni pe lume, numele tău va fi slăvit şi binecuvântat în veci. Fiecare gos¬podărie îţi va dedica, divinule, un monument. Pe zeii nepăsători, oamenii îi uită, dar pe tine, câtă vreme vor mânca şi se vor uşura, niciodată!
VESPASIANUS: M-ai convins să nu-ţi sparg în două dovleacul de pe umeri. Ai început să gândeşti. Tre¬buie salvat Imperiul. Chiar dacă mă voi acoperi de ruşine.
SCLAVUL: Vespasiana-i ruşinoasă, dar e sănătoasă!
VESPASIANUS: M-am hotărât. Scrie! (Sclavul ia din nou poziţia scribului egiptean, cu tăbliţa în mâini.) „Eu, Titus Flavius Vespasianus, întemeietor al di¬nastiei Flaviilor Imperiului Roman, consul, censor, pontifex maximus şi pater patriae edictez urmă¬toarea
LEGE A VESPASIENEI
Art. 1. în vederea stârpirii barbarului obicei de satisfa¬cere a necesităţilor naturale în grădinile lui Sallustius, Caesar şi Maecena, în parcurile publice, pe lângă termele lui Caracalla ori pe lângă Câmpul lui Marte, Pantheon, Arcul de Triumf sau monumen¬tele istorice, de-a lungul Viaei Appia şi Via Flaminia sau în alte locuri de interes public ori particular, toţi cetăţenii Romei şi ai provinciilor Imperiului sunt obligaţi să depună în mod civilizat toga la gar¬derobă, să plătească taxa de intrare şi să aştepte,, dacă este cazul, la rând, pentru a se uşura.
Art. 2. La prezentarea în vespasiană, cetăţenii romani sunt obligaţi să dea dovadă de ordine şi disciplină.
Art. 3. Cei care se prezintă la vespasiene în stare de ebrietate, proferează injurii, insulte ori calomnii la adresa puterii imperiale sunt obligaţi să plătească pe loc o amendă de 1000 de sesterţi.
Art. 4. Cetăţenii care refuză să se prezinte la vespasiene, se sustrag în orice mod de la plată ori conti¬nuă şi pe mai departe să-şi satisfacă necesităţile na¬turale în locurile indicate în art. 1., vor fi biciuiţi în pieţele publice, expuşi batjocurii la stâlpul infamiei şi li se va retrage dreptul la cetăţenia romană şi toate drepturile civile, fiind vânduţi ca sclavi în provincia Africa.
SCLAVUL: Divinule, vă cer o înaltă favoare.
VESPASIANUS: Cere-mi orice în afară de bani.
SCLAVUL: Doresc să mă privatizez. Am şi ochit vespa¬siana care va fi instalată în centrul oraşului unde sunt vilele senatorilor, casele de odihnă ale consu¬lilor, censorilor, magistraţilor, edililor, municipali, chelnerilor, bucătarilor şi gestionarilor. încheiem ur¬mătoarea convenţie: banii îi împărţim fifty-fifty. Cunosc cazuri de senatori care în loc să se gândească la legile imperiului, le umblă mintea numai la afa¬ceri. Unii acţionează fără ruşine pe faţă, alţii trag toate sforile din umbră. De ce să ne lăsăm păcăliţi de ei? Ce, suntem mai proşti? Ştiu eu nişte vaduri comerciale unde va înflori bussiness-ul nostru. Acolo vor fi la orice oră din zi şi din noapte cozi de cetă¬ţeni veniţi să se uşureze de bani şi rahat. Emiteţi imediat un decret imperial prin care instituiţi mono¬polul absolut asupra hârtiei igienice. Atunci succe¬sul este asigurat!
VESPASIANUS: Ce entuziasmat eşti, Servus!
SCLAVUL: Da, sunt optimist. Iubesc civilizaţia şi pro¬gresul omenirii, deşi n-aş avea absolut nici un mo¬tiv pentru că sunt sclav. După mine, barbarii!! însă, dacă mă ajutaţi să mă privatizez şi voi deveni stă¬pânul unei vespasiene, aş face o mină de aur din ea. Aş face zilnic curăţenie, aş atârna în cui reviste sexy aş pune o muzică hard rock ca tot omul să nu poată rezista prea mult acolo. Treaba lui este să se uşu¬reze mai repede şi să plătească, apoi un altul să-i ia locul. Ca pe bandă rulantă.
VESPASIANUS: Nu zi hop până nu sărim . .. Senatul!
SCLAVUL (iritat la culme): Siliţi-i pe aceşti onorabili domni escroci şi afacerişti cât încape care mint toată ziua ca să ne adoarmă în simfonia reformelor so¬ciale şi care n-au uitat să-şi vâre mâinile până la coate în buzunarele statului să-şi bage acum mâinile după banii furaţi în propriile lor buzunare. Ar tre¬bui verificată toată averea funcţionarilor imperiului.
VESPASIANUS: Am să le dau o lecţie de-o să mă ţină toată viaţa minte. Înainte la război împotriva Sena¬tului, Servus!
SCLAVUL: Daţi-le la moacă, divinule! Toată ziua urlă-n Forum după democraţie, libertatea cuvântului şi a presei şi tânjesc amarnic după republică. Însă republica nu este pentru ei decât un scut după care îşi ascund burtoaiele în faţa plebei flămânde. Ştiţi de câte ori mănâncă nomenklatura Imperiului?
VESPASIANUS: Nu.
SCLAVUL (indicând cu degetele): Între cinci şi două¬sprezece ori pe zi.
VESPASIANUS (acelaşi gest): Între cinci şi douăspre¬zece ori pe zi vor face o vizită de curtoazie vespasienei mele. Şi-aşa aristocraţia se plânge că n-am organizat pentru ea nici un club sau un salon de mu¬zică, literatură şi arte. Le dau eu lor cultură! Ciomege-n căpăţână! Nu iert pe nimeni! Apropo: la acest efort pecuniar pentru salvarea Imperiului vor contribui şi liberţii, cerşetorii şi, voi, sclavii. Nici voi nu sunteţi scutiţi. Şi voi aveţi maţe.
SCLAVUL: Maţe goale, divinule.
VESPASIANUS: Nu pot să exceptez decât pe morţi. Cer¬şetorii şi sclavii care n-au murit încă să facă bine să-şi dea obolul pentru Imperiu.
SCLAVUL: Cerşetorii şi sclavii?! Slabă nădejde, divinule!
VESPASIANUS: Am salvat Imperiul de la o cumplită catastrofă financiară. De-acum înainte, lupoaica ce i-a adăpat pe Romulus şi Remus va sta cu coada în¬tre picioare lângă vespasiana mea.
SCLAVUL: Numai să nu dea buzna înăuntru să facă se¬natorii infarct.
VESPASIANUS (ca în transă): Trăim o clipă istorică, Servus: scrie pe tăbliţă ce-ţi spun eu acum! Este ma¬xima care îmi va încheia cartea mea de MEMORII IMPERIALE. Maxima este următoarea: „Gâştele au salvat Republica, vespasiana a mântuit Imperiul!". La luptă, Servus! înainte! Pentru vespasiană! (Scoate sabia şi o flutură în aer, ieşind din scenă).
SCLAVUL (izbind tăbliţa de podea): Nu-i va învinge nici¬odată pe senatori! Decât dacă dizolvă Senatul, arun¬când Imperiul în flăcările unui război civil! Dar dacă îi va învinge pe temuţii senatori? Cu atât mai bine pentru mine. Mă voi privatiza cât ai bate din palme. Am să-mi răscumpăr libertatea. Numai să fiu sănătos şi să nu-mi tremure mâinile de emoţie, ca proaspe¬ţilor îmbogăţiţi, atunci când am să împart cu nemi¬luita în faţa vespasianei biletele de intrare ...
FEMEIA DE SERVICIU (intră impetuoasă): Nu te necăji tu că bilete de intrare sunt destule, că n-o să vină lumea la spectacolul de mâine. Piesa pe care o re¬petaţi acum n-o să facă gaură-n cer ca să vă lovească o grindină de bănet. Lumea are teatrul ei, ce teatru îi mai trebuie?!
SCLAVUL: Te rog, lasă-mă să mă odihnesc. În sfârşit, mi-am realizat visul.
FEMEIA DE SERVICIU: Ce vis?
SCLAVUL: Mă privatizez. Voi fi un om bogat, apoi voi deveni un om liber. Toţi au să vadă strălucirea lu¬xului meu, câţiva au să pleznească de-a binelea.
FEMEIA DE SERVICIU: Lux, ai zis?
SCLAVUL: Da, lux şi huzur, huzur şi lux.
FEMEIA DE SERVICIU (cu adâncă compătimire): Apoi, mai bine ai sta tu blând fătul meu, să nu te înhaţe de guler legea privind controlul averilor. Ce, parcă pe un văr de-al meu nu l-au găsit cu o casă de cărămidă arsă, cu baie de faianţă roz bombon şi parchet de stejar pe jos, oglinzi veneţiene şi covoare persane, başca bazin de baie în curte unde se scălda în curul gol, plus două maşini, televizoare color, video, un metru cub de sute şi o droaie de tablouri cu muieri în pielea goală de le-a confiscat comisia şi pe el l-au ascuns după nişte gratii, să nu le mai vadă.
SCLAVUL: Taci, femeie!
FEMEIA DE SERVICIU: De ce să tac? Eu sunt prezidenta comitetului de femei!!!
SCLAVUL: Poţi fi savantă de renume mondial că tot nu-mi pasă; lasă-mă-n pace să mă gândesc în linişte la vespasiana mea.
FEMEIA DE SERVICIU (confidenţial): Ai copii cu ea?
SCLAVUL: Cu cine?
FEMEIA DE SERVICIU: Cu Vespasiana.
SCLAVUL: Vespasiana nu este soţia mea.
FEMEIA DE SERVICIU: Pricep, că doar nu-s proastă. Ţi-i numai ibovnică. îi faină? Face prunci? Ori, te pomeneşti că nu-i faină.
SCLAVUL (dus pe gânduri): Da, da, va fi foarte faină. Curată ca un templu în care te duci să te lepezi de păcatele trupeşti, va mirosi a flori de nu-mă-uita.
FEMEIA DE SERVICIU: De ce tocmai flori de nu-mă-uita? Mie-mi plac bujorii.
SCLAVUL: Păi de ce? Judecă şi tu! Ca să nu o uite clienţii. Spun drept: vespasiana mea va fi a opta!!
FEMEIA DE SERVICIU: Ce-a opta, mă? A opta nevastă?
SCLAVUL: Nu! A opta minune a Lumii.
FEMEIA DE SERVICIU: Vezi, tu, să nu-ţi mance bănişorii şi să te lase apoi cu buza umflată. Mie, cinstită să fiu, numele ăsta nu-mi place. Prea aduce a ... viespe!
SCLAVUL: Ba, dimpotrivă, e un nume foarte frumos. Ves-pa-si-a-na! Eu am botezat-o!
FEMEIA DE SERVICIU (făcându-şi cruce): Ptiu! Nu popa de la voi din sat?!
SCLAVUL: Nu. Cu numele ăsta imperial va atrage cli¬enţii. Eu le voi da cheia să intre şi ei îmi vor plăti înainte sau după ce se vor folosi de ea, rând pe rând.
FEMEIA DE SERVICIU (sare ca arsă): Nu ţi-i ruşine, măgarule, să-ţi faci drăguţa curvă!??... Doar ştii bine că la noi îi interzisă prostituţiunea!
SCLAVUL (rânjind): Şi tu ai să te foloseşti, imbecilo, de vespasiana mea! Când nu vei mai putea răbda, când burta te va răscula, Hera să fii, tot ai să vii, la ves¬pasiana mea! Ura!
FEMEIA DE SERVICIU (parcă o loveşte damblaua): Ce-ai zâs?!? Io, care mâine poimâine voi fi mamă eroină pă frontul natalităţii să fac o spurcăţie ca asta?!?
SCLAVUL (calm): Bineînţeles că ai s-o faci! Doar e o necesitate naturală. Dacă nu te defulezi, îţi pierzi minţile sau, pur şi simplu, crapi!
FEMEIA DE SERVICIU: No, las' că vedem noi acuş' cine crapă dintre noi doi! Curvarule! De când am aşteptat eu să-mi pici în mână!
(Pune mâna pe bici şi-1 croieşte peste spinare pe sclavul care o ia la sănătoasa, urlând, urmărit ca de o Erinie modernă de femeia de serviciu; în culise se aud în curând ţipetele de durere ale sclavului, acoperite de răcnetele straşnice ale ţărancei. Intră Titus şi Vespasianus)
VESPASIANUS: Iartă-mă, Titus, Am năvălit în camera ta de studiu pentru că sunt disperat. Mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Nu mă asculţi?
TITUS: Ba da.
VESPASIANUS: Te rog, fii foarte atent. Am prezentat în Senatul roman un proiect de lege privind înfiin¬ţarea unor barăci speciale unde cetăţenii romani să-şi satisfacă liniştiţi nevoile. Ai observat doar prin parcurile publice, pe lângă templele eroilor şi monu¬mentele martirilor mizeria fiziologică a contempora¬nilor noştri care strică tot aerul din jur şi supără pe zeii şi penaţii romani. Am socotit că în câteva de¬cenii bune de folosire a acestor barăci pe care le-am botezat eufemistic vespasiene — că bude ori latrine sună ca dracu!! —, cu puţin noroc, vom umple vis¬tieria statului, vom continua politica de cucerire în Britannia şi vom înălţa Colosseum-ul a cărui con¬strucţie a fost suspendată pe motiv de lipsă de fon¬duri. Ei, bine, dragul meu fiu, închipuie-ţi mârşăvia mârşăviilor. Senatul roman s-a opus voinţei impe¬riale! Sabotorii!!! Ca să mă mulţumească, totuşi, cu ceva, Senatul a propus mărirea impozitelor pe liber¬tatea de cult a celor de religie iudaică şi alte secte neoficiale al căror număr creşte mereu. Am refuzat. Domiţianus m-a rugat să-i acuz, pe cei care se opun, de „crimen laese majestatis". Ce zici?
TITUS: Fă-o!
VESPASIANUS: Uşor de zis, dragul meu. Dar mă tem de răscoală. Asta ne-ar mai lipsi. Trebuie să ies cu orice preţ din încurcătura asta. Ajută-mă! Tu eşti filosof.
TITUS: Oamenii politici îi dispreţuiesc pe filosofi, dar când sunt la ananghie, în mod subit, îşi aduc aminte de ei.
VESPASIANUS: Titus, eşti fiul meu cel mare. Tu eşti singura mea salvare. Nu m-am adresat filosofului, ci fiului meu cu care am cucerit cetatea Ierusalimului.
TITUS: Nu pot să te ajut, tată. îmi pare rău. Proiectul tău de lege face să roşească până şi pietrele de ru¬şine. Te-ai compromis definitiv şi irevocabil în faţa marelui Senat roman, a magistraţilor şi plebei care, recunosc, e murdară, dar e încă suficient de mândră ca să nu accepte să i se arunce în obraz porcăria asta.
VESPASIANUS (îi sare ţandăra): Dar senatorii nu sunt porci că au mărit impozitul pe libertatea de cult a iudeilor? Mi-au spus-o de la obraz: ce ne pasă nouă că ei resping religia noastră? Bani să iasă! Nimeni nu mai crede în zei. Materialismul e în floare. în¬chipuie-ţi că onorabilii domni senatori au hotărât înfiinţarea unei comisii care să verifice printr-un recensământ drastic numărul celor tăiaţi împrejur care n-au declarat public acest lucru, urmând să li se aplice o amendă judiciară cu atât mai mare cu cât data săvârşirii infracţiunii este mai veche. Nici n-au vrut să audă de beneficiul prescripţiei extinctive.
TITUS: Tată, senatorii s-au îndreptat numai împotriva iudeilor care — nu uita! — au fost şi sunt duşmanii noştri. Tu însă umileşti Imperiul şi batjocoreşti Ce¬tatea Eternă. Roma străbunilor noştri!
VESPASIANUS: Roma? Roma care s-a vândut ca o târfă lui Pyrrhus, Roma care a văzut pe împăratul Caligula numindu-şi calul senator, o va vedea şi pe asta. în Roma se poate întâmpla orice! Orice!
TITUS: Orice, în afară de asta! Nu fi nebun, tată! Tu vei muri, dar eu voi supravieţui ruşinii tale. Toţi au să ştie că banii mei miros a rahat şi au să mă dis¬preţuiască. Vrei ca Roma să se sufoce în duhoarea asta?!
DOMIŢIANUS (năvăleşte înspăimântat): Tată! Senatorii şi tribunii poporului au ieşit în Forum şi au aţâţat plebea la răscoală! După mitingul din piaţă s-au în¬colonat într-un marş şi vin încoace. Sunt înarmaţi, agită pancarte şi lozinci, mulţi şi-au pus măşti contra gazelor pe figuri. S-au constituit într-un marş contra vespasienei şi vor să străbată toată Europa. Mulţi au declarat greva foamei în semn de protest.
VESPASIANUS: Huliganii! Golanii! (Se repede spre fe¬reastră.) Acum îi văd. Dar ce strigă? N-aud nimic în hărmălaia asta.
DOMIŢIANUS: Strigă „Latrina ante portas"!
VESPASIANUS: Legionari nemernici! Acum câteva sute de ani, când se striga „Hanibal ante portas", întreaga Romă era o latrină. Toată lumea se căscase pe ea de
groaza africanului şi a elefanţilor lui. Am să vă arat eu vouă, nerecunoscătorilor!
DOMIŢIANUS: Tată, cetăţenii romani îndrăznesc acum să ne acuze că am construit prea multe monumente şi arcuri de triumf şi cineva a scris pe unul din ele cuvântul: „DESTUL!
VESPASIANUS: îşi bat joc de noi. Cheamă garda pretorienilor! Preiei comanda în locul fratelui tău care, deşi a luptat sub zidurile Ierusalimului tremură acum în faţa unor huligani.
DOMIŢIANUS (mândru): Am înţeles, tată! Gardă, la mine, fuga marş!
(Iese în fugă.)
VESPASIANUS (se repede la fereastră şi mai strigă): Izbeşti cu trupele speciale dispuse în formaţie de fa¬langă macedoneană coloana manifestanţilor şi îi împrăştii. Dacă nu circulă, îi scoţi din circuit! Arestează-i pe golanii mai turbulenţi.
DOMIŢIANUS (din culise): Am înţeles!
VESPASIANUS (se întoarce entuziast): Vezi, Titus? Aşa trebuie să fie un fiu de împărat: iute, dur, necruţător, războinic.
TITUS: Ştii foarte bine că sunt aşa, dar numai împotriva duşmanilor Romei, nu a propriilor noştri cetăţeni care manifestează. Domiţianus e încă puşti, se joacă de-a războiul. Ierusalimul nu-1 ştie decât din manua¬lul de geografie. El vrea să crească cu ocazia acestor tulburări în ochii tăi. Ştiu că unelteşte pe ascuns îm-potriva mea. Ce să-i faci? Dragoste de frate.
VESPASIANUS (la fereastră, încântat, aplaudă): Vino, să vezi cum sunt muiaţi cu apă de pompieri! Scuturile îi izbesc ca nişte berbeci înfuriaţi. Bombele lacrimo¬gene îi opresc pe loc. Sunt bătuţi cu bastoanele de cauciuc. Iată, acum încep să dea îndărăt, fac cale întoarsă, încep să se împrăştie ca potârnichile. Marşul împotriva vespasienei mele a fost izbit, oprit în loc şi risipit de către organele de ordine, lozincile sunt rupte în bucăţi de pretorieni. Ura, ura, ura! Popor nenorocit! Puteai să râzi în Circus Maximus, nu să te vâri ca musca-n lapte în politică şi acum să plângi pe stradă. Vezi, ce-nseamnă puterea militară-n stat, Titus? Aruncă filosofia ta bleaga la gu¬noi şi pune mâna pe sabie.
TITUS (zâmbind trist): „Ultima ratio regis".
VESPASIANUS: Ce-ai zis?
TITUS: „Ultima raţiune a regilor".
VESPASIANUS: Nu cobi, Titus. Mai am încă de trăit ca să-mi duc ideea până la capăt. Nu e o idee strălucită, dar e o idee folositoare. Cum ai spune tu: cum e dreptul roman faţă de filosofia greacă.
DOMIŢIANUS (intră cu sabia mânjită de sânge): Tată, am arestat o mulţime de huligani. Am pus laba şi pe doi porci de senatori. Să poruncesc să li se taie capetele?
VESPASIANUS: Cine sunt?
DOMIŢIANUS: Opinius Publicus şi Tribunus Populus.
VESPASIANUS: A, trădarea întrupată în doi senatori.
DOMIŢIANUS: Da, tată. Te rog, fă-mi hatârul să-i tai singur cu satârul. În fiecare zi îl ascut pentru porcii din opoziţie: taie ca briciul.
VESPASIANUS: Cheamă-i încoace. Vreau să văd Repu¬blica înainte de a fi decapitată.
POMIŢIANUS (aspru): Hei, voi, doi, de-acolo! Veniţi încoa' să ciripiţi!
(Intră plini de demnitate cei doi senatori.)
OPINIUS PUBLICUS (solemn): Protestez în numele mi¬lioanelor de cetăţeni romani câţi au fost înregistraţi în scripte la ultimul recensământ şi în numele de-mocraţiei şi drepturilor omului rostesc un hotărât şi drastic „veto" atât împotriva edictării legii, cât şi îm¬potriva arestării atâtor tineri şi folosirea armatei în reprimarea manifestanţilor. Protestez, de asemenea, împotriva arestării mele nelegale. Vreau să văd mandatul de arestare emis în condiţiile legii.
VESPASIANUS: Nu te-a arestat nimeni, senatorule. Ai venit de bunăvoie la mine. Bineînţeles, nu singur, ci cu o armată de huligani. Armata de neisprăviţi te-a părăsit într-un mod ruşinos, lăsându-1 pe bravul ei general în civil să se descurce cum poate. Ai vrut să dai o lovitură de stat?
OPINIUS PUBLICUS: Resping această acuzaţie. Pun o întrebare: de ce nu se respectă drepturile prevăzute în Constituţia imperială? Libertatea persoanei fizice şi libertatea cuvântului au fost călcate în picioare. Mâine, poimâine, n-o să avem nici dreptul să ne spunem rugăciunea de pe urmă în faţa zeilor.
VESPASIANUS: Eu credeam că sunteţi materialişti, dom¬nilor senatori, în Forum propagaţi materialismul. De altfel, după o constatare absolut personală am obser¬vat că, în majoritatea cazurilor, oamenii graşi sunt materialişti, iar cei slabi — idealişti. Şi am mai remarcat că în faţa morţii, cei graşi îşi schimbă concepţia de-o viaţă în favoarea slăbănogilor: devin idealişti. Am de gând să scriu în cartea de MEMORII IMPE¬RIALE şi despre dialectica transformării materialis-mului în idealism şi voi veţi avea onoarea de a-mi servi drept cobai pe altarul ştiinţei. Faceţi-vă comozi, domnilor senatori, şedeţi.
OPINIUS PUBLICUS: Nu.
TRIBUNUS POPULUS: Nu.
OPINIUS PUBLICUS: Manifestanţii îşi exprimă prin mine protestul lor faţă de decăderea cumplită la care aţi adus statul.
TRIBUNUS POPULUS: Iar Senatul protestează prin mine la insulta pe care aţi adus-o istoriei şi tradiţiilor mi¬nunate ale poporului roman civilizat.
VESPASIANUS: Ce „tradiţii minunate", Opinius? Popo¬rul roman are încă apucături barbare. Mulţi cetăţeni sunt delăsători, ignoranţi şi violenţi.
DOMIŢIANUS: Nu fac deloc cinste imperativului de no¬bleţe „civis romanus sum".
VESPASIANUS: De ce-şi fac nevoile în parcuri şi gră¬dinile publice, ca animalele? Asta numeşti, tu, popor roman civilizat?! Sunt sigur că şi tu, Tribunus, când ai venit de pe la vreun chiolhan unde te-ai îmbui¬bat cu vin şi mâncăruri, abia ai pândit momentul prielnic să nu te vadă nimeni şi... mă opresc: poate nici burta nu te-a iertat.
TRIBUNUS POPULUS: Cum puteţi jigni un membru al Senatului Roman? Eu nu fac asemenea lucruri.
VESPASIANUS (se gândeşte la ceva): Nici după un os¬păţ îndelungat?
TRIBUNUS POPULUS: Nici. Toţi cetăţenii romani, pe¬regrinii, liberţii, cerşetorii şi sclavii au să râdă de noi. Pe deasupra, barbarii au să-şi bată joc de Imperiu şi-l vor dispreţui. Unde este dispreţ, nu mai este teamă de moarte. Pierzând respectul şi onoarea, vom pierde totul. Nimeni n-o să se mai teamă de noi. Roma are să piară din cauza unei barăci pe care copiii au să scrie măscări sau lozinci antiimperiale.
VESPASIANUS: Fii scurt, senatorule. Ce vrei?
TRIBUNUS POPULUS: Renunţaţi la ideea cu vespasiana. Măsura înfiinţării ei ar fi o ticăloşie imperială.
VESPASIANUS (sare ca ars): Dar ticăloşia voastră n-o puneţi la socoteală, domnilor senatori?
OPINIUS PUBLICUS: Nu ştim despre ce vorbiţi.
VESPASIANUS: Nu sunteţi voi aceia care aţi mărit im¬pozitul pe libertatea cultelor în Imperiu? Nu sunteţi voi josnicii cămătari de suflete care aţi profitat de faptul că iudeii cred orbeşte în zeul lor invizibil şi nu mai văd nici ei cum sunt de jefuiţi? Nu sunteţi voi aceia care cereţi cu atât mai mult cu cât credinţa este mai mare? Pentru voi nu contează credinţa în care se împărtăşeşte un om, ci aurul pe care-l poate da pentru ea! Ce părere ai, Tribunus? Nu sunteţi voi aceia?
TRIBUNUS POPULUS: Da, dar „salus rei publicae su¬prema lex", salvarea cauzei publice este suprema lege, Majestate. Iudeii sunt duşmanii Imperiului Roman. Cultul lor fanatic şi ciudat atrage mii de dis¬cipoli şi reprezintă o mare primejdie pentru noi. Mă¬sura măririi impozitului a fost luată nu atât împo¬triva iudeilor, cât a cetăţenilor romani care s-ar simţi ispitiţi de acest cult. Zeii noştri trebuie întăriţi cu proptele de aur ca să nu se prăbuşească în faţa zeu¬lui iudeilor. De aceea, susţin cu toată puterea măsura de mărire a impozitelor către stat. Resping ideea vespasienei. Poporul roman este atât de mândru de originea sa nobilă, încât nu va suporta niciodată ru¬şinea asta.
SCLAVUL (intră înspăimântat şi prăbuşindu-se la picioa¬rele imperatorului) Divinule! Lumea se adună din nou în piaţă pentru un nou marş pentru că haruspicii din Roma au prorocit lucruri cumplite.
DOMIŢIANUS: Dacă minţi, te arunc la fiare!
SCLAVUL: Vezuviul va erupe şi va îngropa în lavă şi cenuşă oraşele Pompei, Herculanum şi Stabiae. Preotesele altarelor sacre au prezis un foc de trei zile şi trei nopţi la Roma ca pe vremea lui Nero . Suntem pierduţi, zeii ne pedepsesc pentru păcatele noastre! Mă duc în piaţă!
(Iese precipitat.)
OPINIUS PUBLICUS (calm): însăşi firea se revoltă îm¬potriva acestei măsuri.
VESPASIANUS: Puţin îmi pasă că se despică în două pă¬mântul sub Capitoliu. Dar avem nevoie de BANI domnilor senatori. Nu aţi găsit până acum nici un mijloc concret şi onest de a face bani. Poporul vă plăteşte să moţăiţi la şedinţele Senatului, să lipsiţi de la apel, să vă aranjaţi propriile afaceri şi când veniţi în sala Omnia nu faceţi decât osteneala de a ridica mâinile. V-aţi omorât vremea în Senat de po¬mană. Iar când eu încerc să fac bani, agitaţi lumea şi faceţi propagandă împotriva orânduirii imperiale. Ce-i de făcut?
TRIBUNUS POPULUS: Să ne aruncăm legiunile asupra Daciei. Grânele ei vor neutraliza plebea din punct de vedere politic pentru o bună bucată de vreme.
VESPASIANUS (lucid): Nu suntem încă pregătiţi de un război victorios sută la sută, în ciuda propagandei oficiale care se face prin presa imperială. Am fost slăbiţi de răzmerite interne.
TRIBUNUS POPULUS: Dar ăsta nu e un motiv de în¬josire în faţa istoriei noastre măreţe. Poporul roman a trecut pe sub furcile caudine ale samniţilor . . .
OPINIUS PUBLICUS: A fost asediat de gali. . .
TRIBUNUS POPULUS: S-a trezit peste noapte cu Hanibal şi elefanţii lui la porţile Romei. ..
OPINIUS PUBLICUS: A fost îngrozit de sclavul Spartacus . . .
TRIBUNUS POPULUS: Dar niciodată nu a înclinat ac¬vila. A crezut în steaua lui, răsărită din Troia. însă aceasta se va rupe din cer, văzând murdăria pe care vreţi s-o întindeţi peste pământ. Eu voi vorbi popo¬rului, cu toată autoritatea de care mă bucur, des¬pre această infamie. Voi îndemna pe faţă la complot sau la răscoală. Daca-mi tăiaţi capul, n-aveţi decât, alte zece vor răsări la loc.
OPINIUS PUBLICUS: Şi eu am să vorbesc fără nici o teamă în Senat şi în Piaţă la manifestanţi. Sunt cel mai în vârstă dintre toţi şi mărturisesc că sunt un apărător al tradiţiilor republicane şi un mare admi¬rator al lui Brutus. Vivat Republica!
TRIBUNUS POPULUS: Vivat democraţia!
DOMIŢIANUS: Tată, ăştia doi sunt încăpăţânaţi rău de tot.
VESPASIANUS (speriat, în şoaptă): Ce propui?
DOMIŢIANUS: Să-i descăpăţânăm pe loc. Apoi ne az¬vârlim cu gărzile pretoriene în Senat: încuiem uşile şi-i măcelărim pe toţi ca pe nişte pui de găină. Sunt neînarmaţi. Declari ulterior că, din motive de securi¬tate ai dizolvat Senatul şi preiei conducerea supremă în Imperiu.
VESPASIANUS: Nu vreau un nou război civil. Imperiul s-ar prăbuşi. Spune repede ce să fac? Să abdic?
DOMIŢIANUS: Nici vorbă. Îi omori pe toţi senatorii şi apoi, timp de o săptămână, dai spectacole gratuite cu creştini arzând în chip de torţă. Faţă de crima asta uriaşă, plebea o să considere nişte senatori ucişi, în plus, drept un mizilic.
VESPASIANUS: Taci. Mi-a venit o idee grozavă. Vino. (Se retrage cu Domiţianus, în timp ce Titus se în¬dreaptă acum, radios, spre senatori)
TITUS: Domnilor, sunteţi nişte romani adevăraţi. Numai cu oameni neînfricaţi ca voi s-a putut scrie cea mai glorioasă istorie din lume. Sunteţi credincioşi unui ideal: celui republican. Fiind un sceptic, nu iubesc nici Republica şi nici Imperiul. N-am nici un ideal politic. Poate, cel mult, un ideal moral.
DOMIŢIANUS (revine): Eşti bun numai de îndopat cu grăunţe gâştele Capitoliului, Titus. Porţi toga virilă, dar mai degrabă ţi s-ar potrivi bulendre de muiere.
TITUS: Taci din gură! Eşti un găgăuţă! Ai arestat câteva sute de manifestanţi. Nu-ţi dai seama, imbecilule, că toată Roma se va ridica la luptă ca să-i elibereze?
DOMIŢIANUS: Ticălosule! (Se repede la el cu sabia.)
TITUS (se înfurie): Cap sec ce eşti! Îl voi face să răsune pe scări ca un bostan gol! (Se lovesc cu săbiile, îndepărtându-se.)
VESPASIANUS: Nu vă e ruşine? Potoliţi-vă! (Spre se¬natorii speriaţi). Fiţi liniştiţi! Ca de obicei, Titus, îl dezarmează pe Domiţianus, apoi îl iartă. Domiţianus nu-şi poate reprima furia că Titus este fratele cel mare care îmi va lua locul. Moartea lui Titus l-ar bucura. Puterea învinge dragostea de frate. Şedeţi, domnilor senatori. Faţă de fiii mei care aşteaptă, de pe acum, să se înfrunte ca nişte câini din hârdăul puterii, simt o adevărată bucurie că mi-aţi făcut o vizită — recunosc — cam forţată, — dar, în fond, binevenită, prin care să-mi atrageţi, ca nişte buni cetăţeni ce sunteţi, atenţia asupra primejdiei imi¬nente a aplicării acelei nefericite „lex vespasiana".
OPINIUS PUBLICUS: Ne bucurăm că v-aţi răzgândit, divinule.
VESPASIANUS: Aşa e. Sunt soldat şi ştiu când să mă recunosc învins. Ideea cu aşa numitele vespasiene — ce lipsă de modestie! — e o nebunie curată. De¬cât să fim de râsul barbarilor, mai bine murim cu ei de gât. Sunt de acord cu propunerea ta, Tribunus Populus.
TRIBUNUS POPULUS (bănuitor încă): Adică?!
VESPASIANUS: Cum, ai uitat?! Vom ataca Dacia să ne umplem hambarele cu grâu şi vistieria cu aur.
TRIBUNUS POPULUS: Nu cumva glumiţi, Majestate?
VESPASIANUS: De loc. După Ierusalim, Dacia este obsesia mea.
TRIBUNUS POPULUS: Ura! Ura!
OPINIUS PUBLICUS: Ura! Ura!
VESPASIANUS: Ce-aţi zice dacă am sărbători această hotărâre istorică?
OPINIUS PUBLICUS (încet, colegului său): Să fim pru¬denţi. Mă tem că vrea să ne otrăvească.
TRIBUNUS POPULUS: Să fim foarte atenţi la orice mişcare.
VESPASIANUS: Nu mi-aţi răspuns la întrebare, domni¬lor senatori. Sunteţi gata să binecuvântaţi cu mân¬care şi băutură imperială această hotărâre istorică?
TRIBUNUS POPULUS: Da.
OPINIUS PUBLICUS: Da.
VESPASIANUS: Servus!
SCLAVUL: La poruncă, divinule!
VESPASIANUS: Adu mâncare şi băutură pentru domnii senatori care în această seară au făcut să crească Imperiul nostru cu încă o provincie.
SCLAVUL (aparte): Ce naiv sunt! Eu care credeam că Imperiul nu va câştiga o provincie, ci va pierde două căpăţâni cu coarne! (Iese, după ce aruncă o privire rea spre senatori)
VESPASIANUS: Îmi promiteţi că, după petrecere, îi veţi potoli pe huliganii din piaţă?
TRIBUNUS POPULUS: Mai încape vorbă! Deocamdată, să-i lăsăm să fiarbă în suc propriu!
OPINIUS PUBLICUS (entuziasmat peste măsură): După ce învingem acest neam îndărătnic şi barbar care ne sfidează cu incursiunile în Moesia am să propun Se-natului Roman să vă acorde titlul de „Dacicus". Sunt convins că Sarmisegetusa va avea soarta Ierusali¬mului.
VESPASIANUS (bate din palme): Am plănuit o surpriză specială pentru voi, domnilor senatori. (Apar două sclave de o frumuseţe răpitoare, îmbrăcate foarte sumar; una din ele poate fi, din motive de economi¬citate a distribuţiei, fata femeii de serviciu).
OPINIUS PUBLICUS (scot exclamaţii de uimire şi TRIBUNUS POPULUS plăcere): Oho!
OPINIUS PUBLICUS: Ce sclave frumoase aveţi, divinule?!! Sunt din Italia sau Galia?
VESPASIANUS: Nu, sunt din Orientul Mijlociu. Au scăpat ca prin minune din războiul din Golful Persic şi din masacrele din Cisiordania şi Gaza. Fetelor, înveseliţi-i pe domnii senatori, făuritorii istoriei ro¬mane! Dacă o să-i faceţi să mănânce cât mai mult, tot uitându-se la voi fără să se sature, am să vă re¬dau libertatea!! (Fetele ţipă de bucurie şi încep să danseze seducător în ritmul unei muzici orientale, lascive).
TRIBUNUS POPULUS: Pe care ţi-o alegi, colega?
OPINIUS PUBLICUS: Pe asta.
TRIBUNUS POPULUS: Şi eu pe cealaltă.
OPINIUS PUBLICUS: De altfel, amândouă sunt la fel de frumoase.
TRIBUNUS POPULUS: Dacă ar fi aşa ceva în Infern,
atunci cu bucurie m-aş grăbi într-acolo.
OPINIUS PUBLICUS: Mai ştii ce drăcoaice poţi întâlni pe tărâmul lui Hades?
(Apare sclavul cu tavele de mâncare şi băutură).
OPINIUS PUBLICUS: Divinule, noi...
VESPASIANUS: Ce s-a întâmplat?
OPINIUS PUBLICUS (încurcat): Să ne iertaţi, dar noi... nu mâncăm.
VESPASIANUS: De ce?
(Muzica se opreşte brusc; se lasă un moment de tă¬cere)
OPINIUS PUBLICUS: Noi nu mâncăm din aceste bucate până nu gustă şi Majestatea sa. Şi din toate felurile de mâncare.
VESPASIANUS (se apropie în tăcere de masă): Am să gust, domnilor senatori. Sper să nu le fi otrăvit scla¬vul care nu vă poate suferi, că atunci, din eroare, eu voi fi victima. După privirea pe care v-a aruncat-o Servus, eu cred c-a otrăvit mâncarea. Totuşi, onoa¬rea de gazdă, mă obligă să respect dorinţa oaspeţi¬lor mei. (încet, gustă cu precauţie şi alb de emoţie, din toate felurile de mâncare şi senatorii se uită la el încremeniţi de spaimă).
OPINIUS PUBLICUS: Nu simţiţi nimic, divinule?
VESPASIANUS: Ba da. E o mâncare foarte gustoasă. Mai ales c-a avut risipită peste ea mirodenia morţii. După cum vedeţi, mâncarea nu a fost otrăvită de¬cât de presupunerile voastre. Mâncaţi! Poftă bună!
SENATORII (acum ruşinaţi): Mulţumim.
(Încep să mănânce cu mare poftă).
VESPASIANUS: Muzica!!! (Fetele reîncep dansul pe muzică). Vă plac bucatele imperiale, domnilor se¬natori? După lăcomia pe care o aveţi, eu cred că da.
OPINIUS PUBLICUS (cu gura plină): Ce să facem, Majestate? Suntem şi noi nişte bieţi porci din turma lui Epicur, vorba poetului Horatius. Ne place viaţa!
TRIBUNUS POPULUS (zgâindu-se la dansatoare): Şi femeile!
OPINIUS PUBLICUS: Tribunus!
TRIBUNUS POPULUS: Da.
OPINIUS PUBLICUS: Te-ai lăudat zilele trecute consu¬lului Tiberius că mănânci mai mult decât mine. M-ai ponegrit, afirmând că eu nu mănânc mai ni¬mic. Te dau în judecată pentru insultă. Pot să mă¬nânc mai mult decât tine.
TRIBUNUS POPULUS: Nu cred.
OPINIUS PUBLICUS: Punem pariu?
TRIBUNUS POPULUS: Punem.
OPINIUS PUBLICUS: Pe ce?
TRIBUNUS POPULUS: Pe vila mea de pe Capitoliu. Dacă mă întreci la halit, frumoasa mea vilă va fi a ta.
OPINIUS PUBLICUS: O, de mult mi-am dorit o ase¬menea vilă! Poţi să te ştergi pe bot dacă îndrăzneşti să concurezi cu mine.
TRIBUNUS POPULUS: Stai puţin. Dacă pierzi tu, ce-mi oferi?
OPINIUS PUBLICUS: Vila mea de pe Aventin. Are încălzire centrală.
TRIBUNUS POPULUS: Asta nu-mi spune nimic. Dacă n-ai combustibil, mori de frig. Oferă altceva.
OPINIUS PUBLICUS: Alege tu.
TRIBUNUS POPULUS: Pe nevastă-ta. Dacă te întrec la concurs, mâine o repudiezi şi poimâine mă însor cu ea. Îmi dai şi ceva zestre. Dacă nu te superi, te-aş chema şi de naş.
OPINIUS PUBLICUS (ofensat): N-ai să câştigi pariul.
TRIBUNUS POPULUS: Vom trăi şi vom vedea ... cât vom mânca. Eşti de acord cu propunerea mea?
OPINIUS PUBLICUS (stă o clipă la îndoială): Da.
TRIBUNUS POPULUS: Succes!
OPINIUS PUBLICUS: Succes!
(Mănâncă din ce în ce mai repede şi, în acelaşi timp, cele două fete dansează tot mai îndrăcit. Vespasianus şi sclavul îi ajută îndesându-le bucatele pe gură)
SCLAVUL: Porcii ăştia doi mănâncă în timp ce greviştii foamei din Piaţă îi idolatrizează, considerându-i li¬derii lor.
VESPASIANUS: Iar te-apucă sentimentalismele? Nu eşti bun pentru politică! Serveşte-i pe domnii sena¬tori aşa cum fac şi eu!
TRIBUNUS POPULUS: Pâine!
OPINIUS PUBLICUS: Carne!
TRIBUNUS POPULUS: Lapte!
OPINIUS PUBLICUS: Ouă!
TRIBUNUS POPULUS: Brânză!
OPINIUS PUBLICUS: Pizza!
TRIBUNUS POPULUS: Sarmale!
OPINIUS PUBLICUS: Bere!
TRIBUNUS POPULUS: Vin!
OPINIUS PUBLICUS: Cafea!
TRIBUNUS POPULUS: Portocale!
OPINIUS PUBLICUS: Prăjitură!
TRIBUNUS POPULUS: Măsline!
OPINIUS PUBLICUS (sleit de puteri): Facem o pauză?
TRIBUNUS POPULUS: Nu te aud.
OPINIUS PUBLICUS: De ce? Eşti surd?
TRIBUNUS POPULUS: Nu. Dar îmi vâjâie cumplit ure¬chile din cauza maxilarelor supraîncălzite.
OPINIUS PUBLICUS (tare): Facem o pauză? (Sclavul aduce o tavă cu peşte). Nu! Peşte nu!
TRIBUNUS POPULUS (scârbit): Hai sictir! (Sclavul se întoarce cu tava cu peşte). Ce spuneai?
OPINIUS PUBLICUS: Facem o pauză?
TRIBUNUS POPULUS: Cât?
OPINIUS PUBLICUS: Cincisprezece minute.
TRIBUNUS POPULUS (molfăind cu greutate): Facem.
VESPASIANUS (vine în avanscenă): Dragi spectatori, cincisprezece minute pauză! Vă invităm călduros în holul Teatrului la agenţia de pariuri „FORTUNA" unde puteţi să pariaţi pe unul din cei doi senatori. Totodată, puteţi să consumaţi cu deplină încredere produsele culinare ale celor mai proaspăt privatizate firme ale oraşului nostru. POFTA BUNA!
Cade cortina. În holul Teatrului se vor servi de către doi chelneri diferite produse culinare. Agenţia de pariuri îi va îndemna pe spectatori să parieze. Important este ca, prin spectatori, acţiunea piesei să continue. Cei doi chel¬neri îşi vor exercita ca şi agenţii de la bursa de pariuri misiunea, invitând, amabil, publicul să servească şi să parieze. Celor care nu pariază ori nu servesc li se vor în¬mâna imprimate pentru a-şi exprima sugestiile, măsurile, propunerile referitoare la piesele de teatru din stagiune şi piesa căreia i-au văzut primul act, urmând ca formu¬larele să fie introduse în cutiile pe care scrie:
RECLA¬MAŢII LA PIESE.
Regizorul poate să îmbrace pe cei doi chelneri, dacă vrea, în costume de epocă pentru a sugera astfel conti¬nuitatea spectacolului. În acest fel, publicul îi va recu¬noaşte uşor pe cei doi chelneri, atunci când vor participa la intriga piesei. La uşă se vor posta doi legionari romani în armură completă care vor rămâne nemişcaţi în tot timpul antractului
FINITUR PRIMA PARS

ACTUL II
După cele cincisprezece minute pauză acordate se¬natorilor şi spectatorilor, deopotrivă, în faţa cortinei trase îşi fac apariţia cei doi muncitori slăbănogi în salopetă, chinuindu-se cu transportul sclavului obez în litieră. Sclavul coboară, bate solemn gongul şi este scos de pe scena de cei doi muncitori. Cortina se ridică, dezvăluind o scenă cufundată încă în întuneric, zguduită de sforăi¬turi profunde. Sună cu putere un ceas deşteptător, lu¬mina creşte. Cei doi senatori sunt culcaţi; au burţile aproape caricaturale.
OPINIUS PUBLICUS (cască îndelung): Ai mistuit bine, colega?
TRIBUNUS POPULUS (întinzându-se cu voluptate): O, yes! And you?
APINIUS PUBLICUS: Idem.
TRIBUNUS POPULUS: După părerea ta, cine crezi că a câştigat partida?
OPINIUS PUBLICUS: Eu.
TRIBUNUS POPULUS: I’m sorry very much. Eu am câştigat concursul de halit.
OPINIUS PUBLICUS: Să vină arbitrul-imperator şi tuşierul de sclav şi voi fi declarat învingător. N-am nici un gol în stomac.
TRIBUNUS POPULUS: Nici eu. Ascultă: nu te temi că o pierzi?
OPINIUS PUBLICUS: Pe cine?
TRIBUNUS POPULUS: Pe nevastă-ta!
OPINIUS PUBLICUS: Dacă vrei, o repudiez chiar acum, însă, îţi atrag atenţia — după ce te-ai însurat cu ea ai sfeclit-o!
TRIBUNUS POPULUS: De ce? Îmi pune coarne?
OPINIUS PUBLICUS: Asta e o cinste de invidiat la Roma. Numai femeile frumoase ştiu să pună coarne, în loc de murături. Nenorocirea însă e alta. Nevastă-mea e o meliţă. Enervează pe oricine stă mai mult de o săptămână cu ea, iar bolile de nervi deranjează şi stomacul.
TRIBUNUS POPULUS: Atunci, păstrează-ţi meliţa, Opinius. N-am ce face cu o femeie atât de periculoasă pentru divinul meu stomac. Dimpotrivă, eu crezusem că nevastă-ta, fiind atât de tânără şi frumoasă, mi-ar mări pofta de hârjoană şi, implicit, de mâncare, ca astfel, după o noapte de dragoste să dobor recordul mondial.
OPINIUS PUBLICUS: Nici vorbă. Te doboară ea.
TRIBUNUS POPULUS: Atunci renunţ a priori. Nu vreau să risc. Vremurile sunt tulburi: azi sunt senator dar, mâine, cine ştie?! Dacă la viitorul tur de scrutin nu voi întruni quantumul necesar şi n-am să mai fiu senator, mă angajez la circ.
OPINIUS PUBLICUS: La circ? Eşti nebun? Unde ţi-e demnitatea? Din om politic să ajungi dansator pe sârmă?
TRIBUNUS POPULUS: Cine ţi-a spus că voi dansa pe sârmă? Nu pot dansa nici pe o scândură, darămite pe o sârmă. Am eu însă un număr special.
OPINIUS PUBLICUS: Anume?
TRIBUNUS POPULUS: Am să mănânc atât de mult încât spectatorii plebei vor crăpa cu sutele de invidie. Deci, într-un fel, viitorul mi-e asigurat.
OPINIUS PUBLICUS (misterios): Eu am strâns ceva bani albi pentru zile negre: trei milioane de sesterţi pe care i-am depus la o bancă în provincia Helvetia. Fă şi tu la fel. Profită cât mai mult de funcţia pe care o ai. Când n-o mai ai, ai ciupi, dar nu mai poţi. La ce te gândeşti?
TRIBUNUS POPULUS: La viitorul tur de scrutin. Grea meserie e politica asta.
OPINIUS PUBLICUS: Nu fi îngrijorat. Falsificăm vo¬turile ca data trecută. De duşmanii personali scăpăm uşor: sugerăm împăratului că au organizat până în cele mai mici amănunte un groaznic complot şi, dacă nu vor fi ucişi de unităţile speciale de luptă antiteroristă ale lui Domiţianus, cel puţin vor fi exilaţi.
TRIBUNUS POPULUS: Manifestanţii din Piaţă cer în¬lăturarea de la conducere a nomenklaturii imperiale.
OPINIUS PUBLICUS: Treaba lor este să ceară, a noas¬tră este să nu dăm. Simplu! A mai rămas o sticlă de vin de Falern. Hai s-o bem! Doar l-am băgat în cofă pe temutul Vespasianus, cuceritorul Ierusalimului! Acum noi suntem de jure şi de facto stăpânii Romei.
TRIBUNUS POPULUS: Şi ai Lumii întregi!
OPINIUS PUBLICUS: Pentru că Roma e Lumea! Urbi et Orbi! Am vrut război contra dacilor? Iată, îl avem? Am vrut să mărim impozitele? Iată, le-am mărit! Salariile le-am stabilit după cum am vrut noi. Ves¬pasianus joacă tontoroiul după cum îi cântăm noi. E împărat doar cu numele. În realitate, noi dictăm politica internă şi externă. Ha, ha, ha!!!
TRIBUNUS POPULUS (bea): Raportul de forţe pe plan mondial este, în mod vădit, de partea noastră.
OPINIUS PUBLICUS: Dar şi barbarii se înarmează în secret. Născocesc baliste şi catapulte îngrozitoare. Deşi nu vor să recunoască. Fac marşuri de pace şi demonstraţii contra înarmărilor de la noi, nu de la ei.
TRIBUNUS POPULUS: Şi în imperiul nostru se întâmplă exact acelaşi lucru.
OPINIUS PUBLICUS: Oare ce forţă militară au barbarii de la răsărit? Câte legiuni stau gata să pornească la atac?
TRIBUNUS POPULUS: Nu te mai gândi la asta. Esen¬ţial este să avem mai multe legiuni, baliste şi cata¬pulte decât ei.
OPINIUS PUBLICUS: Şi barbarii vor fi gândind la fel. Dar acum vor pace.
TRIBUNUS POPULUS (războinic): Si vis pacem, para bellum! Dacă vor pace, atunci să se pregătească de război!
OPINIUS PUBLICUS (îngrijorat): Dar ce-i cu tine? Te văd mai încordat decât situaţia internaţională! Ce te scremi aşa?
TRIBUNUS POPULUS: Am mâncat cât un elefant. Tre¬buie să mă uşurez.
OPINIUS PUBLICUS: Nici eu nu mă simt în apele mele. Să mergem!
(Amândoi constată că uşa e încuiată).
TRIBUNUS POPULUS: Să-1 strigăm pe sclav. Cum îl cheamă?
OPINIUS PUBLICUS: Parcă Servus.
TRIBUNUS POPULUS: Servus! Servus!
(Tăcere).
OPINIUS PUBLICUS: Nu-1 cheamă aşa. Îl cheamă Sextulus.
TRIBUNUS POPULUS: Sextulus! Sextulus!
(Pauză).
OPINIUS PUBLICUS: împuţitul ăla de sclav doarme.
TRIBUNUS POPULUS: N-a mâncat nimic ca să-i asasi¬neze junghiurile ficatul. Nemernicul! Sextulus! Septimus!
OPINIUS PUBLICUS: Poţi să numeri până la o mie, că tot nu se scoală. Cine îndrăzneşte să afirme că sclavii sunt exploataţi când dorm atât de bine?!
TRIBUNUS POPULUS: Să-l strigăm pe el.
OPINIUS PUBLICUS: Pe cine ... pe el?
TRIBUNUS POPULUS: Pe imperator!
OPINIUS PUBLICUS: Aşa, fără nici un motiv?
TRIBUNUS POPULUS: Ne folosim de pretextul: cine a câştigat prima repriză?
OPINIUS PUBLICUS: Bine zici. Imperator! Slăvitule! Divinule!
TRIBUNUS POPULUS: Doarme şi ăsta, dormire-ar som¬nul de veci! Probabil, azi a fost ziua lui de post. Ai văzut: nici nu s-a atins de mâncare.
OPINIUS PUBLICUS (scoate un răcnet): Imperatooor!
(Vespasianus scoate capul acoperit cu o scufie de noapte pe fereastră.)
VESPASIANUS: Bună seara, domnilor senatori. Cum aţi petrecut? Nu mă îndoiesc, că bine. Vreţi să începeţi repriza a doua?
OPINIUS PUBLICUS : (strâmbându-se cu dezgust):
TRIBUNUS POPULUS: Nuuuu!
OPINIUS PUBLICUS: Am abandonat partida.
TRIBUNUS POPULUS: Nu mai putem.
VESPASIANUS: Dar ce fac cu spectatorii care au făcut pariuri?
OPINIUS PUBLICUS: îi rugăm să ne ierte, divinule. La nevoie, îi despăgubim!
VESPASIANUS: Cum doriţi!
OPINIUS PUBLICUS: Divinule, noi.
TRIBUNUS POPULUS: Sunteţi salvarea noastră...
VESPASIANUS: Cum aşa? Eu credeam că voi sunteţi salvarea mea.
OPINIUS PUBLICUS: Nu.
TRIBUNUS POPULUS: O mână eminamente criminală şi de sabotor al Imperiului a pus zăvorul la uşă. Vă rugăm să ne lăsaţi să mergem să ne uşurăm. Este în interesul statului.
VESPASIANUS: Unde să vă uşuraţi?
OPINIUS PUBLICUS: Nu este nici un loc unde să...?
VESPASIANUS: A fost. O vespasiană. Minunată. In Piaţa manifestanţilor. A construit-o sclavul ca prototip înainte de a fi lansată în producţia de serie.
TRIBUNUS POPULUS: Ce noroc! Mergem s-o inaugu¬răm oficial.
VESPASIANUS: Din păcate, nu se poate. Trupele spe¬ciale ale lui Domiţianus au distrus-o.
TRIBUNUS POPULUS: De ce?
VESPASIANUS: Din motive strategice. Să n-aibă ma¬nifestanţii unde să se uşureze.
OPINIUS PUBLICUS: Trupele speciale de luptă antiteroristă merită să fie terorizate. Au distrus avutul public.
VESPASIANUS (căscând cu poftă): Ce să-i faci? O ves¬pasiană distrusă? Pagubă-n ciuperci! Noapte bună! Mistuire plăcută, în continuare (Retrage capul şi în¬chide fereastra).
OPINIUS PUBLICUS: Ce facem, colega?
TRIBUNUS POPULUS: Facem ce facem, numai să nu facem pe noi.
OPINIUS PUBLICUS: Hai să spargem uşa!
TRIBUNUS POPULUS: Hai!!! (Se izbesc cu putere de uşă. Vespasianus scoate capul din nou.)
VESPASIANUS: Văd că sunteţi bine dispuşi şi treaba asta mă bucură nespus. V-aţi luat la lupte greco-romane? încă n-a început Olimpiada, dar antrenamentele din timp nu strică deloc.
OPINIUS PUBLICUS: Divinule, salvează-ne onoarea po¬litică. Nu ne lăsa să ne căcăm pe noi. Dă-ne drumul în parc.
TRIBUNUS POPULUS: N-ai decât, divinule, să închizi zeieştii tăi ochi când ne tupilăm după boschete.
VESPASIANUS (tresare): O! Am uitat să vă spun! Pe măsură ce îmbătrânesc mă tâmpesc tot mai mult. Deşi n-aţi fost de acord cu măsura înfiinţării vespasienelor, din capriciu deşănţat, mi-am făcut una îm¬preună cu sclavul. Să o am ca amintire a unui ideal ne- realizat.
TRIBUNUS POPULUS (amândoi freamătă de curiozitate): O vespasiană?!?
VESPASIANUS: Da. Proprietate absolut personală, in¬alienabilă şi netransmisibilă. încă n-am inaugurat-o. Dar pentru că tot m-aţi trezit şi sufăr de prostată, o inaugurez chiar acum! (Sclavul desfăşoară în faţa vespasianei pajura imperială. Vespasianus întră înă¬untru.)
OPINIUS PUBLICUS: Ce ne facem? Simt că-mi pierd şi puţina minte care mi-a mai rămas în urma acestor chinuri. El inaugurează monumente, arcuri de triumf şi acum o vespasiană şi noi crăpăm umiliţi de satisfacţia lui. Mă simt mai jignit decât dacă s-ar culca cu soţia acum în faţa mea. Imperatoooor!!
VESPASIANUS (din vespasiană): Ai răbdare. Nu mă spe¬ria. Vrei să fac un infarct în vespasiană? Ruşinoasă moarte aş mai avea!
OPINIUS PUBLICUS: Mai repede, Majestate!
VESPASIANUS: Nefericită soartă au împăraţii. Nici când trebuie să fie absolut singuri, nu scapă de însoţitori.
TRIBUNUS POPULUS: Grăbiţi-vă, în numele zeilor!
VESPASIANUS: Nu pot. Medicii mi-au recomandat multă cumpătare atât în viaţa publică cât şi în cea... privată. (Trec câteva secunde. Se aude zgomotul apei trase.)
OPINIUS PUBLICUS+ TRIBUNUS POPULUS: Ura, ura, ura!!!! împăratul iese din vespasiană!
VESPASIANUS (încuie uşa): Nu faceţi pe tâmpiţii!
OPINIUS PUBLICUS: Tâmpiţi?!
VESPASIANUS: Bineînţeles, că sunteţi nişte tâmpiţi! M-aţi întrebat cine a câştigat întrecerea? Ei, bine, domnilor senatori, vă voi spune! Eu!
TRIBUNUS POPULUS (îngrozit): Am căzut în cursă!
VESPASIANUS: Ca nişte şobolani. Acum, după cum ve¬deţi, vă convingeţi pe propria piele despre necesita¬tea absolută a înfiinţării vespasienelor în Roma şi în întreg Imperiul Roman!
TRIBUNUS POPULUS: Ce vreţi să faceţi cu noi?
VESPASIANUS: Nimic. Voi trebuie să faceţi pentru mine un lucru care nu vă cere nici o osteneală.
TRIBUNUS POPULUS: Ce anume?
VESPASIANUS: Să semnaţi.
OPINIUS PUBLICUS: Ce?
VESPASIANUS: Proiectul de „lex vespasiana".
TRIBUNUS POPULUS: Asta nu! Niciodată!
OPINIUS PUBLICUS: Ce şantaj mârşav! Niciodată! Din punct de vedere juridic orice act semnat sub impe¬riul violenţei şi vicleniei este lovit de nulitate ab¬solută.
TRIBUNUS POPULUS: Prefer să crap în două ca un câine turbat, decât să-mi calc cuvântul de om de stat.
OPINIUS PUBLICUS: Prefer să mor aruncat de pe stânca tarpeiană ca ultimul dintre trădători decât să abdic de la convingerile mele politice. Vivat Republica!
TRIBUNUS POPULUS: Vivat democraţia!
OPINIUS PUBLICUS: Sunt fericit că zeii mi-au hărăzit un prilej să mor pentru Republică!
TRIBUNUS POPULUS: Ce înseamnă moartea noastră faţă de mileniile de glorie ale Imperiului?
OPINIUS PUBLICUS: Ce înseamnă sângele nostru faţă de lacul de sânge care s-a vărsat până acum pentru nemurirea patriei?
VESPASIANUS (calm): Deci, nu semnaţi?
TRIBUNUS POPULUS: Nu.
OPINIUS PUBLICUS: Nu.
VESPASIANUS: Sunt profund încântat de tăria voastră de caracter şi vă urez în continuare „Noapte bună!"
(Iese imperturbabil, după ce mai verifică o dată închizătoarea de la vespasiană)
OPINIUS PUBLICUS (galben): Am sfeclit-o, colega! Ce dracu’ facem?! Am pălăvrăgit ca în Forum-ul public. Mai bine am fi semnat. O semnătură acolo, ce con¬tează? Câte n-am semnat noi?
TRIBUNUS POPULUS: Nu te lăsa cuprins de slăbiciune. (Grav.) Să ne pregătim de moarte.
OPINIUS PUBLICUS: Hai, sictir!
(Se repede să descuie cu ghearele şi dinţii închizătoarea de la vespasiană, dar nu reuşeşte.)
TRIBUNUS POPULUS: Azi, odată cu răsăritul soarelui, poporul va afla că am fost torturaţi în chip bestial prin îngurgitare de bucate imperiale şi-1 va ucide pe acest nemernic cu pietrele din caldarâmul Romei. Iar noi vom deveni nemuritori. Şi vom întemeia o republică în cer.
OPINIUS PUBLICUS (revine): Negreşit, că după aseme¬nea chinuri prometeice de rânză vom deveni nemu¬ritori. Un singur lucru nu-mi convine: cu greu m-aş plimba, mai bine zis, m-aş târî prin Câmpiile Elizee, în urma zeilor, cu pacostea asta de burtă. Cât despre republică, dă-mi voie să mă îndoiesc de întemeierea ei: tiranii mişună peste tot. În cer ca şi pre pământ.
TRIBUNUS POPULUS: Să murim, Opinius! Vivat de¬mocraţia!
OPINIUS PUBLICUS: Să murim, Tribunus! Vivat Re¬publica! (Aprind, cu solemnitate, lumânări. Se aşează pe spate şi cu mâinile pe burţile imense, lumânările între degete.)
TRIBUNUS POPULUS: Să-ţi fie burta uşoară!
OPINIUS PUBLICUS: Să-ţi fie burta uşoară!
(Respiră amândoi ca şi cum şi-ar fi dat deodată duhul. Lumina se stinge încet; rămân doar cele două lumânări aprinse. Trec astfel câteva secunde. Apoi, ca la o co¬mandă, senatorii se ridică pe şezut şi urlă cu ochii ieşiţi din orbite.)
TRIBUNUS POPULUS: Imperatooor!!!!
OPINIUS PUBLICUS: Imperatooor!!!!
(Lumina creşte; Vespasianus intră cu cei doi oameni de serviciu în straie de muncitori şi care aduc o targa: se aude semnalul de alarmă al maşinii salvării.)
VESPASIANUS: Aţi visat urât, domnilor senatori?
TRIBUNUS POPULUS: Groaznic!
VESPASIANUS: Ca să nu spuneţi că nu apăr drepturile omului am chemat Crucea Roşie Internaţională. Aveţi nevoie de îngrijiri medicale.
OPINIUS PUBLICUS: Cum? Ne comparaţi pe noi cu gre¬viştii foamei?
VESPASIANUS: Atunci, dacă aţi avut un coşmar, îl chem pe sclavul meu să vi-1 tălmăcească. E savant în ştiinţe oculte.
OPINIUS PUBLICUS: Vrem să fim singuri cu Majestatea sa.
(Vespasianus face un semn scurt cu capul: cei doi muncitori brancardieri, având pe mânecă ecu¬sonul Crucii Roşii ies cu targa.)
TRIBUNUS POPULUS: N-am avut nici un coşmar, divinule. Dimpotrivă, am cugetat adânc la ideea în¬fiinţării vespasienelor. Sunteţi un geniu! Mâine, am să încep campania electorală cu un discurs în stilul lui Cicero, intrând direct în subiect cu un răsunător „exordium ex abrupto":
„Vespasiana nostra — casa nostra"! „Vespasiana rediviva"!
VESPASIANUS: Semnează aici proiectul de lege!
TRIBUNUS POPULUS (încurcat): Desigur, desigur! „Verba volant, scripta manent".
(Semnează şi apoi se repede la vespasiană gata-gata să o dărâme, dar nu poate intra.)
VESPASIANUS: Grăbeşte-te. Încet, senatorule! Festina lente! Cu sclavul şi cu voi pe cap sunt în pericol să uit rusa şi să învăţ latina. Ai uitat cheia!
(Senatorul vine în goană după cheie, descuie, cuprins de fri¬soane vespasiana şi dispare înăuntru cu un urlet de satisfacţie.)
OPINIUS PUBLICUS: Daţi-mi să semnez şi eu!
VESPASIANUS: Tu, Opinius, vei deschide ochii plebei că am salvat Roma de criza economică, de şomaj, de recesiune ...
OPINIUS PUBLICUS: Et caetera, et caetera, mie-mi spu¬neţi, divinule? (Semnează cu eleganţă.) Ura! Vespa¬siana e liberă! Vivat vespasiana! (Intră în goană în vespasiană: Tribunus Populus iese, dar este chemat iar înăuntru cu un gest complice de către colegul său.)
VESPASIANUS (în avanscenă): Nu vă miraţi! Marile ho¬tărâri istorice se iau în vespasiană, acolo nu sunt microfoane! N-au decât să comploteze împotriva mea! Am câştigat! Lex vespasiana este semnată de către opoziţie!
DOMIŢIANUS: (năvălind îngrozit): Tată! Tată! Suntem pierduţi! Să fugim!
VESPASIANUS: Ce s-a întâmplat, Domiţianus?
DOMIŢIANUS: Plebea s-a răsculat. Cineva din palat a răspândit zvonul că senatorii au fost bătuţi şi schin¬giuiţi. E adevărat?
VESPASIANUS: Nici vorbă. Domnii senatori s-au schin¬giuit singuri. (Arătând spre vespasiană.) Şi încă se mai schingiuiesc.
DOMIŢIANUS: Gloata nu ştie asta. E furioasă pe noi. (Se aude larma mulţimii.) Mulţi protestează că nu am îngăduit presei să participe la medierea conflictului între manifestanţi şi puterea imperială.
VESPASIANUS: Atât ne-ar mai fi trebuit să afle presa ce s-a întâmplat aici! Cheamă garda pretorienilor!
DOMIŢIANUS: Nu ne putem baza pe ei. Deşi îi plătim cu bani grei. Mulţi au trecut de partea poporului. Celorlalţi le tremură armele în mâini.
VESPASIANUS: Şi Titus?
DOMIŢIANUS: A spus că nu se amestecă. Îl citeşte pe Platon.
VESPASIANUS: Trădătorul! Nemernicul! Ticălosul! Dă-mi sabia ta!
DOMIŢIANUS (în genunchi): Taie ca briciul, tată! Omoară-mă întâi pe mine! Apoi, cheamă-l pe sclav să te înjunghie şi pe tine! Manifestanţii din Piaţă au să ne prindă şi au să ne crucifice ca şi pe creştinii pe care i-am aruncat la fiare!!
VESPASIANUS (îl împinge cu piciorul): Laşule! Eşti un fanfaron? Unde ţi-e acum curajul? Nu ai nimic în tărtăcuţă, are dreptate fratele tău, Titus! Un Impe¬riu nu se conduce numai cu sabia, ci şi cu mintea! Dacă o mai ai! (Loveşte cu sabia în vespasiană.) Ie¬şiţi afară!! (în aceeaşi clipă un geam de la palat se preface în ţăndări.)
OPINIUS PUBLICUS (dinăuntru): Cerem azil politic în vespasiană!!!
TRIBUNUS POPULUS: Ne bucurăm de imunitate parla¬mentară! Am încuiat sediul Senatului!
VESPASIANUS (furios): Afară, ticăloşilor!
OPINIUS PUBLICUS+ TRIBUNUS POPULUS: Ne declarăm inviolabili în sediul Senatului!
VESPASIANUS: Domiţianus, ajută-mă să răsturnăm vespasiana! (împing puternic într-o lăture şi vespasi¬ana se răstoarnă. De sub ea ies senatorii, burţile imense le-au dispărut).
DOMIŢIANUS (îi revine curajul): Porcilor! Vă încuiaţi în budă şi aşteptaţi pe huligani să vină să ne be¬lească?
VESPASIANUS: Domnilor, potrivit semnăturilor voastre aveţi obligaţia de a vorbi poporului ignorant despre măsura progresistă a înfiinţării vespasienelor. Doar v-a prins bine, nu-i aşa?
OPINIUS PUBLICUS (după un scurt schimb de priviri cu Tribunus Populus): Daţi-ne voie să ne gândim! (Un alt geam de la palat sare în ţăndări.) Daţi-ne timpul necesar pentru întocmirea discursurilor! (Se aud bătăi în poartă şi strigăte furioase.)
VESPASIANUS: Gura! Să mă critici în Forum ştii şi fără discursuri de dinainte pregătite! Pe mine nu mă duci! Ciripeşte?! (îl împunge fără milă cu sabia, senatorul scoate un geamăt.)
VESPASIANUS: Hai la fereastră! (îl împinge spre fereas¬tra deschisă.) Ciripeşte, n-auzi?!
OPINIUS PUBLICUS (cu sabia înfiptă între omoplaţi, ridică mâinile): Salve, populus romanus! (Mulţimea izbucneşte în strigăte teribile.) înainte de a vă vorbi, vă întreb, cetăţeni: într-o minte tulburată de mânie cum e acum a voastră, mai este oare loc pentru înţe¬lepciune? (Mulţimea murmură contrariată.) Vă spun eu, senatorul vostru: Nu, nu, nu!! (Mulţimea se poto¬leşte.) Aţi întrebat de ce nu este îngăduit accesul pre¬sei la medierea conflictului între noi şi putere. Am să vă răspund tot eu. O anumită parte a presei nu face altceva decât să destabilizeze situaţia politică a Impe¬riului Roman. Pot să vă spun însă, cu siguranţă, că problema şomajului a fost rezolvată. S-au creat mii de locuri de muncă prin lex vespasiana care prevede construirea de vespasiene în întreg Imperiul Ro¬man. Vă mărturisesc că am fost invitat personal de către imperator să inaugurez vespasiana: nici zeii din Olimp nu s-au simţit mai bine decât mine! Calea spre economia de piaţă şi privatizare este deschisă! Mergeţi spre casele voastre şi adunaţi-vă banii pen¬tru licitarea locurilor unde se vor construi vespasienele! Datorită lor, Imperiul Roman a fost salvat de şomaj, de recesiune economică şi catastrofă fi¬nanciară!
VESPASIANUS (cu sudoarea şiroind pe frunte): Bravo, Opinius! Eşti un adevărat zeu al elocinţei! Te voi decora!
SCLAVUL (intră în fugă): Majestate, în oraş au început luptele de stradă. Toţi s-au luat la bătaie pentru lo¬curile de construcţie ale viitoarelor vespasiene. Fie¬care invocă împrejurarea că are strămoşi mai iluştri decât celălalt şi astfel toţi îşi dau în cap cu pietre scoase din caldarâm în numele răposaţilor. Alţii, proaspăt îmbogăţiţi din afaceri necurate şi-au pus deja pe lectici drept blazon o vespasiană. Cei nobili însă îi înjură de mamă pe ţopârlani şi-i taie cu să¬biile să vadă dacă au sângele albastru. Apoi, cu să¬biile pline de sânge urlă în Forum că lor li se cu¬vine un drept de preempţiune asupra vespasienelor pentru că războaiele i-au ruinat.
VESPASIANUS: Argumentele de nobleţe mă lasă rece şi vederea sângelui albastru, verde, galben sau negru ori de altă culoare nu mă tulbură câtuşi de puţin. Singurul sânge care mă interesează este banul. Cei care nu vor plăti atât cât le voi cere n-au decât să-şi bată gura de pomană cu strămoşii lor cu tot.
OPINIUS PUBLICUS: Divinule, daţi-ne voie să demisio¬năm.
VESPASIANUS: Să demisionaţi, domnilor?
OPINIUS PUBLICUS: După atâtea emoţii tari şi o tentativă de sinucidere nereuşită prin refuzul iniţial de a frecventa vespasiana, ne retragem pentru tot¬deauna din politică şi afaceri. Mâine, vom depune demisia în scris la secretariatul Senatului.
(Ies amândoi.)
VESPASIANUS (exaltat): Hai, Servus, scrie! Pe înfumu¬raţii ăştia proşti i-am vindecat de boala cea mai grea de care sufereau: politica. Să batem. . .
SCLAVUL: Să-i batem până-i schilodim! Acum nu mai sunt persoane oficiale, nu se mai bucură de imuni¬tate parlamentară. Sunt simpli cetăţeni.
VESPASIANUS: Taci dracului! Voiam să spun să batem fierul cât e cald! Ce te bagi ca musca! Scrie! (Sclavul ia poziţia scribului.) „Eu, Titus Flavius Vespasianus, consul, censor, pontifex maximus şi pater patriae, în temeiul autorităţii imperiale şi a ratificării prin semnătură proprie de către reprezentanţii Senatu¬lui Roman promulg următorul
DECRET IMPERIAL:
ART. 1. Închirierea vespasienelor se face prin licitaţie publică descrisă de dreptul roman în vigoare. Preţul de strigare: 300 de sesterţi.
ART. 2. La licitaţia publică are dreptul să participe orice cetăţean roman, indiferent de sex, rasă, naţionali¬tate sau religie, după ce a depus cu anticipaţie o ze¬cime din preţul de strigare la casieriile imperiale te¬ritoriale.
ART. 3. Săptămânal, vespasienele încredinţate spre folo¬sinţă (usus) deţinătorilor vor fi inspectate de comisii sanepid care vor verifica modul de păstrare a cură¬ţeniei, în conformitate cu normele privind protec¬ţia mediului înconjurător. Cei care nu respectă cu¬răţenia în vespasiene şi în jurul acestora vor fi, bă¬tuţi cu biciul şi li se va confisca avutul.!
TRIBUNUS POPULUS (intrând în goana): Divinule!
OPINIUS PUBLICUS: Majestate!
VESPASIANUS: Ce e cu voi? Nu v-aţi retras din politică?
TRIBUNUS POPULUS: Politica este o afacere. Iar noi nu ne retragem din afaceri, deci nici din politică. Vespasiana este afacerea secolului!
OPINIUS PUBLICUS: Şi a Imperiului!
TRIBUNUS POPULUS (aprins): Tu taci!
OPINIUS PUBLICUS: Taci, tu!
TRIBUNUS POPULUS: Divinule, vreau „VESPASIANA MAGNA” din centrul oraşului! Eu o merit, nu el!
OPINIUS PUBLICUS: Ba eu! Am un strămoş ilustru. A văcsuit sandalele lui Caesar şi s-a pus pe burtă cât era de lung ca să poată trece Rubiconul. Fără strămoşul meu, Caesar s-ar fi înecat ca un pui de găină.
TRIBUNUS POPULUS: Nenorocitule! Strămoşul meu este de o sută de ori mai vechi decât al tău. Vezi măseaua asta? E măseaua de minte pe care şi-a pier¬dut-o lupoaica lui Romulus şi Remus, iar străbunul meu a găsit-o! Să judece acum divinul imperator ve¬chimea, renumele şi meritele strămoşilor noştri!
OPINIUS PUBLICUS: Să judece!
VESPASIANUS: Domnilor senatori, vă anunţ în modul cel mai oficial cu putinţă şi cu presa imperială ori de opoziţie de faţă, dacă va fi nevoie, că vespasie¬nele se vor da în folosinţă prin licitaţie publică de¬scrisă de dreptul roman în vigoare. După treizeci de ani de folosinţă se poate căpăta dreptul de proprie¬tate, întrucât eu nu fac nici o discriminare între ce¬tăţenii romani, vă invit să luaţi parte la licitaţia pu¬blică pe care o voi deschide eu însumi chiar acum! De ea atârnă viitorul nostru! (Vespasianus, ajutat de sclav, pune o masă în avanscenă, bate cu un ciocan de lemn în tăblia mesei şi se adresează atât celor doi senatori care au rămas interzişi cât şi publicului spec¬tator.) Doamnelor şi domnilor! Ofer spre folosinţă îndelungată şi apoi spre deplină proprietate conform dreptului roman în vigoare „VESPASIANA MAGNA” din centrul Capitalei. Vă asigur că va fi cea mai frumoasă, frecventată şi rentabilă vespasiană din tot Imperiul Roman. Pe lângă cetăţenii liberi, peregri¬nii, liberţii, plebeii, sclavii, cerşetorii, pârâţii şi re-clamanţii cu martorii lor din provincie, denunţăto¬rii şi delatorii, vestalele şi prostituatele, oamenii de afaceri şi visătorii, faliţii şi îmbogăţiţii, punem la so-coteală şi turiştii care vizitează cu sutele de mii co¬morile de artă ale Cetăţii Eterne. în plus, soldaţii noştri şi cei ai puterilor cu care am încheiat tratate de alianţă militară. Să-i avem în vedere şi pe emi¬granţii din răsăritul Imperiului. Preţul de strigare: 300 de sesterţi.
(Pe scenă intră cei doi chelneri care au servit, în pauza dintre acte, diferite produse culinare specta¬torilor).
CHELNER 1: Divinule!
VESPASIANUS: Da.
CHELNER 1: Doresc să particip şi eu la licitaţie. Stau foarte aproape de ea.
CHELNER 2: Şi eu!
VESPASIANUS: Poftiţi, domnilor! Cu cât sunt mai mulţi, cu atât mai bine!
CHELNERII:: Mulţumim.
VESPASIANUS: Repet — preţul de strigare e o nimica toată. 300 de sesterţi. O, oraş cu latrine de vânzare, în curând vei pieri dacă nu-ţi vei găsi cumpă¬rătorul!
OPINIUS PUBLICUS: Nu va pieri, divinule! Ofer eu 300 de sesterţi!
TRIBUNUS POPULUS: 400.
OPINIUS PUBLICUS: 600.
TRIBUNUS POPULUS: 800.
OPINIUS PUBLICUS: 900.
TRIBUNUS POPULUS: 1 000.
(tăcere)
VESPASIANUS: Doamnelor şi domnilor! S-au oferit 1 000 de sesterţi. Oferă altcineva mai mult?
SPECTATOR 1 (ridicându-se din sală): 1 500.
VESPASIANUS: Cine eşti dumneata?
SPECTATOR 1: Sunt cetăţeanul Vitellus Suplicius Macellarius.
VESPASIANUS: S-au oferit 1 500 de sesterţi. Oferă alt¬cineva mai mult?
OPINIUS PUBLICUS: 2 000.
VESPASIANUS: S-au oferit 2 000 de sesterţi. Oferă alt¬cineva mai mult?
TRIBUNUS POPULUS: 4 000 şi vreau actul imediat!
VESPASIANUS: S-au oferit 4 000 de sesterţi. Oferă alt¬cineva mai mult?
SPECTATOR 2 (ridicându-se din sală): 5 000.
VESPASIANUS: Numele dumitale?
SPECTATOR 2: Sunt cetăţeanul Falsum Papirius Gestionarius.
VESPASIANUS: S-au oferit 5 000 de sesterţi. Oferă alt¬cineva mai mult?
CHELNER 1: 6 000.
VESPASIANUS: Cum te numeşti, cetăţene?
CHELNER 1: Barus Nocturnus Ciubucus.
VESPASIANUS: S-au oferit 6 000 de sesterţi. Oferă alt¬cineva mai mult?
TRIBUNUS POPULUS: 7 000 de sesterţi şi nici un ban. în plus.
VESPASIANUS: S-au oferit 7 000 de sesterţi şi nici un ban în plus. Oferă altcineva mai mult?
CHELNER 2: 9 000 de sesterţi.
VESPASIANUS: Numele dumitale?
CHELNER 2: Sunt cetăţeanul Dolus Cantarius Barmanus.
VESPASIANUS: S-au oferit 9 000 de sesterţi. Oferă alt¬cineva mai mult?
SPECTATOR 3 (îmbrăcat în şubă de oaie): Apoi io vă dau zece mii şi să bem de p'amu' aldămaşu'.
VESPASIANUS: Cum te cheamă, bade?
SPECTATOR 3: Apoi pă mine mă cheamă ca pă tata: Numa Agricolla Ciobannus.
VESPASIANUS: S-au oferit 10 000 de sesterţi. Oferă alt¬cineva mai mult?
SPECTATOR 4: 10 000.
VESPASIANUS: Îmi pare foarte rău. S-au oferit înainte de cetăţeanul Numa Agricolla Ciobannus.
SPECTATOR 4: Dar eu plătesc în valută forte. Mărci şi dolari!
VESPASIANUS (de uimire, scapă ciocanul de lemn pe tăblia mesei): Cum te numeşti, cetăţene?
SPECTATOR 4: Sunt cetăţeanul Benzinus Responsabilus Pecco!
VESPASIANUS: S-au oferit 10 000 de sesterţi în valută forte pentru „Vespasiana Magna" din centrul Capi¬talei. Oferă altcineva mai mult?
SPECTATOR 5: 15 000 de sesterţi în valută forte: mărci şi dolari.
VESPASIANUS: Cum te numeşti?
SPECTATOR 5: Sunt cetăţeanul Vigillius Nocturnus Vameşus.
VESPASIANUS: S-au oferit 15 000 de sesterţi în valută forte: mărci şi dolari. Oferă altcineva mai mult? Nu oferă! 15 000 o dată. 15 000 de două ori, 15 000 de trei ori! Nimeni nu oferă mai mult şi în valută forte: mărci şi dolari! (Bate puternic cu ciocanul de lemn în masă.) Adjudecat!!! . ..
FEMEIA DE SERVICIU (intră impetuoasă): Cine e jude¬cat? Preşedintele nost'? Iacă-tă-mă-s martoră la toate abuzurile lui! Unde-i biblia să jur? Vreau să dau de¬claraţie în contra preşedintelui.
VESPASIANUS: Dragii mei, să ieşim afară. Mă scoate din minţi femeia asta. Continuăm licitaţia pentru celelalte vespasiene din Capitală şi provincii în Fo¬rum.
(Ies cu toţii în afară de sclav care începe să plângă caraghios, cu sughiţuri.)
FEMEIA DE SERVICIU: De ce plângi, mă? Te-a bătut?
SCLAVUL (printre hohote): Ci-ne-ee?
FEMEIA DE SERVICIU: Cum adică? Cine bate pe băr¬bat? Muierea lui!
SCLAVUL: Nuuu!
FEMEIA DE SERVICIU: Pe tine te-a bătut ibovnica ta, Vespasiana. Hai, nu te mai sfii, recunoaşte! Fii cri¬tic şi autocritic. Şi eu mai înmoi oasele lui bărba-tu-mio. Trebuie să dau exemplu de autoritate. Dar el nu plânge, fiindcă înţelege politica.
SCLAVUL: Împăratul mi-a promis vespasiana. A dat-o însă altcuiva. In Imperiul ăsta blestemat numai ba¬nii contează, nu meritele!
FEMEIA DE SERVICIU (consolându-1): Las' că peţesc io pă alta!
SCLAVUL: Şi era cea mai bună: stătea taman în buri¬cul oraşului!
FEMEIA DE SERVICIU: Zău? De unde ştii? Astea de la oraş îs pretenţioase, dar îs puturoase şi nu ştiu să facă nimic. Nici să împartă un pai la doi cai. Şi-apoi de-o muiere nu ştii dacă-i bună ori rea, decât dacă stai o vreme cu ea. Dacă bărbatu-mio ar fi trăit cu mine, crezi că m-ar mai fi luat? Dar bărbaţii-s proşti ca noaptea, îi înceluiesc muierile.
SCLAVUL (trist): Dacă aveam vespasiana... acum eram cel mai fericit om din Imperiul Roman.
FEMEIA DE SERVICIU: Avea maşină?
SCLAVUL: Ce?
FEMEIA DE SERVICIU: Te întreb dacă avea maşină. (Sclavul tace.)
Să nu-ţi pară rău. Acu' cu criza asta, „Dacia" poate să ajungă cuibar pentru găini.
SCLAVUL (cade pe gânduri): Dacia... Dacă ar fi fost Dacia, nu s-ar mai fi întâmplat toată porcăria asta cu vespasienele... Când vom avea noi oare toată Dacia?
FEMEIA DE SERVICIU: Nu-i mare lucru. Vecinii noştri au luat-o în rate.
SCLAVUL: Mă tot gândesc la ea ca un nebun.
FEMEIA DE SERVICIU: La cine?
SCLAVUL: La vespasiană.
FEMEIA DE SERVICIU (scuipă): Ia mai las-o-ncolo! Să-ţi spun un secret de viaţă lungă: un bărbat ade¬vărat nu trebuie să sufere niciodată din pricina unei femei.
SCLAVUL: Dar ea era . . .
FEMEIA DE SERVICIU: Îţi interzic să te mai gândeşti la ea! Las' că-ţi fac io cunoştinţă cu o nepoată de-a mea. Hai!
(Ies amândoi)
TITUS (în goană): Tată! Tată!
VESPASIANUS: Ce e?
TITUS (după ce se opreşte, îl priveşte lung, neclintit):
Deci, e adevărat!
VESPASIANUS: Ce?
TITUS: Că ne-ai terfelit imperiala onoare în noroi!? Că trecând peste orice simţământ de jenă şi ruşine, dispreţuind morala şi raţiunea, precum şi cumpăta¬rea — suprema virtute care ne apropie de zei şi ne îndepărtează de animale, ai făcut pe oamenii de bună credinţă să-şi aducă aminte — şi asta pe cale ofi¬cială — că nu-s decât nişte biete animale?! Că oricât de mult s-ar înălţa spre cer cu faptele lor de arme, cu credinţa şi cu înţelepciunea, totuşi trebuie să co¬boare în vespasianele tale murdare? Ce ai de spus? Mă îndoiesc că această măsură pe care ai smuls-o senatorilor într-un chip atât de ruşinos ar salva Im¬periul de nenorocirea în care se află. Nu mă îndo¬iesc însă de un lucru: după moartea, ta, poporul îţi va şterge numele de pe toate inscripţiile oficiale. Va fi cea mai ruşinoasă şi binemeritată „damnatio memoriae".
VESPASIANUS: Prostii! (Aduce o cutie voluminoasă.) Uite, aici sunt banii de pe vespasianele care s-au concesionat prin licitaţie publică. E numai un mo¬dest început. Sunt de acord că vespasiana e ruşi¬noasă, dar e foarte sănătoasă pentru trupul sleit al Imperiului Roman.
TITUS (cu nările fremătând): Tată!
VESPASIANUS: Da.
TITUS: De ce nu a făcut sclavul curat în cameră?
VESPASIANUS (încă nedumerit): A făcut.
TITUS: Nu cred.
VESPASIANUS: Ba da.
TITUS: Miroase.
VESPASIANUS: Nu miroase nimic.
TITUS: Ba da.
VESPASIANUS: Ţi se pare.
TITUS: Nu, tată! În alte zile nu s-a simţit acest miros. (Tresare, văzând cutia cu bani.) Asta era!
VESPASIANUS: Ce?
TITUS (încremenit): Banii!!! Banii tăi au un miros urât!!! Banii tăi murdari put! Ptiu!
VESPASIANUS: Titus, ţine-ţi firea!
TITUS: Cu banii ăştia din haznale vrei să salvezi Imperiul Roman?! Cu ăştia vrei să construieşti noi arcuri de triumf şi să termini Colosseumul? Lumea te va urî. Ideea arcurilor de triumf şi a Colosseumului va fi asociată cu aceea a excrementelor! Colosseumul tău — un Vezuviu de rahat!
VESPASIANUS: Te înşeli, Titus. Eşti un filosof cu capul în traistă, un moralist absurd pentru lumea în care trăim. N-ai simţul realităţii. Dacă ai minte, poţi face bani din orice! Chiar şi din rahat! Filosofia ta fru¬moasă este una, viaţa este alta. Şi una nu se împacă deloc cu cealaltă! Ai înţeles?
TITUS: Ce vrei să spui?
VESPASIANUS: Că nu cunoşti adânca mizerie a omului. Şi hachiţele firii lui. După ce l-ai ţinut legat vreme îndelungată şi îi dai drumul să facă absolut ce vrea, numai că vezi cum se întoarce spăşit la mizeria sa. Şerpii din capul Meduzei nu sunt mai încâlciţi decât toanele, dorinţele şi ezitările omului. Chiar adineauri, în loc să fiu ucis cu pietre din caldarâmul Romei, aşa după cum meritam, Senatul plin de limbrici fricoşi şi lacomi, la propunerea senatorilor găgăuţi de-a dreptul — Opinius Publicus şi Tribunus Populus — că¬rora, fie vorba între noi, le-am concesionat două ves¬pasiane grase ca să se sature, a hotărât, pentru ideea mea de un deosebit interes public, igienic, ecologic şi financiar, con … con ...
TITUS (năucit de oroare): „Consecratio"?!?
VESPASIANUS: Exact! Am şi scris aici (Se scotoceşte după un petec de hârtie.) Aşa e!
Con-se-cra-tio ...
TITUS: Tată, „consecratio" înseamnă trecerea unui îm¬părat roman în rândul zeilor!
VESPASIANUS: Şi nu merit eu să intru în rândul pră¬pădiţilor ălora, care numai beau şi fac amor, lăsându-se izgoniţi de zeul iudeilor?
TITUS (trist): Omul nu se trage din zeu, ci din vierme.
VESPASIANUS: Cum îmi stă zeu-vierme, Titus?
TITUS: Arăţi exact ca un salahor care iese dintr-o hazna. Cuceritorul Ierusalimului a renunţat să mai sporească Imperiul cu noi provincii barbare cucerite. Se mulţu-meşte să adune bani de pe rahat ca o muscă de bă¬legar. De aceea put banii tăi, tată. Fiindcă au crescut ca nişte buruieni din bălegar!
VESPASIANUS: Banii nu miros, Titus, banii nu miros!
TITUS: Ba miros până dincolo de moarte, tată. Şi tu ştii asta.
VESPASIANUS: Nu miros, Titus! (ÎI târăşte cu forţa şi-1 înfundă cu capul în cutia cu bani) Miros sau nu?
TITUS (zbătându-se furios): Lasă-mă!
VESPASIANUS: Nu te las. Nu-ţi înfundă nările. Răs¬punde la întrebare!
TITUS (sleit de puteri): Nu miros, tată! ...
(Se prăbuşeşte pe jos, moale ca o cârpă).
VESPASIANUS: Sigur că nu miros! (încuie lada, izbind capacul de deasupra.) BANII N-AU MIROS! Oricât, de necinstite au fost, sunt şi vor mai fi încă unele căi de obţinere a banilor, însuşirea lor cea mai im¬portantă este că nu miros.
TITUS: Îngrozitor! Banii din furturi, omucideri, tâlhă¬rie, şantaje, denunţuri, desfrâu, delaţiune, corupţie sunt la fel ca şi ceilalţi obţinuţi prin muncă grea şi cinstită de un om onest. De ce zeii nu prefac în şerpi şi broaşte râioase banii obţinuţi pe nedrept? De ce nu au zeii noştri puterea asta? Dacă au nimicit pe titani, de ce nu pot să facă treaba asta? „Qui potest majus, potest et minus". Cine poate mai mult poate şi mai puţin, nu-i aşa, tată? Zeii ne pretind să fim buni, dar nu-şi dau nici o osteneală să distrugă răul. Zeii ne dau legi, dar ei sunt primii care le încalcă. Atunci, de ce ar mai pretinde muritorilor, care sunt mai slabi decât ei, să le respecte? De ce aurul care răsplăteşte crima nu se preface pe loc într-un scor-pion veninos în buzunarul asasinului? De ce, tată? Ce îngrozitor de nedreaptă e lumea! Zeii nu sunt drepţi, sunt neputincioşi şi orbi...
.VESPASIANUS (mângâindu-1): Aşa e viaţa, Titus, O luptă pentru supravieţuire, o îmbulzeală pentru nişte sesterţi în plus. Dacă banii necinstiţi ar mirosi, mulţi dintre senatorii noştri nu ar putea să le su¬porte duhoarea-n buzunare. Sălile strălucite pentru petrecerile nomenklaturii din Imperiu ar puţi ca nişte haznale şi s-ar preface în cuiburi de ciumă pe care ar purta-o în triumf şobolanii prin toată Roma.
TITUS (cu ochii ţintă): Tată …
VESPASIANUS: Da.
TITUS: Aş vrea să-ţi fac o mărturisire care-ţi va de¬monstra cât de naiv pot să fiu.
VESPASIANUS: Te ascult.
TITUS: Promite-mi că n-ai să râzi de mine!
VESPASIANUS: Promit.
TITUS: Uite ce e: am fost sigur că banii aceştia miros, fiindcă, volens-nolens, imaginea lor era asociată cu aceea a mijlocului prin care au fost obţinuţi. Am fost la fel de sigur că miros, după cât am fost de sigur că pe mine mă cheamă Titus, Mă gândesc că, după cum se ascund banii murdari sub cinstita şi in¬ofensiva înfăţişare a celor buni, tot aşa, în viaţă cri¬mele, mârşăviile, înşelăciunile şi ticăloşiile de tot felul se ascund sub falsa aparenţă a faptelor bune. De azi mi-am pierdut credinţa, în zei. Titus nu mai este Titus. Sau mi-am pierdut eu minţile fără să ştiu?! Avea dreptate Berenice: zeii noştri au înce¬put să moară …Lumea sărmană are nevoie de un alt zeu… Care să o consoleze în acest Imperiu al puterii oarbe şi fărădelegii...
VESPASIANUS: Nu te mai gândi la lucruri mari, Titus. Viaţa e făcută din mărunţişuri.
TITUS: Plec.
VESPASIANUS: Unde?
TITUS: Nu ştiu nici eu. Aş vrea să mă bat cu doi gla¬diatori în arenă. Îmi vine să distrug totul. Unde i-aş putea găsi pe aceşti doi sclavi?
VESPASIANUS: Servus!
SCLAVUL: La. poruncă, divinule!
VESPASIANUS: Găseşte, doi sclavi zdraveni care să se bată cu Titus în arenă.
SCLAVUL: Am înţeles. (Iese.)
VESPASIANUS: Viaţa e făcută din mici mizerii, din compromisuri, din mărunţişuri din astea.
TITUS: Mă duc să mă bat pe viaţă şi pe moarte.
VESPASIANUS: Nu vrei să mă ajuţi să număr banii? (Răstoarnă cutia pe masă.)
TITUS (cu dispreţ): Nu. E prea mult… mărunţiş. (Iese.) (Vespasianus îl priveşte lung, face semn cu mâna la : cap precum că Titus s-a ţicnit şi începe să-şi scuipe în degete şi să numere avid. Intră Domiţianus.)
DOMIŢIANUS (bănuitor): Tată, ce ai vorbit cu Titus?
VESPASIANUS (scuipă iar în degete): Hai, numără!
DOMIŢIANUS: De ce schimbi discuţia? Ştiu despre ce aţi vorbit.
VESPASIANUS: Nu cred.
DOMIŢIANUS: Ba da. Îi laşi lui tronul.
VESPASIANUS: Prostii!
DOMIŢIANUS: Îi dai funcţii politice, pe mine mă laşi pe dinafară. Dar să ştii că dacă vei face asta, am să declanşez un război civil.
VESPASIANUS: Eşti un prost. Tronul rămâne tot în fa¬milie. După Titus, urmezi tu.
DOMIŢIANUS: Cum te simţi cu sănătatea, tată?
VESPASIANUS: Bine, de ce mă întrebi?
DOMIŢIANUS: Astrologii şi geometrii noştri au văzut pe cer o cometă pletoasă care prevesteşte o mare neno¬rocire pentru Imperiu. Toată lumea crede că acea cometă este prostata care te va răpune.
VESPASIANUS: Beşica mea mai poate da un Tibru de urină. Cred că respectiva cometă pletoasă nu se re¬feră la mine, ci la regele părţilor.
DOMIŢIANUS: De ce?
VESPASIANUS: El e pletos ca un barbar, pe când eu sunt chel. Când o să apară pe cer o cometă cheală, am să mor şi eu. Până atunci mai ai un dram de răb¬dare. Cometa e pletoasă, dar mie nu mi se va atinge un fir de păr de pe creştetul capului. Beşica udului e sănătoasă. Transmite astea printr-un comunicat oficial în tot Imperiul Roman să nu se alarmeze lumea. Poţi convoca urgent şi o conferinţă de presă ca să-i demoralizăm pe barbari.
DOMIŢIANUS: Am înţeles! (Iese. Intră femeia de servi¬ciu.)
VESPASIANUS: Ieşi afară, femeie! Lasă-mă să-mi ter¬min rolul!
FEMEIA DE SERVICIU (cu o imensă şi sfântă candoare): Dar am venit după ei!
VESPASIANUS: După ce?
FEMEIA DE SERVICIU: Nu fă pe prostu'. Îi fi tu cele¬bru, da' cu mine nu-ţi mere!
VESPASIANUS: Femeie! După ce ai venit la mine?
FEMEIA DE SERVICIU: După bani! No, dă-mi banii.
VESPASIANUS: Femeie, nu mă pot atinge de ei; sunt pentru vistieria statului. Trebuie numai să-i număr şi să-i încui în seif. Ai înţeles? Ieşi afară! (Când să iasă, se loveşte, piept în piept cu soldatul Herba:)
SOLDATUL: Muliere!
FEMEIA DE SERVICIU: Ţi-am spus să-mi zici „muiere", c-aşa să zice la noi în sat. Nu te mai poţi înţelege cu nimeni pe aici. (Iese furioasă.)
SOLDATUL: Divinule!
VESPASIANUS: Să trăieşti, Herba, dragul meu! Şezi! (Soldatul se supune.) Ia spune: te-ai vindecat de ul¬cer la vracii din Dacia? Dar mai înainte, spune-mi: ţi-ai luat în primire pământul?
SOLDATUL: Divinule, mi s-a întâmplat o mare nenoro¬cire.
VESPASIANUS: Te-au schingiut dacii?
SCLAVUL: Nu.
VESPASIANUS: Atunci?
SOLDATUL: Vă rog să scurtaţi durata stagiului militar de la 20 de ani la 1 an pentru că nevestele soldaţi¬lor îşi fac de cap.
VESPASIANUS: Cum aşa?
SOLDATUL: La întoarcerea în satul natal am surprins-o pe nevastă-mea cu un sclav tânăr în pat care-o slu¬jea. Desfrânata! Eu, care mă aruncam în lupte cu numele ei pe buze! ....
VESPASIANUS: Ai făcut o mare greşeală, Herba. În prealabil, trebuia să-i fi dat un telefon. Eu aşa pro¬cedez cu împărăteasa. Ca să nu am surprize. Presa de opoziţie atât aşteaptă. Să afle cu cine se culcă împărăteasa.
SOLDATUL: Divinule, eu când i-am văzut mi-a venit să le dau cu sapa în cap. Şi-apoi să-i pun pe amân¬doi pe o grapă şi să cutreier tot satul.
VESPASIANUS: Ce-i asta: grapă? Vreo nouă armă?
SOLDATUL: Da, e un fel de armă. Cu ea se luptă însă numai împotriva pământului ...barbar.
VESPASIANUS: Şi n-ai omorât-o? Ce fel de bărbat eşti tu? Doar ai drept de viaţă şi de moarte asupra soţiei.
SOLDATUL: Nu. Eu, pe barbari îi stimam sincer, înainte de a-i omorî. Dar pe nevasta necredincioasă am scui¬pat-o ca pe o vrăjitoare şi am repudiat-o acolo, pe loc, în faţa rudelor ei. Pe, sclavul cu trup de gladia¬tor .şi mădular tânăr nu l-am ucis, însă rn-am răzbunat crunt: să-mi sape cu hârleţul un iugăr de pă¬mânt. S-a prăbuşit ca fulgerat la auzul pedepsei. Apoi, cu biletul de tratament în buzunar, am luat-o spre Dacia cu moartea în suflet. La Dunăre mi-am schimbat tunica de roman cu straie de dac. Am încălţat cu mare greutate nişte opinci din piele de porc în picioare şi mi-am pus în cap o căciulă de blană de oaie care mereu îmi cădea peste ochi. Am trecut fluviul într-o noapte întunecoasă pe o plută şi am ajuns la celălalt mal. Noroc că nu m-au dibuit pichetele de pază. Am străbătut cale de mai multe zile o câmpie mai mănoasă decât a Padului şi cu un grâu de nu se vedea calul şi călăreţul. Am apucat-o, pe urmă, în sus, pe firul unei ape mari şi limpezi care taie în două câmpia şi am zărit munţii. I-am traver¬sat printr-un defileu îngust şi adânc şi apoi am dat de-o ţară de-o sălbatecă frumuseţe, o adevărată Arcadie barbară, plină de dealuri domoale plantate cu vii, livezi şi păşuni grase udate de râuri pline de peşte.
VESPASIANUS: Cum sunt amplasate casele dacilor? Pot fi cucerite prin învăluire.
SOLDATUL: Nu prea. Casele sunt răzleţe, iar pe dealurile înalte se ridică cetăţi puternice şi bine apărate din toate părţile.
VESPASIANUS: Fir'ar să fie! Au prevăzut totul! Sau cineva i-a prevenit. Servus!
SCLAVUL: La poruncă, stăpâne!
VESPASIANUS: Scrie absolut tot ce spune acest soldat cu gură de aur. Povesteşte-mi mai departe, Herba!
SOLDATUL: După ce am trecut de acel brâu de munţi şi de minunatele coline, am dat iar peste munţi. Am crezut prima dată că m-am rătăcit, dar ca soldat în¬cercat mi-am dat seama că ţara aceea este înconju¬rată de munţi cum numai nişte valuri de pământ în¬conjură un castru roman.
VESPASIANUS: Continuă, Herba. Sunt foarte emoţionat. Eu cred mai mult în spusele unui martor ocular de¬cât în teoriile facile şi prezumţiile fanteziste ale isto¬ricilor noştri oficiali, care nici n-au pus piciorul în Dacia.
SOLDATUL: Păi nu, că acolo ar rămâne!
VESPASIANUS: Dă-i drumul, Herba. (Către sclav.) Ce căşti gura ca un idiot? Adu-ne vin de Falern. (Scla¬vul iese.)
SOLDATUL: Dacă vom cuceri Dacia, facem din ea un castru uriaş de care îşi vor izbi maxilarele în vecii vecilor toţi barbarii!!
VESPASIANUS (admirativ): Eşti un adevărat geniu mi¬litar, Herba! Cum de nu m-am gândit? îl destitui pe imbecilul ăla de general din sudul Dunării şi te nu¬mesc în locul lui. Continuă, dragul meu! (Sclavul îi serveşte cu vin.)
SOLDATUL: După ce am trecut de al doilea lanţ de munţi de la apus am dat de nişte băi de apă ter¬mală. M-am vindecat de reuma britanică.
VESPASIANUS: Atunci, mâine-poimâine, pornim cu toate legiunile noastre împotriva Daciei. N-o pot duce mult cu reuma asta blestemată!
SOLDATUL: Divinule, vreau sa vă destăinui un mare secret de stat care nu poate fi trecut pe hârtie. Poate să ajungă cumva sub ochii cui nu trebuie. Dar... (Face un semn precum că sclavul îl deranjează.)
VESPASIANUS (către sclav): Ieşi! (Sclavul se supune.)
SOLDATUL: Într-un pârâu din cel de-al doilea brâu de munţi înţesat de daci şi turme am găsit asta ... (îi întinde o pepită de aur.)
VESPASIANUS (sufocat de emoţie): Aur?!?
SOLDATUL (calm): Aur.
VlEPASIANUS (cercetează cu o lupă pepita): Deci, e adevărat! Eu credeam că sunt zvonuri răspândite de duşmanii noştri să-i atacăm pe daci şi să le cădem în capcană.
SOLDATUL: Nu sunt zvonuri, divinule. Dacia nu este nici Iudeea secetoasă, nici Britannia ceţoasă, ci o Arcadie barbară demnă de Vergilius, unde râurile re¬pezi scormonesc ca nişte sfredele măruntaiele mun¬ţilor şi scot aurul la suprafaţă, numai să-ţi dai oste¬neală să te apleci şi să-1 bagi în buzunar de pe prund,
VESPASIANUS: O, pe Jupiter?!? Să cred asta?
SOLDATUL: Da, divinule. Dacia este singura minune ui¬tată de zei pe pământ. (Vespasianus examinează fas¬cinant pepita de aur.)
VESPASIANUS: Herba, în cel mai scurt timp posibil, ne aruncăm legiunile lihnite de foame asupra Daciei! După trecerea Dunării, armatele noastre se vor autoaproviziona. Nu putem să le permitem dacilor să se îmbuibe în aşa hal! În plus, având în vedere faptul că mănâncă atât de mult, acolo afacerea cu vespa-sianele o să meargă strună! Mă duc să prezint senatorilor aceste propuneri de o excepţională însemnă¬tate şi îi oblig să fie de acord cu înmânarea chiar azi a declaraţiei de război ambasadorului Daciei. Tu nu te mai duci în provincie. (Solemn, îi atinge ume¬rii cu sabia.) Eşti general al Imperiului Roman!
SOLDATUL: Nu pot primi, divinule.
VESPASIANUS: Cum?!?
SOLDATUL: Nu pot.
VESPASIANUS: Trebuie să poţi. E un ordin.
SOLDATUL (plecând capul): Nu pot. Sunt un... trădă¬tor.
VESPASIANUS: Ce?
SOLDATUL: Am întreţinut relaţii… strânse cu o ina¬mică.
VESPASIANUS: Eşti nebun? Despre ce inamică-i vorba? Nevastă-ta?
SOLDATUL: Nu.
VESPASIANUS: Atunci?
SOLDATUL: O femeie din Transilvania ce-şi păzea sin¬gură, ca un bărbat, turma de oi în munţii aceia plini de aur. (Intră femeia dacă.)
VESPASIANUS: Ce-ai făcut, nenorocitule? (Se prăbuşeşte pe un scaun.)
SOLDATUL: Am: păcătuit, divinule. Trebuie să mă în¬torc neapărat în Dacia.
VESPASIANUS: Nu se poate.
SOLDATUL: Dacă nu mă întorc înapoi e prăpăd. Cum¬naţii mei mă vor da în judecată pentru pensia de în¬treţinere.
VESPASIANUS: Nenorocitule! Ai şi copii?
SOLDATUL (cu mândrie): Am chiar doi gemeni. Din pa¬triotism i-am botezat, pe ascuns, Romulus şi Remus. Cumnaţii mei sunt negustori de vite, mai vând pe malurile Pontului Euxin sare, vin, miere de albine, untdelemn şi ceară. Ştiu limba latină la perfecţie, scandează ca marii oratori în Forum, ţin discursuri fulminante împotriva Romei, în capitala Daciei, la Sarmissgetusa. Acum mă grăbesc. Cumnaţii mei mă aşteaptă jos.
VESPASIANUS: Jos? Au îndrăznit să vină până aici? Chiar dacă sunt cumnaţii tăi vor da socoteală. Am să-i arunc la fiarele sălbatice.
SOLDATUL: Nu puteţi, divinule. Sunt travestiţi în toga senatorială. Au pile puternice la Roma unde plătesc pe corupţii noştri funcţionari numai cu aur curat. Dacă mă dau în judecată, vă daţi seama că nu am nici o şansă. Aici, dreptatea e de partea aurului.
VESPASIANUS: Herba, îţi dau voie să-ţi alegi cea mai frumoasă patriciană din tot Imperiul Roman.
SOLDATUL: De ce?
VESPASIANUS: Va fi a ta. Te însor şi te fac şi senator.
SOLDATUL (dă cu încăpăţânare din cap): Nu. Tânjesc după o viaţă liniştită, divinule. Mă reîntorc în Arcadia mea barbară, în Transilvania.
VESPASIANUS (trist): Cine şi-ar fi putut închipui că după 25 de ani de războaie purtate împotriva barba¬rilor, vei sfârşi devenind unul din ei?
SOLDATUL: Nimeni, divinule, nici chiar zeii. Pentru că zeii nu cunosc dragostea omenească. (Îşi îmbrăţişează cu duioşie femeia.)
VESPASIANUS: Dacă n-ai fi iubit-o atât de mult, alta ar fi fost istoria Romei şi a lumii întregi. Am fi făcut lucruri mari împreună, Herba. Dar poate că am obosit amândoi, nu-i aşa?
SOLDATUL (încurcat): Divinule, dacă vreţi să atacaţi Dacia, atunci să o faceţi cu cele mai bune legiuni din Imperiu.
VESPASIANUS: De ce?
SOLDATUL: Dacii luptă mai abitir ca germanii ori parţii şi mor, nu ştiu de ce, cu zâmbetul pe buze. Parcă le-ar părea bine că scapă de viaţă. Să nu uit, divi¬nule! Am adus nişte daruri din Dacia.
VESPASIANUS: Ce daruri? Eu sunt imperator!
SOLDATUL: Nu vă strică nişte faguri de miere de albine şi un caş cât roata carului.
VESPASIANUS: Mulţumesc, Herba, Am să mă gândesc mereu la tine.
SOLDATUL: De-altfel, am să vă trimit şi nişte vin din via mea personală prin cumnaţii mei care învârt afa¬ceri la Roma. Înainte de a pleca mai doresc să vă mărturisesc un lucru care vă va dezamăgi profund.
VESPASIANUS: Te ascult.
SOLDATUL: Mulţi dintre veteranii romani din sudul Dunării s-au stabilit clandestin în Dacia.
VESPASIANUS: Cum? Nu se poate! Presa n-a dezvăluit nimic.
SOLDATUL: Pentru că nimeni nu dă declaraţii când se simte fericit. Dar veştile despre rodnicia pământului, bogăţia în aur, grâne, lemne, miere de albine şi vin, aerul tare al munţilor, apele termale tămăduitoare de reumă zboară din gură în gură printre le¬giunile din partea aceea a Imperiului.
VESPASIANUS: Trebuie să întărim propaganda în rân¬dul trupelor.
SOLDATUL: Cu propaganda nu se rezolvă aproape ni¬mic. Mai mult: produce scârbă în sufletele oameni lor cinstiţi. Să ştiţi că veteranii romani învaţă pe daci să lupte în atac şi în apărare după regulile ar¬tei noastre militare. Sunt plătiţi de regii din capitala Daciei.
VESPASIANUS (nervos): De-asta îşi fac dacii de cap şi înnebunesc pe bietul Domiţianus. Herba!
SOLDATUL: La poruncă, divinule!
VESPASIANUS: Îţi dau o ultimă misiune în calitate de comandant suprem: să faci cu frumoasa-ţi nevastă o duzină de prunci. Aceştia, peste ani şi ani, când ne vom hotărî să atacăm, vor fi avangarda noastră în Dacia.
SOLDATUL: Ai auzit, nevastă? Să nu cumva să mi te împotriveşti şi să mă baţi la cap cu mişcarea ta fe¬ministă. E un ordin imperial. Divinule, acesta este singurul ordin militar pe care-l execut cu cea mai mare plăcere.
VESPASIANUS: Eu te mai aştept la Roma. Poate te răz¬gândeşti. Postul de general te aşteaptă.
SOLDATUL: Nu mă mai întorc niciodată aici, divinule. O fi Roma buricul pământului, dar liniştea şi feri¬cirea nu le găseşti în centru, ci întotdeauna pe la margini. Roma nu este Cetatea Eternă, ci Eternul Infern, cu sărmanii creştini aruncaţi la fiare ori răstigniţi şi arşi de vii.
VESPASIANUS: Te-ai şi creştinat, Herba?
SOLDATUL: Divinule, moartea nu mă mai înspăimântă, îngăduiţi-mi să plec.
VESPASIANUS (trist): Eşti liber, Herba. Ca pasărea ce¬rului. Du-te, nu mai privi înapoi! (Soldatul se aruncă în braţele împăratului şi apoi iese cu femeia dacă. Vespasianus este în mod vizibil emoţionat). Pe Jupiter, omul acesta atât de simplu şi cinstit o să-mi lip¬sească. De ce mă simt atât de bine cu acest soldat? Simt că-l iubesc mai mult decât pe fiii mei. Deşi mi-a dat veşti proaste! Va să zică scumpii mei veterani se creştinează şi se stabilesc în Dacia ca să poată trăi în linişte. De fapt, ce drepturi mai am eu asupra lor? Oare nu au slujit destul Roma în cei douăzeci şi cinci de ani? Acum vor linişte şi dragoste pentru puţina viaţă care le-a mai rămas. Dacă destinul orb şi ca¬raghios nu m-ar fi nimerit tocmai pe mine să mă facă stăpânul lumii, probabil că aş fi avut soarta acestui soldat. (Desface centura cu sabia şi le aruncă.) La urma urmei cine sunt eu? În adâncul sufletului am rămas acelaşi om simplu de la ţară care n-a suferit pe aristocraţii găunoşi, proşti şi trufaşi, care în loc să se laude cu meritele proprii, invocă pe cele ale strămoşilor. încerc să-mi aduc aminte de câte ori am fost cu adevărat fericit de când sunt stăpânul Impe¬riului Roman şi nu reuşesc deloc. În schimb, îmi pare uneori că aud ca pe vremea când eram copilandru ţârâitul greierilor când se lasă umbrele şi mugetul vacilor întorcându-se de la păşune; văd şi acum ridicându-se din casele curate ale ţăranilor fuioare albastre de fum, legând pământul de cer. Atunci dormeam şi eu noaptea pe câmp cu capul pe un braţ de fân ca soldatul Herba. Singura deosebire între noi este că pe când el n-a uitat să-şi ducă peste tot în lume braţul lui de otavă ca pe un talisman binefă-cător, eu am uitat de mult acest lucru. Am umblat după putere. Am alergat după glorie. Acum, tot ce-mi doresc e un somn bun noaptea... A plouat… Ur¬mele paşilor lui Herba s-au şters ca şi cum zeii, pedepsindu-mă pentru greşelile mele, ar dori să-mi as¬cundă drumul care duce spre fericirea adevărată… Mi-e dor să dorm o noapte în fân ca în copilărie. Să nu fie oare asta presimţirea morţii? Nu, nu vreau de¬cât să dorm… Dar imperatorul nu poate să iasă pe câmp acum seara, desculţ şi, pe deasupra, în capul gol, fără riscul de a fi considerat nebun. Trebuie să mă deghizez în cerşetor. (Leapădă toga imperială şi se îmbracă în nişte straie de sclav.) Cred că aşa e mai bine! (Intră sclavul.)
SCLAVUL (tresare): Cum te-ai strecurat aici, nemernicu¬le? Vrei să cerşeşti divinului imperator o vespasiană? Te-azvârlu la fiare în arenă!!
VESPASIANUS: Nenorocitule, crezi că dacă am îmbră¬cat straiele astea oribile sunt şi cerşetor adevărat?! (Furios aruncă după sclav cu sabia pe care a cules-o de pe jos, făcând mare zgomot. Intră din dreapta şi stânga Domiţianus şi cei doi senatori.)
DOMIŢIANUS (cu sabia scoasă): Ce se întâmplă aici?
SCLAVUL: Divinule, acest cerşetor neobrăzat a avut cu¬rajul să mă înfrunte şi chiar să arunce cu sabia după mine! Plebea e obraznică! Huliganii din piaţă i-au îmbolnăvit pe toţi cetăţenii romani!
VESPASIANUS: Nenorociţilor! Sunt Titus Flavius Vespasianus, stăpânul Imperiului Roman!
OPINIUS PUBLICUS (înconjurându-1 cu precauţie): Avem aici un exemplu grăitor al teoriei pe care ţi-am ex¬pus-o în taină şi anume că divinul, dată fiind origi¬nea lui umilă este în legătură cu tot felul de ţipi du¬bioşi care-1 informează cu exactitate despre toate ma¬nevrele noastre politice. Individul de faţă e unul din ei. Acest specimen de informator ne cunoaşte până şi numele şi chiar câte măsele mai avem în gură şi ca să ne inducă în eroare forţează nota, susţinând mor¬ţiş că-i imperatorul pentru a se bucura de imunitate diplomatică.
VESPASIANUS: Ticăloşilor! Domiţianus, spune acestor bandiţi de senatori cine sunt eu!
DOMIŢIANUS (se apropie, îl examinează, apoi se adre¬sează sclavului): Pe câinele ăsta de milog împuţit să-1 arunci în Tibru să facă o baie, să nu pută în halul ăsta, şi după ce s-a spălat îl răstigneşti chiar în atriumul meu, alături de alţi doi creştini din catacombe. Înainte de asta, zdrobeşte-i toţi păduchii din bulendre cu biciul! Scârnăvia! Ptiu!
(Cei trei ies.)
SCLAVUL (triumfător, apucă biciul): Ai auzit, jigodie? Spune-mi pe unde ai mai mulţi păduchi? Pe aici? Sau pe acolo? (Îl loveşte cu biciul şi Vespasianus urlă de durere. La a doua lovitură îi întoarce spatele şi, ie¬şind de pe scenă, fuge prin culoarul sălii de specta¬col, urmărit de sclavul întărâtat care pocneşte nă¬prasnic cu biciul. Scena rămâne goală câteva mo¬mente. Apare iarăşi sclavul, răsuflând din greu, îna¬intează în avanscenă.)
SCLAVUL: Ah! Mi-a scăpat nemernicul! Pe drum striga ca un nebun: „Herba, ai avut dreptate! Herba, ai avut dreptate!" Cred că cerşetorul e prietenul solda¬tului care a fost adineauri la imperator. La o coti¬tură a străzii a luat-o peste câmp şi nu l-am mai ajuns Ca să nu dau de belea cu Domiţianus am înşfăcat pe alt cerşetor în locul lui şi l-am răstignit în atrium. Ce mi-e unul, ce mi-e altul! Tot aşa de murdar şi bătrân e şi o să urle la fel de tare ca primul, că asta-i place lui Domiţianus: să urle până îi ies ochii din cap.
(Iese. Apare Vespasianus, în aceleaşi straie de cerşe¬tor şi cu vespasiana în spate.)
VESPASIANUS (spre spectatori): Să nu mă întrebaţi unde mă duc. Lumea va uita că am fost întemeietorul di¬nastiei Flaviilor Imperiului Roman, că am cucerit Ie-rusalimul, că am acordat cetăţenie romană populaţiei din Spania, că am zdrobit revolta germanilor batavi de pe Rin şi, că pentru prima oară, am ales sena¬tori din provinciile Imperiului. Lumea va uita toate aceste lucruri. Dar nu va uita ceea ce car acum în spate, după cum nu poate uita nici bolovanul lui Sisif. Să nu mă întrebaţi unde mă duc. Ştiţi şi voi foarte bine: în istorie, în legendă, în nemurire.
(Iese încet cu vespasiana în spate.)
DIRECTORUL: Unde-i Vespasianus? Este interpretul principal al piesei. Nu şi-a terminat rolul.
SCLAVUL: Cred că de frică s-a ascuns pe undeva prin teatru ori stă pitit printre spectatori. Dar unde e vespasiana?
DIRECTORUL (preocupat şi îngrijorat): Dar unde e Ves¬pasianus?
SCLAVUL: Precis s-a ascuns.
DIRECTORUL: De ce?
SCLAVUL: Tânărul autor dramatic a ameninţat că dă foc Teatrului pentru că din piesa lui nu s-au rostit decât câteva replici cu totul nesemnificative, restul fiind scornite de actori. Pe Vespasianus a jurat că îl îm¬puşcă pentru că a jucat de capul lui, profitând de faptul că mâine iese la pensie.
DIRECTORUL (îngrijorat): Atunci să-1 căutăm pe Vespa¬sianus şi să-1 obligăm să joace cu de-a sila, după in¬dicaţiile din text.
SCLAVUL: Nu e nicăieri! Eu cred că a fugit cu vespa¬siana ca să se privatizeze. Pensia nu-i va ajunge ca să trăiască. Eu îl înţeleg. (Iese.)
DIRECTORUL (vizibil jenat): Stimaţi spectatori! Vă ru¬găm, în chipul cel mai respectuos cu putinţă să aveţi bunătatea să ne iertaţi pentru grava abatere disciplinară a interpretului principal care s-a privatizat chiar în timpul spectacolului şi... (Intră sclavul în goană, cu ochii înecaţi în fum şi hor¬căind înfiorător).
SCLAVUL: Chemaţi pompierii! Autorul a pus foc Tea¬trului!!!
Tuşeşte cuprins de convulsii ca şi cum şi-ar scuipa afară plămânii şi peste scena deja invadată de fum,
CADE CORTINA